Premierul Dacian Cioloş şi-a lansat luni seara Platforma România 100 (România la 100 de ani), pe Facebook, precizând că ea conţine 10 principii ale unei guvernări, însoţite de un portofoliu de proiecte naţionale care crede că ar trebui continuate sau începute de guvernul viitor.
Premierul spune că îşi menţine decizia de a nu candida la alegerile parlamentare din decembrie, dar adaugă că unele partide par să nu fi înţeles că trebuiau să se deschidă spre societate în acest an de guvernare independentă politic care a trecut de la tragedia din Colectiv, an în care au beneficiat de un răgaz, anunță Mediafax.
Cioloş mai spune că din punctul său de vedere, "un proiect de guvernare după alegerile din 11 Decembrie 2016 ar trebui dezvoltat în baza unor principii asumate public, susţinute de partidele, de oamenii politici, de grupurile civice sau organizaţiile societăţii civile, de oamenii de afaceri, de fiecare dintre noi, cei care credem că această schimbare e necesară"."Am promis că nu voi candida în aceste alegeri şi că nu mă voi implica politic pe durata acestui mandat. Decizia mea rămâne fermă, iar Guvernul pe care îl conduc rămâne unul independent. Mandatul de Premier pe care l-am preluat în noiembrie 2015 a avut obiectivul de a asigura stabilitatea politică şi economică a ţării. Totodată, a avut rostul de a da partidelor politice răgazul necesar să se reformeze, să recâştige încrederea oamenilor, să se deschidă mai mult spre societate. Unele partide nu par să fi mers pe această cale. Acest an de guvernare excepţională, independentă politic, a fost pentru ele doar o formă de a trage de timp, pentru a lăsa să se domolească energiile descătuşate de #Colectiv. În esenţă, modul lor de a se raporta la oameni, la alegători, a rămas acelaşi" a scris Cioloş, pe Facebook.
Premierul mai spune că a dorit să arate că "România se poate guverna şi altfel, prin corectitudine, integritate".
"Eu cred că în România poate exista un alt mod de a administra interesul public, deschis, în dialog cu oamenii, pornind de la ideea ca interesul general este mai bine servit de o administraţie profesionistă şi nu politizată. Asta am început să fac în acest an. Nu totul a mers bine, dar am încercat să corectăm cu onestitate greşelile făcute. Dar, tocmai pentru că acum am această experienţă, cred că schimbarea poate să continue. Din punctul meu de vedere, un proiect de guvernare după alegerile din 11 Decembrie 2016 ar trebui dezvoltat în baza unor principii asumate public, susţinute de partidele, de oamenii politici, de grupurile civice sau organizaţiile societăţii civile, de oamenii de afaceri, de fiecare dintre noi, cei care credem că această schimbare e necesară", mai susţine Cioloş.El precizează că propune Platforma România 100, o platformă pentru recâştiga "încrederea în România şi în noi înşine", iar titlul este motivat de faptul că, în 2018, România va celebra centenarul Marii Uniri. "100 de ani au însemnat cicluri dramatice, de la totalitarism către democraţie, de la războaie şi crize profunde la integrarea în NATO şi Uniunea Europeană. Dacă vrem ca România să crească, avem nevoie de o reformă profundă a statului. Avem nevoie de o reîmprospătare profundă a clasei politice, de principii pe care noi, ca societate, să ni le asumăm dincolo de angajamente politice şi cicluri electorale", a mai scris Cioloş, postarea fiind însoţită şi de documentul care stă la baza acestui proiect.
Cioloş: După alegeri, România riscă să fie condusă de oameni politici cu condamnări penale
Premierul Dacian Cioloş spune, potrivit Platformei România 100, că după alegerile parlamentare, "România riscă să aibă în prima linie, să fie condusă de oameni politici cercetaţi penal, cu condamnări penale, oameni care nu mai pot reprezenta viitorul".
"După alegerile din 11 Decembrie 2016, România riscă să aibă în prima linie, să fie condusă de oameni politici cercetaţi penal, cu condamnări penale, oameni care nu mai pot reprezenta viitorul. La 100 de ani de la Marea Unire, România merită o clasă politică cinstită, care să devină un model de etică şi onestitate, nu de populism şi demagogie. Merită un Parlament ai cărui membri respectă justiţia, care ţin cont de nevoile şi de aşteptările societăţii, care lucrează pentru ţară, nu pentru interese private. România are nevoie de oameni politici, demnitari şi oameni de stat vizionari, în serviciul cetăţenilor", se arată în platforma lansată de premier luni seara.De asemenea, primul principiu la care se referă documentul vizează lupta anticorupţie: "Nicio forţă politică din România nu trebuie să pună oprelişti luptei împotriva corupţiei, să slăbească justiţia şi statul de drept. Corupţia înseamnă sărăcie, corupţia ne condamnă la subdezvoltare. (...)România are nevoie de o justiţie puternică, independentă".
