Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Patru străzi de pământ intră în lucrări de modernizare. 18 străzi, pe lista de așteptare

Traian Deleanu
1
strazi-marmelada-xwgj

Trei străzi din cartierul Marmeladă vor fi închise de luni, 19 septembrie, pentru demararea lucrărilor de modernizare, anunță reprezentanții administrației locale. O a patra va intra în lucrări o săptămână mai târziu.

Publicitate
Publicitate

Străzile Nucului, Prunelor, Sălciilor și Berzelor vor fi modernizate în cadrul proiectului finanțat din împrumutul accesat de la BERD în 2015, proiect în cadrul căruia au mai fost demarate lucrări de modernizare pe alte zece străzi (din 32 atribuite anul acesta).
”Lucrările prevăzute prin contractul încheiat de Primăria Sibiu cu SC Geiger SA includ modernizarea rețelelor de canalizare și canal pluvial, modernizarea carosabilului și a trotuarelor și amenajarea de zone verzi. În urma discuțiilor cu constructorul, s-a stabilit că până la sfârșitul lui noiembrie, străzile Nucului și Prunelor vor fi aduse cel puțin la stadiu de piatră spartă”, se arată într-un comunicat al Primăriei Sibiu.
Strada Berzelor va intra în lucrări din 26 septembrie. ”În cazul acesteia, contractul prevede modernizarea rețelei de apă și canalizare, a rețelei de canalizare pluvială, amenajarea canalizației metropolitane, modernizarea iluminatului public, modernizarea carosabilului și a trotuarelor, crearea de locuri de parcare și a unor alveole înierbate pentru arbori”, informează reprezentanții Primăriei Sibiu.
Termenul de execuție a lucrărilor este de 12 luni, fără a fi luate în calcul și lunile de iarnă.

Publicitate

Alte 18 străzi mai așteaptă

În prima parte a lunii august, reprezentanții Primăriei anunțau demararea lucrărilor pe străzile Oltului, Smighelschi, Porumbeilor, Rândunelelor, Părului, Vișinilor, general Bălan, Narciselor, Balanței (parțial) și Turgheniev. Aceste zece străzi, alături de cele patru mai sus enumerate, fac parte din trei loturi care însumează 32 de străzi de pământ, pentru care contractele de modernizare au fost semnate în cursul lunii iulie.
Celelalte 18 străzi pentru care primăria este așteptată să emită ordinul de începere a lucrărilor sunt Anul 1907, Armoniei, Traian, Fragilor, Gheorghe Șincai, Călan, Narciselor, Ion Pop Reteganu, Păltiniș, Carpaților, Margaretelor, Laminorului, Plevnei, Ulmului, Faianței, Zugravilor, Zidarilor și Fagului.

Foto: Google Maps

Publicitate
Publicitate

Traian Deleanu
Traian Deleanu

Investigații, Administrație

0740 039 148

traian[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Un răspuns

  1. Avatar necunoscător
    necunoscător

    Dacă suntem al patrulea (?) oraş din ţară( dezvoltare,salariimedii, etc.) mai avem nevoie de credite ? Cum ,când ,de unde vom rambursa ?

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate