Miercuri,
09.10.2024
Ploi Moderate
Acum
18°C

Președintele Germaniei, la Sibiu: de la cântece în biserică, la arborele genealogic al lui Iohannis. FOTO

Președintele Germaniei, la Sibiu: de la cântece în biserică, la arborele genealogic al lui Iohannis. FOTO

Deși scurtă, vizita președintelui Germaniei la Sibiu, Joachim Gauck, a fost concentrată: întâlniri cu bătrânii etnici germani, cu tinerii elevi români care învață germana, vizite la biserici, dar și în birourile oficiale.

Președintele României, Klaus Iohannis, a fost cel care la prânzul zilei de marți l-a așteptat pe președintele Joachim Gauck în fața Primăriei din Sibiu. Așteptarea a fost întreruptă de sprintul lui Faur Isaia, timișoreanul devenit celebru pentru că l-a împroșcat pe un alt fost președinte (Emil Constantinescu) cu cerneală. De data aceasta, Isaia nu a mai avut cerneală, ci doar un memoriu, și n-a mai ajuns la președinte, ci în brațele ”sepepiștilor”. Iohannis i-a luat, totuși, memoriul.

DSC_2360

 

”Tu în ce limbă visezi?”

După o scurtă istorie a orașului susținută de primarul Sibiului, Astrid Fodor, cei doi președinți alături de soțiile lor au intrat în clădirea Colegiului național ”Samuel von Brukenthal”, singurul cu predare exclusiv în limba germană din zonă. Aici a fost prezentat audienței, de către președintele RFG, unul dintre cei mai apreciați membri ai delegației germane: Peter Maffay, acum un celebru artist german născut la Brașov. Practic, nu a existat sas care să asiste la vizită și să nu îl recunoască, dacă nu cumva să îl și strige, pe Peter Maffay. ”A plecat dintre noi, om ca noi toți, și acum a ajuns milionar”, dă din mână unul din sașii care au venit să prindă ceva din vizita prezidențială.

Joachim Gauck, klaus iohannis (30) Cu Maffay alături, Joachim Glauck a stat preț de mai bine de 20 de minute la discuții cu elevii Colegiului cu predare în limbă germană. S-a interesat mai ales de motivele care îi determină pe elevii români să studieze în germană. ”Că e un colegiu renumit, iar profesorii sunt buni”, a fost sinteza răspunsurilor primite. ”Dar, voi, noaptea în ce limbă visați”, i-a mai întrebat Gauck. ”În română”, i-au răspuns elevii. La plecare, invitați să semneze în cartea de onoare a colegiului, Iohannis s-a oprit o clipă. ”Să semnez eu în cartea de onoare a școlii mele e… o mare onoare”, a rostit rar președintele.

Joachim Gauck, klaus iohannis (38)

 

Iohannis, ghidul

Iohannis a fost cel care a încercat să joace rolul de ghid prin Sibiu pentru omologul său. Au călcat împreună prin Biserica Evanghelică din centru, pe Podul Minciunilor, au discutat despre ”ochii orașului” (acele ferestre precum niște ochi amenajate în șarpante), despre arhitectură, despre piețele centrale. ”Excelent, excelent”, a exclamat mai apoi Iohannis, când un sibian și-a făcut loc cu ajutorul SPP-iștilor pentru a arăta o poză: una din 2002, în care sibianul apare alături de primarul Iohannis și Johannes Rau, președintele din acea vreme al RFG. Către finalul turului centrului istoric, un nou memoriu. ” Herr Präsident, herr Präsident”, iar un bărbat trecut de prima tinerețe încearcă să își facă loc printre cei de la pază și protecție. Iohannis se oprește pentru a lua plicul, dar are inspirația de ultim moment să întrebe pentru cine e. Nu e pentru el, e pentru Joachim Gauck. Care l-a și primit.

Joachim Gauck, klaus iohannis (49)

Au salutat Piața Mare. Goală

Întâlnirea cu reprezentanții comunității săsești s-a consumat în sediul Forumului Democrat al Germanilor din România, situat într-o margine a Pieței Mari. Iar în timp ce printre oaspeți se plimbau săsoaice în port tradițional împărțind pahare cu bere, vin, sucuri și gustări, cele două cupluri prezidențiale au făcut un scurt tur al clădirii. Încheiat cu o ieșire în balconul care dă înspre Piață. De la etaj, cei patru nu au rezistat să nu dea din mâini, aidoma liderilor care salută mulțimi. Chiar dacă atenți la balcon erau doar câțiva jurnaliști.

