Daniel Dăian, poet: „Poezia este mai mult o stare interiorică, un har blestemat cu care te naști”

Daniel Dăian provine din Deva, dintr-o familie de medici, iar pasiunea pentru poezie a început să se contureze încă din școala primară și gimnazială, atunci când a început să cocheteze timid atât cu poezia, cât și cu proza. Poetul devean are până în prezent 11 publicații, reușind să câștige cu romanul „Plimbare cu șobolani” două premii importante, printre care și „Cartea Anului”. Acum, acesta va veni la Sibiu, sâmbătă, 30 iulie, la Forumul German, în Sala Oglinzilor, începând cu ora 17.30, pentru a-și prezenta noul volum, „Eu, Animalul!”.

Cum ați pornit pe acest drum al poeziei? Când ați scris prima poezie ? Daniel Dăian: Deși pare uimitor, prima poezie în vers alb am scris-o la șapte ani. A urmat o imensă pauză de maturizare, de lectură, de căutări ale limitelor și dialoguri cu sinele la granița dintre da, nu sau nu știu. Însă, nu pot să vă spun că am pornit cu dreptul pe acest drum, pentru că poezia în sine presupune a sumă alternativă de drumuri secundare, cărora, dacă le ignori sensualitatea, riști să te pierzi complet de drumul principal. Eu, sincer, nu cred că poezia are drum. Este mai mult o stare interiorică. Un har blestemat cu care te naști. Prin urmare eu nu am drumuri să vă povestesc. Doar un experimentalism facil, care, voluntar, a condus la momentul particular de astăzi când scriu și scriu.

Unde vă poziționați în această lume a poeților români? D.D.: Dacă este vorba de stil, aș fi undeva in generația 2010-iștilor, imediat după 2000-iști, acei fataliști simpatici ai grotescului, care au avut amabilitatea de a lua poezia și de a o arunca în mijlocul străzii, în mijlocul scabros al cotidianului, devenind-o. Generația mea în schimb este tutelată de un manierism fin, care, la rândul său, recuperează din golănia insuflată poeziei de două mii-iști exact acea sensibilitate care nu a fost călcată în picioare. Pe scurt poezia din stradă este readusă între coperte.

Există un secret al succesului în țara noastră în ceea ce privește aprecierea scrisului unui poet? D.D.: Nu există secret, doar har. Harul de la dumnezeu. Cu care, de altfel, te naști. Cei care susțin însă că au descoperit sfântul graal al poeticului, vă pot spune acum, că nu sunt decât simpli versificatori dornici de glorie timpurie.

Ce ne puteți spune despre acest nou volum? D.D.: „Eu, Animalul!” este în esență un protest dur la adresa societății în care ne chinuim să prindem, intacți mental, ziua de mâine. Drama în genere a intelectualului român, într-un moment și loc unde totul se erijează doar după domnia necurată a plasticului cu valoare. Dăm plastic și cumpărăm pâine. Este un poem structurat în cinci capitole în care omul se naște, vrea să se maturizeze, iar când, în sfârșit a făcut asta, realizează animalul din el care, la fel ca și câinele lui Pavlov, așteaptă cuminte, ca un sclav, să se aprindă lumina roșie a sfârșitului.

Ce v-a inspirat când l-ați scris și ce vă inspiră în general? D.D.: L-am scris din prisma mea, de om care se chinuie să se chinuie la infinit. Mă inspiră totul. Chiar și o piatră aruncată din cineva în altcineva. Oamenii care traversează o stradă, sau mașinile într-o parcare. Inspirația ține de latitudinea imaginației fiecăruia. Dacă vrei sau nu să îți impui granițe.

Ați câștigat mai multe premii cu romanul „Plimbare cu șobolani”, respective premiul Uniunii Scriitorilor Români „Călătorul”, pentru debut în proză acordat de Uniunea Scriitorilor din România Hunedoara Alba, premiul „Cartea anului”, acordată de către Centrul Cultural Nichita Stănescu, la Mehedinți. Ce înseamnă aceste premii pentru dumneavoastră și cum vă ajută? D.D: În mare, premiile te ajută să exiști. Să fi văzut. Desigur, îți dăruiesc și satisfacția că scrierile tale au avut impactul scontat la public. Te hrănesc spiritual, dar nu te transformă în golgheter. Sunt un fel de rampă, care te scoate la suprafață, care te arată lumii. Că exiști!

Aveți până în prezent 11 publicații, printre care și teatru și proză și sunteți considerat unul dintre cei mai buni poeți români contemporani. Ce sentimente vă trezește acest lucru? D.D.: Da, acum am 12 cărți publicate cu „EU, ANIMALUL!”, dar termenul de cel mai bun îmi displace. În poezia veritabilă, nu cred că există cel mai și cea mai. Există doar poezie și atât. Eu sunt poet și atât.

Ne așteptăm și la alte cărți pe viitor? D.D.: Da, am în derulare un al doilea roman după „Plimbare cu șobolani” și o antologie poetică, formată din cele mai frumoase texte ale mele, scrise pe o perioadă de aproape douăzeci de ani.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).