Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
17°C

Adrian Crapciu, călător în țara care nu are trecut și viitor, Indonezia

Adrian Crapciu, călător în țara care nu are trecut și viitor, Indonezia

Adrian Crapciu este un tânăr de 32 de ani care s-a hotărât în urmă cu patru ani să dea jobul de programator dintr-o corporație pe o călătorie mai îndelungată tocmai în Indonezia. A decis să plece pentru că și-a dorit o provocare și, pentru că, după cinci ani într-o corporație nu mai simțea că acela e lucrul pe care vrea să-l facă. Așa că și-a luat inima-n dinți și a plecat pentru doi ani în Indonezia.

De mic a fost pasionat de călătorii, astfel că împreună cu părinții săi a fost cu mașina prin toată țara. Apoi, a călătorit prin Europa și puțin prin America. Ideea de a pleca în Indonezia a venit de la o prietenă care i-a spus că pleacă acolo cu o bursă de șase luni.

„Tot povestind cu ea mi-am pus întrebarea ce pot face cel mai bine cu viața mea? Cumva am început să mă gândesc la chestia asta tot mai mult și mi-a crescut în minte această idee de a pleca. Am aplicat de două ori pentru a pleca în Indonezia, prima dată nu am primit-o, dar a doua oară a fost cu noroc. Dar după ce am luat bursa a apărut întrebarea, oare să plec sau să nu plec? Ajunsesem într-o monotonie și atunci am simțit nevoia să plec de aici”, povestește Adrian.

Odată ce decizia a fost luată, acesta a renunțat la locul de muncă și în august 2013 și-a început aventura indoneziană.

„Am plecat pentru un an și am rămas doi. Cea mai mare problemă cu care m-am confruntat a fost faptul că ei nu vorbesc engleză, noi nu vorbeam indoneziană. Dar până la urmă ne-am înțeles noi cumva. Țin minte că am avut parte de o întâmplare amuzantă, eu împreună cu încă doi prieteni aveam dreaduri și începeau oamenii de acolo să ne strige Bob Marley, Bob Marley”.

După câteva zile după ce a ajuns în Indonezia, fiecare a fost trimis în satele, orașele pentru care optaseră. „Eram cam 10 studenți în fiecare loc. Orașul în care eu am ajuns, credeam inițial că e sat, e chiar în centrul insulei Java, dar era un oraș mai tradițional. Nu sunt turiști pe acolo și sunt cam 500.000 de locuitori. Noi trebuia să ne căutăm cazare și am găsit o casă în care mai stătea cineva din Serbia. Țin minte că îi spuneam palat, pentru că spre deosebire de casele care erau pe acolo, chiar arăta bine”. Un lucru care i-a plăcut extrem de mult au fost oamenii care, spune el sunt extrem de prietenoși și binedispuși. „Cred că sunt cei mai ok oameni pe care i-am întâlnit până acum. Oamenii ăștia au un zâmbet natural pe față, iar viața acolo e destul de nasoală, dar ei chiar sunt fericiți.

IMG_8987

În șase luni a învățat indoneziana Bursa cu care Adrian a plecat a fost una de studiu, astfel că patru ore în fiecare zi mergea la facultate pentru a învăța limba.

„Indoneziana e o limbă simplă, la fel ca ei de altfel, dar a durat ceva până am putut să vorbesc liber și eu. Cam vreo șase luni mi-a luat, iar cineva mi-a spus că e o limbă vorbită din suflet și că voi reuși să o vorbesc doar atunci când voi fi relaxat și voi reuși să-i înțeleg pe oamenii de acolo”, povestește cu entuziasm tânărul.

Indonezia e formată din 17.500 de insule și vreo 300 de triburi, iar dacă călătorești mai departe de 200 km o să dai de un alt trib, care are o altă cultură, alt dialect, dar toți sunt musulmani.

„În centrul Javei sunt cei mai politicoși oameni, niciodată nu ți-ar spune nu, cu toate că vor asta, dar dacă mergi în estul Javei, oamenii de acolo sunt mai duri, dar mie mi se par ca noi, europenii. Împreună cu un prieten am vrut să facem un proiect fotografic și am pornit astfel pe mai multe insule. La un moment dat, am ajuns pe insula Komodo, acolo unde sunt dragonii, iar prietena mea a descoperit că acolo este un întreg sat”, își amintește Adrian.