Joachim Gauck, klaus iohannis (77)

Rolul sașilor și respectul statului

”Țările noastre sunt legate, iar mulți din Germania v-au ajutat să refaceți acest oraș frumos. Dacă ar fi să lăsăm inima să decidă, am mai rămâne o săptămână”, le-a transmis Joachim Gauck membrilor FDGR, adunați în Sala Oglinzilor pentru vizita prezidențială. La fel ca și în celelalte discursuri rostite în aceeași încăpere, președintele german a evidențiat rolul de legătură între țări pe care îl joacă sașii, dar și felul în care populația majoritară interacționează cu această minoritate. ”Această conviețuire pașnică mi-ar plăcea să o văd și în Europa”, a transmis Joachim Gauck.

De cealaltă parte, Iohannis a mulțumit pentru felul în care Statul Român protejează și susține minoritățile, dând exemplul celei germane. ”Aici, la Sibiu, avem un excelent element de bună conviețuire între etnicii germani și cei români. Parteneriatul între sași, șvabi și români este un exemplu marcat de respect reciproc”.

Gazda întâlnirii a fost actualul președinte al FDGR, Paul Porr, finul lui Iohannis. ”Este o premieră pentru noi, să fim vizitați în același timp de doi președinți de stat, în funcție. Este o apreciere a minorității germane din România, minoritate care este o punte de legătură între națiunile noastre”, a rostit Porr.

foto Silvana Armat

Joachim Gauck, klaus iohannis (27) Joachim Gauck, klaus iohannis (24)

Joachim Gauck, klaus iohannis (70)

Iohannis: ”aveți grijă, e istoria mea”

La Cisnădia situată la câțiva kilometri de Sibiu, ritmul vizitei s-a rupt. Pe o căldură la fel de aprigă precum și cea din centrul Sibiului, oficialii au găsit extrem de reconfortantă răcoarea dintre zidurile bisericii fortificate, unde au stat aproape o oră. ”Mai vin, dacă ne înțelegem atât de bine”, le-a transmis Iohannis cisnădienilor care îi strigau numele, în așteptarea președintelui Germaniei. Multele discuții despre istoria bisericii fortificate, despre istoria comunității săsești și despre posibile scenarii de viitor nu au deranjat pe nimeni din audiența care a ocupat rapid băncile bisericii. La final, la inițiativa președintelui Germaniei, fost pastor, orga din biserică a cântat un imn liturgic, pe care cei prezenți l-au fredonat. ”Mulțumesc foarte frumos”, s-a adresat mai apoi, mulțumit, Joachim Gauck. Finalul vizitei a fost încărcat cu daruri simbolice pentru ambii președinți, dar numai cu unul și-a făcut poze: este vorba de arborele genealogic al lui Klaus Iohannis, la care au lucrat reprezentanții Episcopiei Evanghelice. ”Aveți grijă, acolo e istoria mea”, a încercat apoi o glumă Iohannis, către cei care împachetau foaia mare pe care erau înlănțuite rudele președintelui în funcție.

arborele genealogic al lui iohannis

Înapoi: Brexit, Corlățeanu...

Din poarta bisericii din Cisnădie, Iohannis și-a luat la revedere, pentru moment, de la președintele Germaniei. Și s-a întors către jurnaliști, pentru câteva întrebări: Brexit și Corlățeanu. ”Eu mă număr printre optimiști, de când a apărut chestiunea Brexitului. Am încurajat întotdeauna să se voteze pentru rămânerea în Uniunea Europeană”. Cât despre votul pentru urmărirea penală a lui Titus Corlățeanu, mesajul este același. ”Nu este treaba Parlamentului să protejeze pe cineva. Nu trebuie restricționată cercetarea penală. Unui parlamentar care este nevinovat nu i se va întâmpla nimic”.

