Toate mi se-ntâmplă numai mie

Un titlu dintr-un celebru film de comedie cu Pierre Richard. Duminică, înainte de prânz. Plec cu un client la un supermarket din Sibiu. Ajung la destinație. Omul îmi plătește cursa și când să plec, îmi face semn cu mâna o distinsă doamnă, abordându-mă: ”Sunteți liber?”. Zic, încercând o glumă: ”Nu, sunt căsătorit și am doi copii”. Doamna începe să râdă. Astfel, atmosfera e creată și mă roagă să-i deschid portbagajul. O ajut să-și pună patru plase, pe cât de voluminoase, pe atât de grele, după care îmi spune: ”Mergem doar până în Piața Rahovei, că trebuie să mai cumpăr niște gogoșari, roșii, castraveți. Să mă așteptați, vă rog…” Aici, la doi pași, zic eu în gând, dar, clientul nostru, stăpânul nostru. Nu prea aveam de ce să îmi fac probleme, ceasul era pe staționare, așa ca aștept. Tec cam 15 minute și stimata doamnă nu mai venea. Știu din experiență ce înseamnă să mergi la cumpărături cu nevasta și fiicele. Mai trece un timp și se deschide ușa din spate, urcă doamna și-mi spune s-o duc în Terezian. Îmi zic in gând, cât de schimbătoare sunt femeile! Dar cursa fiind destul de bună, m-am liniștit. Ajung la destinație, 17 lei. Îmi dă stimata banii, se dă jos si pleacă. Cobor și eu și o strig: ”Doamnă! Plasele mi le lăsați mie?” ”Ce plase domnule? Eu nu am nici o plasă!”, îmi zice femeia. Brusc, realizez că stimata, nu era stimata, și că eu am încurcat stimatele. Mi-a trecut glonțul pe la ureche. Întorc rapid și mă angajez în raliul vieții mele. Un singur gând aveam în cap, să ajung cât mai repede la piață, până nu ajunge stimata să constate că am dispărut în ceață, cu bagajele ei cu tot. Eram penibil, goneam ca un nebun, roșul de la semafor, era verde. În cursa asta infernală, dacă mă oprea un agent de circulație, jur că îmi tăia carnetul cu foarfeca. Șase minute cât am făcut până la piața Rahovei, mi s-a părut o veșnicie. Am avut noroc, nu mi s-a ocupat locul. Intru în stație și o aștept. Mă năpădeau o grămadă de gânduri. Dacă femeia a sunat la Poliție, dacă a sunat la dispecerat? Mă simțeam ca un individ de ultimă condiție. Deodată, o văd venind încărcată cu încă două plase. De bucurie, fug înaintea ei, să o ajut la bagaje. ”Iertați-mă că v-am făcut să așteptați atât de mult, dar așa e la piață, te târguiești… oricum, vă văd așa serios, știam că nu plecați, mai ales că aveam plasele în portbagaj”, îmi zice femeia. Rămân interzis. ”Ba da, stimată doamnă”, îmi zic în gând, ”chiar am plecat și am revenit”. ”Nu e o Fata Morgana, sunt chiar eu, în carne și oase. Am însă o problemă, mi s-a resetat ceasul de taxare”, o înștiințez. ”Nu contează, domnule, costă mai mult de 20 de lei?”. ”Nu costă nici atât!”, îi răspund. Dar stimata îmi pune în mână două hârtii, spunându-mi zâmbind: ”Să știți că în general, bărbații, nu prea au răbdare la cumpărături”. ”Eu sunt răbdător, doamnă, numai că, mai fac și alte lucruri în timp ce aștept, ca să nu mă plictisesc”, îi răspund. ”Să aveți o zi bună!”, îmi urează doamna. Îi mulțumesc și plec la stația din piață, dar de data aceasta în portbagaj aveam doar roata de rezervă.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

de Ole Baltes