Platforma lui Cioloş: Care sunt principiile şi proiectele pe care le propune premierul
Premierul Dacian Cioloş spune, potrivit Platformei România 100, că este nevoie de o reformă profundă a administraţiei şi de crearea unui corp administrativ competent, integru, că respectul pentru cetăţeni trebuie scris în ADN-ul administraţiei.
Dacian Cioloş a prezentat cele 10 principii ale platformei care se referă la: lupta împotriva corupţiei, clasa politică responsabilă, debirocratizarea, creştere economică sănătoasă şi crearea mai multor locuri de muncă, combaterea sărăciei, economie competitivă, educaţie, sănătate, consolidarea poziţiei României în Uniunea Europeană şi în NATO şi susţinerea românilor din diaspora, inclusiv prin încurajarea acestora să se întoarcă acasă.
”Mandatul scurt al actualului guvern a demonstrat limitele schimbării în condiţiile unui aparat administrativ opac, nereformat şi puternic politizat. Ne-am aliat cu cetăţenii pentru a le simplifica interacţiunea cu instituţiile statului. La 100 de ani, românii merită un stat puternic, reformat, cu o administraţie competitivă, profesionistă, deschisă, pentru oameni. Este nevoie de o reformă profundă a administraţiei şi de crearea unui corp administrativ competent, integru. Respectul pentru cetăţeni trebuie scris în ADN-ul administraţiei. Doar în felul acesta administraţia va inspira încredere şi respect”, se arată în platforma România 100, prezentată de Dacian Cioloş pe Facebook.Premierul susţine şi că este nevoie de debirocratizare. ”Debirocratizarea trebuie să continue, în relaţia cu cetăţenii, în interacţiunea statului cu mediul de afaceri, în interiorul instituţiilor publice. Mediul de achiziţii publice trebuie gestionat mai eficient, mai transparent, astfel încât să maximizăm investiţiile din bugetul ţării”, a menţionat prim-ministrul.
Dacian Cioloş a prezentat şi un portofoliu de proiecte naţionale, printre care reforma administraţiei publice,operaţionalizarea Strategiei Naţionale Anticorupţie, întărirea Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI) şi întărirea sistemului judiciar, asumarea şi operaţionalizarea celor 17 capitole ale Strategiei România Competitivă, crearea unui Program naţional pentru sprijinirea antreprenorialului ca motor al economiei româneşti, continuarea Pachetului anti-sărăcie, încurajarea participării Diasporei în economie prin abordări de tipul “RePatriot” şi continuarea programelor Diaspora Start-Up şi pregătirea în condiţii optime a Preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene în 2019. La acest capitol, Cioloş a mai menţionat dezvoltarea gazoductului Bulgaria-România-Ungaria-Austria (BRUA) şi continuarea eforturilor de interconectare energetică şi consolidare a independenţei şi securităţii energetice a ţării, şi sprijinirea sportului de performanţă şi dezvoltarea unui program naţional de promovare a sportului de masă.
Aproape 4.000 de persoane au semnat petiţia online „Platforma România100” în mai puţin de o oră
Aproape 4.000 de persoane au semnat petiţia lansată în mediul online cu ocazia publicării pe Facebook a platformei premierului Dacian Cioloş, în mai puţin de o oră de la prezentarea documentului.
Pe site-ul petitieonline.com a fost lansată petiţia ”Susţin Platforma România100”. La mai puţin de 50 de minute de la publicarea acestei petiţii, peste 3600 de români o semnaseră.
Primul semnatar al petiţiei a fost ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea.
În acelaşi interval de timp, de 50 de minute, postarea de pe Facebook a premierului a fost distribuită de peste 2.800 de ori, primind peste 8.000 de aprecieri.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Dacian Cioloş , În România , Bunurilor Indisponibilizate , Fondurilor Europene , Politică Externă , Uniunea Europeană Guvernului P , Marea Unire , Agenției Naționale , Premierul Dacian Cioloş , premiera , principii , Platformei România , Cristian Ghinea , proiecte , 1100 , Consiliului Uniunii Europene , Platforma România , Centenarului Marii Uniri , Platforma Culturală Aşii Român , Diaspora Start , Strategiei România Competitivă , Susţin Platforma România
Vizualizari: 1346
Ultimele comentarii
Acum 13 ore
Willy
Acum 13 ore
John Doe
Acum 14 ore
Newman
Acum 14 ore
Newman
Acum 14 ore
Q