Anamaria și Mihai Ionescu sunt doi tineri părinți care, din dorința de a-și bea cafeaua în oraș împreună cu băiețelul lor, au deschis o ,,altfel” de cafenea. Color Cafe este locul în care, pe lângă mesele și scaunele întâlnite în orice cafenea, copiii se pot juca în voie într-un loc special amenajat astfel încât părinții să-i poată supraveghea în mod direct.
Situată pe strada Alba Iulia, la numărul 6, cafeneaua și-a deschis ușile pentru prima dată la începutul lunii octombrie, anul acesta, iar clienții nu au încetat să apară.
Un loc potrivit pentru părinți și copii
Ideea, spun cei doi părinți a plecat tocmai din propria lor dorință de a merge într-un loc împreună cu copilul lor fără a fi departe de acesta și în același timp să-l știe în siguranță. ,,Tot timpul căutam o locație în care să mergem să ne bem cafeaua în liniște și să fie copilul în mod direct supravegheat de noi. De obicei, unde mergi, ori sunt două încăperi, ori sunt trepte, multe mese, colțuri și copiii fiind mici, tot timpul se lovesc.

Și ne-am dorit un loc potrivit atât pentru noi, cât și pentru cei mici. Tocmai de aceea l-am gândit așa, ca părinții să îl vadă pe cel mic, să fie tot timpul cu ochii pe el și în același timp să-și bea cafeaua în liniște”, spune Anamaria.
După cum îi spune și numele, cafeneaua abundă în culoare și veselie. Începând de la mese, la scaune și elemente decorative, până la jucării, totul este ,,pictat” în nuanțele curcubeului. ,,Am vrut o cafenea colorată, plină de viață și culoare. Inițial am avut tot felul de denuimiri, Baby Caffe, Bambino, Rainbow și multe altele. Am pornit de la bebeluși, dar apoi ne-am gândit că poate nu vin doar mămici și bebeluși aici. Am pus scaune colorate, jaluzele erau și am încercat să mai păstrăm din nuanță. E ușor de reținut și e pe românește”, povestește proaspăta mămică.
Siguranța copiilor înainte de toate
În fața meselor colorate destinate adulților este amenajat un loc special de joacă pentru copii, plin cu jocuri și jucării. Spațiul a fost gândit în așa fel încât să fie cât mai sigur pentru aceștia, iar Anamaria spune că locul prezintă un interes ridicat pentru copiii mai mici de cinci ani. În primă fază au vrut să facă și un loc special pentru mămicile care alăpteză, dar au observat că acestea nu se simt stinghere când vine vorba de a-și hrăni copilul în public.

,,Nu am vrut trambuline, am renunțat și la tobogan. Ne-am gândit la jocuri interactive, bucătărie, stand de piață, stand de mecanic, cu trusă de scule, supermarket. Ușor și accesibil pentru toată lumea și să nu fie periculos. Tocmai de aceea am acoperit și caloriferele, să fie protejați. Pentru cei care încă nu merg, avem un premergător și un antepremergător, precum și jucării pentru bebeluși. Nu avem plușuri deoarece adună praf. Am încercat pe cât posibil să luăm jucării mai măricele astfel încât să nu existe risc de înghițire și care să permite și curățarea. Am luat soluții speciale de dezinfectat jucăriile și odată la două zile le curățăm”, spune Mihai.
Se închiriază cu 150 de lei timp de trei ore
Chiar dacă sunt la început de drum, cei doi părinți sunt încrezători deoarece, spun ei, este un loc în care copiii se pot juca în voie și părinții își pot servi liniștiți băutura fără a se ridica de pe scaun. ,,Mai vin copiii la masa părinților, mai iau o guriță de suc, nu mai trebuie părinții să se ridice, să se ducă, să-l ia. Se împrietenesc și copiii și părinții”, spune Anamaria.

Cafeneaua se poate și închiria pentru petreceri private cum ar fi zilele de naștere ale copiilor sau ale părinților, percepându-se o taxă de 150 de lei pentru trei ore. Pe lângă această sumă, se plătește consumația, iar cei care doresc altă băutură sau mâncare își pot aduce din altă parte. ,,Nu avem un număr minim sau maxim de persoane, cât ne permite locația. 29 de scaune, iar pentru copii putem scoate măsuțele afară și avem 20 de locuri. În general au mâncat la masă cu părinții”, zice Anamaria.

Cei doi antreprenori vor să organizeze în acest loc o serie de întâlniri de tipul ,,întrebări și răspunsuri” între medici și părinți, pe diverse teme ca alimentația și imunitatea copilului. Mai mult decât atât, aceștia vor să pregătească și un târg de hăinuțe aduse de părinți. ,,Fiecare mămică să vină cu lucruri care i-au rămas mici copilului și să facă schimb sau cum consideră că este mai bine”, spune Mihai.
foto Silvana Armat


Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Alătură-te comunității
13 răspunsuri
-
mda, 150 lei sa închiriezi un BAR la care sa stai in șir indian la masa si copii sa stea aliniati in o fasie de 3 metri si lunga de vreo 15-20.
Mai exact cum anume poate sa vina copilul la masa sa ceara un suc? poate are picioroange 🙂 (mai e si sănătos sucul ce sa zic)
pozele sunt artistice poti da copilului tău chiar si ecler (probabil fara zahăr)
mișto reclama ascunsa 😉 cât e tariful?
oricum nu tot ce e colorat e si util… 🙂 -
mda, 150 lei sa închiriezi un BAR la care sa stai in șir indian la masa si copii sa stea aliniati in o fasie de 3 metri si lunga de vreo 15-20.
Mai exact cum anume poate sa vina copilul la masa sa ceara un suc? poate are picioroange 🙂 (mai e si sănătos sucul ce sa zic)
pozele sunt artistice poti da copilului tău chiar si ecler (probabil fara zahăr)
mișto reclama ascunsa -
nu cunosc in realitate conditiile si nu ma pot pronunta. Dar ideea in sine ,,sa poti bea cafeaua avandu.ti copiii cu tine,, zic ca e buna. Iar tariful de 50 lei ora inchiriere fara sa te oblige sa consumi de la ei…merge. sa fie intr.un ceas bun. Nu va merge…va schimba profilul. Eu chiar imi doresc sa ajung desi n.am copii. Poate imprumut unul ca sa fiu in ton cu destinatia locației.
-
Este un loc foarte frumos pentru părinți .copii se simt bine se joaca frumos pot veni în permanenta la tine . Doar cei ce nu au copii sau nu au vizitat localul pot avea păreri negative. Decât sa stai sa păzești copilul din afară locului de joaca sau sa Îți faci cumpărături în graba gândindu te ca ar putea păți ceva la locurile clasice de joaca consider ca e mai relaxant sa Îți savurezi cafeaua cu o prietena și copii aproape . Felicitări Ptr idee. Săptămânal vizitam ca ne place.
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Se va moderniza odata cu constructia spitalului judetean sau renovarea cladirii tribunalului.
Inca un om care merita acest titlu.Cinste lui!
Daca acest sistem inteligent egaleaza inteligenta celor care l-au promovat am cam incurcat-o.
Sa nu uitam de azbest, de care MPI uita sa zica mereu in articolele cumparate pentru promovare.
ce treaba are sulla cu prefectura, fra? Si ce ti-ar placea tie se intampla deja, nu mai latra degeaba













Lasă un răspuns