Manager Melor, ambasador Baby Care, organizator Fashion Days și mamă, acestea sunt atribuțiile tinerei Nicolle Stănese, care la doar 26 de ani încearcă să îmbine cât mai bine viața profesională cu cea personală.
Reporter: Televiziunea îți este familiară de la 16 ani și de atunci ai avut șansa de a prezenta mai multe emisiuni. Cum a fost trecerea la emisiunea Bake Off, de la Pro Tv?
Nicolle Stănese: Cred că nici până în ziua de astăzi nu am stat eu cu mine, să caut un răspuns la întrebarea asta, sincer. Îmi place să cred că a fost o evoluție firească a lucrurilor. E ca atunci când mergi la sală, începi să faci sport și în primele luni de antrenament, abia reușești să faci 5-6 flotări din cauza lipsei de antrenament. Cu muncă și perseverență, ajungi să execuți câte flotări ai nevoie pentru brațe tonifiate, deci treci la următorul nivel. Așa s-a întâmplat și în viața mea profesională. Venise probabil momentul acela în care eram pregătită pentru următorul nivel.
Reporter: Cum se îmbină viata personală cu cea profesională?
N.S.: Acord timpul și importanța cuvenită fiecăreia, îmi organizez corect prioritățile și încerc să le împac pe ambele. Nu-mi iese mereu, dar niciodată nu pierde teren viața personală în detrimentul celei profesionale.
Reporter: Ce înseamnă Melor pentru tine și ce ți-ai propus atunci când ai pus pe picioare această afacere?
N.S.: Melor este proiectul meu de suflet, brandul românesc de haine, produse în atelierul nostru din Sibiu de pe strada Ion Ratiu, nr.11, ce-mi poartă semnătura și ce mă face zilnic, să îmi depășesc limite pe care credeam că le am. Dacă inițial, Melor a fost gândit ca un brand mic, o afacere timidă, astăzi se îndreaptă cu pași serioși spre un brand ce începe să prindă contur, o afacere ce începe să fie sănătoasă. Echipa alături de care lucrez este minunată și fiecare om de acolo, extrem de important și prețios pentru Melor. În vremurile acestea în care e tare complicat să găsești implicare și corectitudine, sunt fericita posesoare a unei echipe în fața căreia mă înclin!
Melor crește, încercăm să ne menținem eticheta frumoasă pe care ne-au pus-o clienții care au luat tangență cu hainele noastre și să rămânem focusați pe calitate și atenția la detalii. În ultimul timp, am prins avânt și în mediul online și din fericire, site-ul nostru www.melor.ro a început să inspire încredere și să fie o sursă de cumpărături pentru femei din România și nu numai, pentru că trimitem colete și în alte țări din Europa. Ah, și ce mi-am propus atunci, a fost depășit de vâltoarea lucrurilor, așa că o să mă gândesc serios la ce îmi propun pentru următorii ani.
„Femeile uită să fie simple și feminine“
Reporter: De unde îți iei inspirația pentru hainele pe care le creezi?
N.S.: E prea mult spus că eu creez hainele. De fapt, sunt doar câteva idei pe care se lucrează ulterior, în atelier, însă de cele mai multe ori și aici e muncă de echipă. Adică ideile mele, se pun alături de alte idei ale fratelui meu, care se ocupă de atelier și abia apoi, ajung in atelier. Inspirația, însă, mi-o iau din tot ce mă inspiră și în viață, să știi. Frumusețe, simplitate, feminitate. Femeile uită să fie simple și feminine iar asta este trist pentru ca de aici vine de fapt frumusețea, nu din tone de machiaj, km de unghii exagerat de colorate și înjurături ca la ușa cortului.

Reporter: Cum începe o zi pentru Nicolle Stanese?
N.S.: Cu „Bună dimineața și te iubesc” de la și către omul pe care îl iubesc și un sărut pe ochișorii fetiței mele… Cu dragoste, deci!
Reporter: A fost o perioadă în care s-a tot vorbit despre faptul că ai divorțat. Cum ai trecut peste și cum s-a adaptat fetița la această schimbare?
N.S.: Momentele grele în viață, pentru mine, sunt momentele în care cineva din familie sau cineva drag, are probleme de sănătate. În rest, sunt doar situații de viață care trec, așa cum vin. Ana-Victoria este un copil iubit, fericit, vesel, sursă de energie pozitivă, sursă de frumos, de bunătate și sursă de lectii de viață despre fericirea din lucruri simple.
Reporter: Te simți o femeie împlinită?
N.S.: Sunt mamă și sunt o femeie iubită, care iubește. Toate suntem împlinite atunci când trecem prin asta.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Alătură-te comunității
24 de răspunsuri
-
-
Adevarat zice Adrian mai sus.Si totusi nu inteleg de ce ea incearca sa para cu totul altcineva decat este.Nu toata lumea e „publicul ei”…sunt foarte multi in oras care o cunosc si stiu cine este cu adevarat.Dar se pare ca Nicolle se crede tare fermecatoare…in lumea ei.Si tare matura si inteleapta…
-
-
-
Sa-mi fie ciuda ca are un iubit „memaipomenit”? Nici gand! Imi este ciuda, sau mai degraba scarba, cand se face reclama printr-un articol platit la cineva care are, la 26 de ani, o reputatie f. proasta. Iubit „nemaipomenit” a fost si barbatul ei, cu care are un copil si pe care l-a jermenit de bani. Asta pana a dat la fitness de actualul iubit, care tocmai avea un copil de nici un an si la care I-a distrus casnicia. Iubit „nemaipomenit” o sa fie si urmatorul, probabil in cel mult doi ani, adica dupa ce actualul devine „boring” sau ramane fara bani.
Iar sa compari ce face fata asta cu marile case de moda, ori ai scris la misto, ori nu te duce capu -
Citesc din întâmplare acest articol.Probabil plătit :),despre un om ce face sau vrea sa facă ceva.Nimic neobișnuit pana aici.Ciudat e ca dupa articol văd o grămada de anonimi,probabil făcători de nimic(frustrați si frustrate) care sub protecția anonimatului dau cu noroi.Tipi românesc!Murim de grija altora când defapt noi nu facem nimic:).Trist….ăștia sunt romanii.
-
Oameni rai si frustrati ce sunteti!
Pot doar sa va spun ca Melor este un brand romanesc de mare success si in care Nicolle se implica in fiecare zi. O cunosc personal pe Nicolle. Ea si-a adus si fratele care a fost director mare la Bershcka din Spania ca sa se ocupe de acest brand minunat.
Colectiile sunt superbe iar implicarea lor este maxima. In ce-ea ce priveste viata ei personala, nu cred ca voi ar trebui sa judecati inainte sa va uitati in gradina voastra. In totdeauna niste frustrari apar deoarece cei care comenteaza sunt frustrati. Nicolle daca citesti aceste comentarii nu le pune la suflet. Niste papagali.-
Ioana oare de ce am impresia ca tu si Adriana sunteti aceeasi persoana??? Ti-a dat vreo bluza gratis ca sa scrii aici asemenea bazaconii? Probabil si tu esti tot o ciocanitoare (vb lui Ionut) din moment ce ai atata admiratie pentru ea… Ca fapt divers sa stii si tu pe viitor, ala care da cu mopul in magazin nu e directorul…
-
Draga mea Ioana
Sotul ei a fost Mihai Cioltea un mare om, foarte modest cu un suflet de aur si sa nu uitam in primul rand ca este extrem de muncitor!A condus cu o vointa de fier si extrem de multa munca compania Inditex!Nu si-a neglijat niciodata sotia sau copilul!Il cunosc personal extrem de bine si stiu mai bine ca tine ce fel de om este si cat de mult a muncit sa ajunga aici!!!
Si apropo se scrie Bershka nu Bershcka!
-
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
sperăm să se refacă și nenorocirea aia de pavaj cu gresie de baie cu ceva mai aspectuos și mai aderent…
La teatru in care se fae astazi, nu pierzi nimic daca nu mergi la teatru.
Ma surprinde ca nu te deranjeaza faptul ca apa potabila livrata sibienilor este radioactiva, mai ales cea de la Gura…
Pertinenta solicitarea.O sustin.
Care constructie modulara existenta? Sunt doar niste improvizatii cu pericol de explozie pentru angajati, ne temem in fiecare zi cand…













Lasă un răspuns