Joachim Gauck, klaus iohannis (3) Joachim Gauck, klaus iohannis (2) Joachim Gauck, klaus iohannis (1) Joachim Gauck, klaus iohannis (84) Joachim Gauck, klaus iohannis (83) Joachim Gauck, klaus iohannis (82) Joachim Gauck, klaus iohannis (81) Joachim Gauck, klaus iohannis (80) Joachim Gauck, klaus iohannis (79) biserica cisnadie gauck si iohannis Joachim Gauck, klaus iohannis (78) Joachim Gauck, klaus iohannis (77) Joachim Gauck, klaus iohannis (76) Joachim Gauck, klaus iohannis (75) Joachim Gauck, klaus iohannis (74) Joachim Gauck, klaus iohannis (73) Joachim Gauck, klaus iohannis (72) Joachim Gauck, klaus iohannis (71) Joachim Gauck, klaus iohannis (70) Joachim Gauck, klaus iohannis (69) Joachim Gauck, klaus iohannis (68) Joachim Gauck, klaus iohannis (67) Joachim Gauck, klaus iohannis (66) Joachim Gauck, klaus iohannis (65) Joachim Gauck, klaus iohannis (64) Joachim Gauck, klaus iohannis (63) Joachim Gauck, klaus iohannis (62) Joachim Gauck, klaus iohannis (61) Joachim Gauck, klaus iohannis (60) Joachim Gauck, klaus iohannis (59) Joachim Gauck, klaus iohannis (58) Joachim Gauck, klaus iohannis (57) Joachim Gauck, klaus iohannis (56) Joachim Gauck, klaus iohannis (55) Joachim Gauck, klaus iohannis (54) Joachim Gauck, klaus iohannis (53) Joachim Gauck, klaus iohannis (52) Joachim Gauck, klaus iohannis (51) Joachim Gauck, klaus iohannis (50) Joachim Gauck, klaus iohannis (49) Joachim Gauck, klaus iohannis (48) Joachim Gauck, klaus iohannis (47) Joachim Gauck, klaus iohannis (46) Joachim Gauck, klaus iohannis (45) Joachim Gauck, klaus iohannis (44) Joachim Gauck, klaus iohannis (43) Joachim Gauck, klaus iohannis (42) Joachim Gauck, klaus iohannis (41) Joachim Gauck, klaus iohannis (40) Joachim Gauck, klaus iohannis (39) Joachim Gauck, klaus iohannis (38) Joachim Gauck, klaus iohannis (37) Joachim Gauck, klaus iohannis (36) Joachim Gauck, klaus iohannis (35) Joachim Gauck, klaus iohannis (34) Joachim Gauck, klaus iohannis (33) Joachim Gauck, klaus iohannis (32) Joachim Gauck, klaus iohannis (31) Joachim Gauck, klaus iohannis (30) Joachim Gauck, klaus iohannis (29) Joachim Gauck, klaus iohannis (28) Joachim Gauck, klaus iohannis (27) Joachim Gauck, klaus iohannis (26) Joachim Gauck, klaus iohannis (25) Joachim Gauck, klaus iohannis (24) Joachim Gauck, klaus iohannis (23) Joachim Gauck, klaus iohannis (22) Joachim Gauck, klaus iohannis (21) Joachim Gauck, klaus iohannis (20) Joachim Gauck, klaus iohannis (19) Joachim Gauck, klaus iohannis (18) Joachim Gauck, klaus iohannis (17) Joachim Gauck, klaus iohannis (16) Joachim Gauck, klaus iohannis (15) Joachim Gauck, klaus iohannis (14) Joachim Gauck, klaus iohannis (13) Joachim Gauck, klaus iohannis (12) Joachim Gauck, klaus iohannis (11) Joachim Gauck, klaus iohannis (10) Joachim Gauck, klaus iohannis (9) Joachim Gauck, klaus iohannis (8) Joachim Gauck, klaus iohannis (7) Joachim Gauck, klaus iohannis (6) Joachim Gauck, klaus iohannis (5) Joachim Gauck, klaus iohannis (4)

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

29 comentarii

FRUMOS

Acum 8 ani

CRED CA ESTE cel mai frumos album de poze, dupa FIT SIBIU. FELICITARI TUTUROR !
Raspunde

Tango cu cioc

Acum 8 ani

a purtat coana Carmen sutien?
Raspunde

Dragos

Acum 8 ani

o zi istorica pentru Sibiu si Transilvania
Raspunde

cetateanul

Acum 8 ani

De acord cu tine dar sa vezi ce o sa te comenteze" postacii" de la centru!
Raspunde

....