Oamenii conviețuiesc alături de dragoni Există o legendă despre dragonii Komodo care spune că ar fi existato femeie care a născut un copil și un dragon. Mama a murit, iar tatăl a dus dragonul în pădure pentru că începuse să mănânce animalele din jur atunci când crescuse. Când copilul a crescut a devenit un vânător și în pădure a întâlnit dragonul, pe care a vrut să-l omoare, dar a apărut un spirit care era mama lor și care le-a spus să trăiască în armonie pentru că sunt unul și același.

IMG_9605

„Pentru noi este un mit, dar pentru ei e o realitate, și cred că e singurul motiv pentru care dragonii au supraviețuit acolo. Aceștia se plimbă pe insulă, iar oamenii nu îi vânează din cauza acestui mit. Cred că povestea aceasta a salvat dragonii. Acolo sunt vreo 1.000 de oameni, iar casele lor sunt făcute pe stâlpi, la doi-trei metri înălțime, fiind și o modalitate de apărare împotriva animalelor”, spune acesta.

Văzând modul în care aceștia reușesc să conviețuiască a apărut ideea de a realiza un documentar despre viața acestora. „Vrem să arătăm că pe insula aceea e un sat de oameni care trăiesc alături de dragoni și nu se întâmplă nimic. Ne-am dorit ca oamenii să povestească ei înșiși pentru a afla povestea adevărată și a durat cam o săptămână până aceștia au prins încredere în noi și astfel a început să curgă povestea spusă chiar de ei”.

IMG_0102

Își dorește să ajungă la Pol Din toată experiența din Indonezia spune că a învățat să se relaxeze și să dea o șansă posibilităților care îi apar în cale. Spune că a reușit să evolueze ca om și că această perioadă petrecută departe de România l-a ajutat să privească cu alți ochi societatea în care trăim.

„Am învățat că poți să trăiești într-o țară în care nu există trecut și viitor. Deși au multe lucruri care nu îmi plac, sunt niște oameni calzi și extrem de prietenoși. Au un lucru care îmi place foarte mult și pe care l-am adoptat și eu, după ce dau mâna cu tine, își duc mâna la inimă, adică sunt bucuroși să te vadă. Eu am adoptat asta, pentru că mi se pare că e o formă de respect. Un alt lucru care îmi place la ei e acela că nu au înjurături, cel mai rău te pot jigni spunându-ți câine, pentru că sunt musulmani și nu pot atinge câinii”.

Acum, dorința lui e să ajungă în cealaltă extremă a lumii, adică la Pol acolo unde ar vrea să stea o perioadă mai îndelungată pentru a putea realiza o serie de fotografii prin care să spună povestea locului. „Știu că e la cealaltă extremă, dar la un moment dat o să ajung și acolo. Avem o singură viață și nu putem vedea tot și atunci trebuie să alegem ce ne place mai mult”.  Spune că deși îi place să călătorească, trebuie să mai facă ceva pe lângă, dar nu ar mai lucra neaparat într-o corporație, ci mai degrabă ceva freelancer. Momentan pregătește o carte foto despre Indonezia și ce i-a atras lui atenția. „Sunt trei fotoreportaje despre credințele unui trib, despre pescari pentru că sunt foarte mulți și una despre vulcani pentru că, acolo sunt peste 300 de vulcani activi, iar pentru mine a fost o curiozitate să aflu de ce acei oameni trăiesc în jurul vulcanilor”. Dacă vreți să aflați mai multe despre aventurile lui în Indonezia, o puteți face luni, 25 aprilie atunci când va fi prezent la Café Wien la întâlnirea „Călător în lume”, de la ora 18.00.

Foto: arhiva personală

IMG_9746

IMG_9794

IMG_2292

IMG_0942

IMG_2258

IMG_9406

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 3426

Comentarii

4 comentarii

Marius

Acum 7 ani

Frumos! Succes in realizarea planurilor!
Raspunde

Adrian

Acum 7 ani

Multumesc mult.
Raspunde

Claudiu F. M.

Acum 7 ani

Felicitari Adi, ne bucuram pentru tine. O expozitie foto nu faci? Sper sa ajung diseara.
Raspunde

Diana Ribana

Acum 7 ani

Tare frumos, curajos si inspirational!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus