Despre home schooling. O opinie și două exemple

Face multă vâlvă, în zilele din urmă, decizia a doi părinți (un actor remarcabil și o cântăreață de succes) de a-și retrage copilul de la școala publică, pentru a-l educa în sistem home-schooling.

Firește, e dreptul lor. Și e inacceptabil să nu existe un cadru legal bine pus la punct care să le permită să facă asta. (Cei doi părinți au fost nevoiți să apeleze la artificiul înscrierii copilului la o școală-umbrelă din străinătate, care oferă diplome în urma unor examene online. Chiar și așa, se pare că sunt pasibili de amendă.)

Mi s-a părut însă bizar să constat că, în toate tevatura mediatică subsecventă, majoritatea strivitoare a comentariilor erau ostile celor doi părinți. Va să zică, pe de o parte suntem, tot într-o majoritate strivitoare, de acord că școala românească nu e bine așezată instituțional; pe de alta, sărim ca picați cu ceară atunci când cineva - condus de aceeași mefiență ca a noastră - își retrage copilul din ea. E aici un non sequitur logic, cum s-ar zice pe lătinie; sau ceva nu pușcă, dacă traducem pe ardelenește.

Desigur că home schooling-ul nu e varianta ideală; desigur că e foarte costisitor, încât numai familiile bine situate financiar și l-ar permite; desigur că e mai complicat și pentru copil, care trebuie totuși să crească într-un mediu care să-i solicite cât mai mult competențele de socializare. Dar tot nu văd de unde indignarea împotriva lui.

Nu ar strica ceva mai multă toleranță, dacă tot vorbim despre educație. Ceva mai mult relativism în a înțelege că nici școala publică, nici home schooling-ul nu garantează nici unui părinte că îi vor livra un copil excepțional educat.

Normal ar fi să putem alege, în cunoștință de cauză, între ele; iar apoi să facem tot ce putem, ca părinți, pentru a asista educația copilului - înțelegând, în același timp, că rezultatul e situat în indecidabil.

Să ne amintim că Wittgenstein a făcut home schooling. Familia lui, una dintre cele mai bogate din Imperiul Austro-Ungar, i-a asigurat accesul la cei mai buni profesori ai vremii. Cu toate acestea, când a dat examenul pentru clasa a noua, a picat rău.

Atât de rău, încât a intrat doar la o școală de mâna a treia din Linz. Unde a fost coleg cu Hitler. (Pe care, ne spune australianul Kimberley Cornish, l-ar fi enervat atât de tare, încât acesta ar fi scris în "Mein Kampf" că, dacă nu l-ar fi avut coleg, nu ar fi ajuns să deteste atât de tare evreii. )

Pe de altă parte, Mircea Ivănescu a făcut home schooling în anul în care a fost bolnav - și a învățat de la tatăl lui engleza cu care i-a tradus pe Joyce și Faulkner.

Nu vreau să spun, cu aceste două exemple presitigioase și radical opuse, decât că home schooling-ul e la fel de situat în indecidabil ca și școala publică. Din copii va ieși întotdeauna altceva decât suma strictă a lucrurilor pe care le-am depus în ei. Și e frumos și terifiant că e așa.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

de Radu Vancu