Serviciul Public de Asistență Socială din cadrul Primăriei Sibiu anunță deschiderea perioadei de depunere a actelor necesare pentru ”stimulentul educațional”.
Acest stimulent înseamnă acordarea unui tichet social în valoare de 50 de lei, lunar, pentru fiecare copil care frecventează grădinița și provine din familii defavorizate. Acest stimulent se acordă pe bază de cerere și declarație pe proprie răspundere plus alte acte doveditoare pentru copiii care frecventează regulat grădinița, iar venitul lunar pe membru de familie este sub 284 de lei.
”Scopul acestui sprijin financiar este creșterea accesului la educație al acestora. Stimulentul se acordă în condițiile în care sunt îndeplinite criteriile de eligibilitate, acordarea fiind condiționată strict de frecvența regulată la grădiniță a copiilor”, informează reprezentanții Primăriei Sibiu.
Documentele necesare
Sursa: comunicat Primăria Sibiu
”Cererile și declarațiile pe propria răspundere (se pot procura de la sediul Serviciului de Asistență Socială) se depun de reprezentantul familiei, respectiv reprezentantul legal al copilului, oricând pe parcursul anului școlar.
Cererile vor fi însoțite de următoarele documente doveditoare:
– componența familiei
– veniturile nete lunare ale familiei
– dovada frecventării grădiniței, adică o adeverință solicitată de la grădiniță prin care se atestă prezența la cursuri a respectivului copil
Cererile și declarațiile pe propria răspundere însoțite de documente justificative, se depun la Serviciul Public de Asistență Socială Sibiu oricând pe parcursul anului școlar, la camera S2 din sediul Primăriei Sibiu de pe bulevardul Victoriei, nr. 1-3.
Actualizare din trei în trei luni. După stabilirea dreptului la stimulent, din trei în trei luni, titularul va depune la Serviciul Public de Asistență Socială Sibiu o declarație pe propria răspundere privind componența familiei și veniturile realizate de membrii acesteia, însoțite de acte doveditoare.
Atenție! Anunțați modificările! Verificarea datelor și informațiilor cuprinse în cerere și în documentele doveditoare pentru acordarea stimulentului, precum și prelucrarea datelor înscrise în cerere, se realizează în termen de maxim 15 zile de la data înregistrării acestora, de personalul Biroului Alocații Familiale din cadrul Serviciului Public de Asistență Socială.
În situația în care se constată schimbări ce conduc la încetarea dreptului la stimulent, primarul emite dispoziție de încetare a dreptului și/sau de recuperare a tichetelor sociale pentru grădiniță. Sumele reprezentând contravaloarea acestora se recuperează de la titular de către Direcția Fiscală Locală Sibiu- Serviciul Executări Silite Persoane Fizice”.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Investigații, Administrație
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Cred ca numarul de pasageri este ori „ajustat din pix” ori cresterea se datoreaza in mare masura unor curse care…
Ia zi dom director, cum a fost la vânătoare? Ai pușcat mistrețul? Ca aeroportul l-ai pușcat de tot. La fiecare…
Ok, de acord, dar cum mă încurajează pe mine administrația locală să respect regulile privind sortarea și aruncarea selective a…
Dupa ce ati dat 6 miliarde euro la nemti pe comanda, din imprumut, iar ei au cumparat Santierul Naval Mangalia…
azi maine sunt mai multe petreceri pe aeroport decat zboruri













Lasă un răspuns