Acum 8 ani

Care istorie? Cultul personalității ca pe vremea lui Ceaușescu... Vene câte un președinte în România, Ceaușescu își lua consoarta și îl plimba le luzăr peste tot.. La fel și Johannis...
Raspunde

Dragos

Acum 8 ani

@.... pacat de tine, nu intelegi lumea in care traiesti
Raspunde

gigi contra

Acum 8 ani

Soția mea ,Carmen, iar s-a îmbrăcat aiurea... Zău că devine enervantă! Chiar nu știe nimeni s-o sfătuiască? Sau nu vrea să asculte de niciun așa-zis designe?! Rochia aia înflorată nu era bună nici pt. picnic! Se îmbracă mai nepotrivit decât Elena Ceaușescu. Dna Băsescu, o fătucă venită din Moldova care are doar liceul la bază, se îmbrăca precum o doamnă, avea stil... Și arăta ca o doamnă....
Raspunde

Koko

Acum 8 ani

Esti un penibil..
Raspunde

Pravale Baba

Acum 8 ani

Super, salutam de la balcon multimea. Oare ce se vedea in acel moment printisor, dictator sau poate chiar papa?
Raspunde

Nelu Ciclinean

Acum 8 ani

Ce sa-ti povestesc...nu mai pot eu de vizita acestui batranel Gauck la Sibiu,presedintele Germaniei e doar de decor la ei,puterea si importanta maxima o are cancelarul(oricare ar fi el),atata tam-tam pt servilismul si slugarnicia penibila a lui iohhanis&coana carmen in fata nemtilor mai rar am vazut,asta n timp ce celalalttradator -ciolos-face celula de criza la 3-4 zile dupa ce-au trecut inundatiile si au nenorocit mii de oameni..tara frumoasa avem insa condusa de cei mai mari idioti,hoti si tradatori de neam.
Raspunde

sibian

Acum 8 ani

Ce zâmbăreț este PSD-istul de Firu în alaiul lui Johannis !
Raspunde

-

Acum 8 ani

zambaret sau nezambaret ,pe tine ce intereseazat? pana la 12 milioane de metrii cubi de lemn ,albanezo ,si tu si cu surioara ta a mai ramas putin,poate mai gasim un pic pe ici pe colo si prin punctele esentiale pentru a complecta valoarea la 12 milioane de metri cubi de lemn ,unde credeti ca va sta mai bine albanezelor in Armenia ,daca v-ati dus cu emblema pe net-ul altora ca sa ne arati ca sti sa spui frumos ,,buna ziua ''in limba romana?
Raspunde

Pravale Baba

Acum 8 ani

Wow, cred ca tipul in tricou rosu, cu tatuaje pe brate e Peter Maffay. Va rog confirmare..... PETER MAFFAY PRESEDINTE!!!!!
Raspunde

!

Acum 8 ani

Da este Peter Maffai. Dar Presedinte ? Nationalistii o sa vomite, Mafai e jumatate sas si jumatate ungur :-)
Raspunde

rosu

Acum 8 ani

O mai fost un presedinte, pe care nici nu-l pomeniti: Bernd Fabritius. Sau nu-l cunoasteti? @Baba: corect, ala micu cu tatuaje este Peter Maffay.
Raspunde

Micul Muci

Acum 8 ani

Dl Deleanu ati uitat sa ne spuneti ce ati investigat si ce concluzii ati tras.Sper ca nu ati anchetat cumva partea ''automotive'' a evenimentului,daca-mi permiteti aceasta legatura cu editorialul dvs.Oricum,salutul pavajului e antologic!Pentru acest articol,realmente unic prin lirica si cromatica,aveti votul meu la Pulitzeru' de anu' asta.
Raspunde

amărâta redactie

Acum 8 ani

...amărâta redacție se întreaba retoric câta cenzura (moderare )incape in căpșorul vostru diform
Raspunde

amărâta redactie

Acum 8 ani

.....se întreaba" da' cu tante Gafosdea ce-ati avut? " Nu va place numele ei? Au nu va plac adevărurile pe care vi le spune, si pe care vreți sa le ascunde-ți .Asumati-le iubiților deoarece sunt rodul educației voastre. Tante Gafosdea e vie, trăiește fie ca va este sau nu pe plac, si-o sa continuie sa vi le spună sub o forma sau alta, fie ca va plăce au bă.
Raspunde

Alexandra Becht

Acum 8 ani

Why did'nt you all talked about the street dogs? They need help and shelter!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus