Vineri,
02.12.2022
Parțial Noros
Acum
2°C

Ministerul Finanţelor propune suplimentarea cu 500 milioane lei a plafonului de garanţii pentru programul ”Prima Casă” în 2016

Ministerul Finanţelor propune suplimentarea cu 500 milioane lei a plafonului de garanţii pentru programul ”Prima Casă” în 2016

Ministerul Finanţelor a publicat, marţi, un proiect de Hotărâre de Guvern care prevede suplimentarea plafonului de garanţii pentru programul "Prima Casă" cu 500 milioane lei în acest an, dar şi trecerea plafonului de garantare neutilizat de către românii din străinătate în plafonul general de garantare a creditelor, scrie News.ro

Ministrul Finanţelor, Anca Dragu, anunţase în urmă cu o lună suplimentarea garanţiilor şi că o decizie cu privire la continuarea programului ”Prima Casă” va fi luată în septembrie.

Plafonul suplimentar de garanţii de stat, de 500 de milioane de lei, permite acordarea de credite în valoare totală de 1 miliard de lei, în condiţiile în care statul garanteaază doar jumătate din valoarea creditului.

"Suma suplimentară nu afectează ţinta de deficit bugetar. Aceasta a fost estimată în funcţie de volumul solicitărilor aflate în diverse stadii de aprobare şi de pre-aprobare, care exced disponibilul de plafon existent”, a declarat ministrul Finanţelor, Anca Dragu, citată într-un comunicat al ministerului.

În plus, ministerul are în vedere şi elaborarea unei strategii pe termen mediu pentru programul Prima Casă, corelată cu Strategia locuirii elaborată de Ministerul Dezvoltării Regionale şi aflată în consultare publică.

Ministerul Finanţelor a anunţat şi trecerea plafonului de garantare neutilizat de către românii din străinătate în plafonul general de garantare a creditelor pentru Prima Casă.

Programul Prima Casă, lansat în 2009, în plină criză economică şi financiară, s-a bucurat de popularitate printre români.

Până în prezent, 195.905 de locuinţe au fost cumpărate prin intermediul programului guvernamental, prin care s-au acordat garanţii de 16,7 miliarde de lei, potrivit datelor publicate de Ministerul Finanţelor.

Anul acesta, cererea pentru creditele Prima Casă a crescut puternic, pe fondul dezbaterii legii privind darea în plată. În primele şapte luni, statul a acordat prin programul Prima Casă 23.515 de garanţii - adică 12% din numărul total de la lansarea programului -, în valoare de 2,16 miliarde de lei.

După aplicarea legii, începând din 13 mai, cererea a rămas susţinută, în condiţiile în care băncile au înăsprit condiţiile de acordare pentru creditele imobiliare standard.

Principalul avantaj al programului Prima Casă este avansul redus, de doar 5%, comparativ cu cel puţin 15% la cele mai multe credite imobiliare standard.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus