Restaurant Old Center. Never Ever. Ca s-o ”ardem” în engleză

Spațiul destul de strâmt, cu doar 4-5 mese, s-ar preta la un restaurant exclusivist, ”pour les connaisseurs”. Ultra-central, cu un vad turistic excelent, un bucătar nițeluș mai priceput (căci Sibiul duce lipsă gravă de așa ceva) ar face senzație. Meniul, însă, nu vorbește deloc despre așa ceva. Vorbește despre eternele ciorbe,  fripturi și cartofi în toate formele de agregare cunoscute de moșii și strămoșii noștri. În plus, atmosfera era stricată de o muzică de club, cu volumul ridicat.

Printre clasice am găsit și o supă-cremă de ardei copt. Suna bine, deja cerul gurii îmi era invadat de aroma de legumă proaspăt coaptă pe grătar, cu o vagă atingere de lemn de foc și, poate, speram eu, înnobilat cu ceva gorgonzola. După minute bune de așteptare (și știți că, atunci când ești într-un spațiu strâmt, unde distanța dintre pereți e ceva mai mare decât o cutie de televizor, așteptarea devine mult mai apăsătoare), a venit mult-așteptata supă. De la prima adulmecare mi-am dat seama că mă îndrept spre o cruntă dezamăgire. Mirosea a oțet. Știți cum mirosea în bucătărie atunci când bunicile noastre puneau murături pe iarnă și opăreau gogoșarii și ardeii cu oțet? Exact așa. Am gustat, cu puțintica speranță ce mi-a mai rămas. Gustul era, evident, tot de oțet. Papilele gustative au transmis imediat un semnal creierului meu: ardei copţi puşi la murat plus borcan lăsat prea mult în cămară plus un blender. Egal supa de pe masa mea. Eşec total.

La masă a ajuns și o supă cremă de ciuperci. Din nou. Se ia o conservă și un blender și rezultă o supă cremă. Greșit. Am încercat și un piept de pui cu smântână și ciuperci. Da, sunt gurmand, îmi place carnea și mâncarea bine gătită. Dar am lăsat jumătate farfuria plină. Ceva nu suna bine acolo. Nu știu dacă puiul nu foarte bine făcut sau ciupercile din borcan. Măcar salata de varză care ar fi trebuit să acompanieze puiul a fost perfectă. Și asta pentru că atât a fost: câteva ”răsături” de varză într-un bol. Bravo! (ironic)

Mi-am mai comandat nişte clătite, am zis că aici e destul de greu să ratezi. Nu îmi făceam prea mari speranţe, totuși. Atunci când ai așteptări mici, nivelul dezamăgirilor e simțitor mai scăzut. Așadar, clătitele au fost rezonabile. Călduțe, moi (căci da, am servit la restaurante și clătite reci și uscate) și mai gustoase decât speram. Dar, serios, cine mai pune bile de frișcă din spray peste desert, în secolul XXI?! În Sibiu, în Piața Mică?!

În total, am plătit 72 de lei, pentru că ne-am mai clătit gura din când în când cu o apă minerală și una plată. Dacă m-aș mai întoarce? Poate mort, dacă între timp restaurantul își va schimba obiectul de activitate și va deveni capelă.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

de Turnul Sfatului