Cum să îţi descoperi pasiunea. Povestea unui tânăr din Siria, student la medicină în Sibiu

Cezar Ahmad are 23 de ani şi este din Siria. De cinci ani studiază medicina la Sibiu şi demostrează că orice barieră poate fi spartă. În copilărie a vrut să devină pilot, dar tradiţia din familia l-a îndrumat spre medicină. A reuşit să facă din asta o pasiune, cu sute de ore de voluntariat, gărzi la SMURD şi implicare în multe proiecte.

În anul 2011, Cezar a venit la Sibiu să studieze medicina, nu ştia mai nimic despre acest oraş, nici măcar unde se află. Ţinta sa era Clujul, dar a primit bursa aici, pe locurile pentru Diaspora. În Siria, în aceea perioadă începuse războiul, iar Cezar a plecat de acasă cu gândul la familia lui, rămasă acolo.

Medicina, tradiţie de familie

Părinţii l-au îndreptat spre medicină. Mama sa fiind originară din România, Cezar ştia la venirea în ţară câteva cuvinte în română.

“A fost un fel de tradiţie de familie de a face medicină. Eu am vrut să fac facultatea la Cluj, acolo unde a studiat şi fratele meu. Am fost foarte dezamăgit când am aflat că o să vin la Sibiu. Când am terminat eu liceul atunci a început războiul în Siria, am prins nişte evenimente destul de urâte, dar după aceea am reuşit să plec. Mi-am depus actele pentru Cluj, iar a doua sau a treia opţiune era Sibiul. Când am aflat că o să vin aici am întrebat-o pe mama mea unde e Sibiul, nu ştiam nimic despre acest oraş. Ştiam doar câteva cuvinte în limba română, elemente de bază, nu puteam să mă exprim foarte bine”, povesteşte Cezar.

Visul de a deveni pilot

De mic copil Cezar visa să devină pilot, era foarte pasionat de avioane şi de zbor. Însă a urmat drumul indicat de părinţi. Până în anul doi de facultate, medicina nu era pentru el un vis, o pasiune, mergea la examene să ia note de trecere şi cam atât.

“În anul doi pentru mine medicina nu era un vis, şi nu credeam că o să fie. Dar eu am crescut cu asta, că trebuie să devin medic. De câte ori mă întreba cineva ce vreau să mă fac când o să fiu mare voiam să mă ridic şi să zic pilot. Era cumva programat să practic această meserie. În primul an nu am simţit nicio înclinaţie spre medicină”, povesteşte tânărul.

Totul s-a schimbat când tânărul student s-a hotărât să urmeze un curs SMURD şi a simţit că începe să îi placă. “La SMURD lucrurile s-au schimbat foarte mult. Când am văzut că se poate, că sunt studenţi de vârsta mea, sau puţin mai mari decât mine, care fac nişte lucruri deosebite, care ajută şi chiar acţionează. Am reuşit să fac acest curs, au fost şase luni de pregătire grea, de practică. Am avut o carte întreagă de învăţat, toată lumea îmi zicea că nu o să reuşesc. M-a ajutat şi un coleg şi în trei săptămâni am reuşit. Apoi a mai urmat un examen greu, a fost concurenţă mare, 10 persoane pe un loc”, îşi aminteşte Cezar.

“Pentru mine SMURD-ul a fost acasă”

După ce a reuşit să intre în “lumea Smurd” era mai tot timpul acolo, devenise obsedat, dar în sensul bun al cuvântului. Nu exista weekend să nu fie de gardă, încerca uneori chiar să “fure” nişte gărzi de la colegii care din diferite motive nu mai puteau ajunge.

“Acolo m-am simţit pentru prima dată util în ceva, am simţit că pot să fac ceva, să ajut şi că pot să practic medicina la o vârstă destul de mică. Când am început cu SMURD-ul avem 19 ani. De fiecare dată când intram de gardă eram entuziasmat. În primii doi ani, acolo consideram că e acasă. Dacă eram pierdut mă găseai la Smurd. Am avut o perioadă în care dormeam mai mult acolo decât acasă. De fiecare dată era o plăcere să mergi la un caz. Faptul că poţi să acţionezi cu o echipă foarte bine pregătită şi să vezi că lucrurile se schimbă, că vezi o persoană mai mult moartă decât vie că îşi revine. Că manevrele de resuscitare, care uneori durau poate şi aproape două ore, dau roade, că omul începe să se mişte. Să vezi că ai putut să faci ceva, să schimbi ceva. Noi mergeam mai mult la cazurile mai grele, am fost la foarte multe accidente”, spune Cezar.

Sute de ore de voluntariat

Tânărul nu s-a oprit la orele pe care le făcea ca practică la Smurd. În anul patru a plecat cu bursă în Turcia. Acolo s-a format pe partea chirurgicală, a asistat la foarte multe operaţii şi a văzut cum arată un alt sistem educaţional. A avut zile în care stătea şi câte 13 ore în spital. Face parte din filiala de la Sibiu a Societăţii Studenţeşti de Chirurgie din România, unde este trainer. Este şi în consiliul şi senatul facultăţii pe poziţii de conducere, reprezentând studenţii. Patru ani la rând a făcut parte de echipa medicală de la Romaniacs, trei ani în echipa medicală de la Festivalul Internaţional de Teatru, a predate cursuri de prim ajutor. Acum o lună, a fost plecat cu o bursă de cercetare în Irlanda, iar exemplele pot continua.

“Pentru mine orice era o experienţă pozitivă, niciodată nu am considerat că o experienţă ar fi o pierdere de timp. Am încercat în timpul pe care l-am avut să fac cât mai multe lucruri. Nu am avut viaţă socială, mi-am stabilit nişte priorităţi", mărturiseşte tânărul.

Acum, toată familia s-a mutat în România, fratele său este medic stomatolog în Cluj, iar părinţii s-au stabilit la Zalău. Pe viitor, Cezar vrea să devină chirurg şi nu exclude posibilitatea de a profesa aici, la Sibiu. “Nu contează unde urmezi facultatea, ci contează cât de mult vrei să te implici, unde vrei să ajungi, dacă ţi-ai stabilit nişte ţeluri. Lucrurile pe care le faci extra, activităţile astea te diferenţiază de ceilalţi. Bunicul meu avea o vorbă: Omul sfinţeşte locul”