Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Noul proiect european de modernizare a lacurilor de la Ocna Sibiului: vor fi aduși pești

Traian Deleanu
7
lacuri-ocna-sibiului-drona-6-shro

Autoritățile din Ocna Sibiului s-au asociat cu Consiliul Județean în vederea depunerii unui nou proiect pentru a moderniza stațiunea din fonduri europene nerambursabile. În afară de amenajări peisagistice, un nou parc, noi terenuri de sport, proiectul prevede popularea cu pești a unuia dintre lacuri.

Publicitate
Publicitate

Prin noul proiect care urmează a fi depus în vederea obținerii de finanțare, autoritățile din Ocna Sibiului doresc să modernizeze nouă străzi cu o lungime de peste trei km, să amenajeze o nouă parcare cu 200 de locuri în zona lacurilor, un nou parc în zona statuii minerului și câteva noi terenuri de sport și de joacă. Valoarea totală a proiectului ar fi de 19,3 milioane de lei, cu tot cu TVA, din care lucrările de construcție și montaj sunt aproximate la 16,2 milioane de lei. Potrivit studiului de fezabilitate realizat de Sfera Con SRL din Sibiu termenul de realizare a acestor lucrări ar fi de 31 de luni de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor. Autoritățile din Ocna Sibiului speră să obțină finanțarea necesară prin intermediul Programului Operațional Regional 2014 – 2020.

Acces liber la unul din lacuri. Unde va fi adus și pește

Printre lucrările propuse în etapa a doua de modernizare a stațiunii Ocna Sibiului se numără și cele de amenajare peisagistică a trei lacuri: Pânzelor, Verde și cel fără fund. Lacul Verde, cu cea mai scăzută concentrație de sare dintre cele de la Ocna, urmează a fi transformat în lac cu acces liber. Fapt pentru care, într-un viitor nou proiect, porțile amenajate în partea de nord pe vechiul proiect din fonduri europene ar urma să fie mutate. Malurile Lacului Verde sunt prevăzute a fi reamenajate, amplasate bănci din fibră de sticlă, coșuri de gunoi și un mic loc de joacă pentru copii. ”Lacul se va igieniza, cosmetiza și se va popula cu pești”, se mai arată în documentația care însoțește aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai proiectului.

Publicitate

Spectacole pe lac, un nou parc și zonă sportivă

Lacul fără fund urmează a avea o altă împrejmuire, care să împiedice scăldatul. Lacul va fi vizibil din partea dinspre parc, unde gardul este propus a avea o înălțime de doar 1,1 m.
Cel de-al treilea lac în jurul căruia sunt propuse noi amenajări este Lacul Pânzelor. ”Zona Lacul Pânzelor va fi transformată într-o zonă de agrement, cu un spațiu amenajat pentru spectacole în aer liber. Ea va fi în directă legătură cu parcul Statuia Minerului”, se mai arată în raportul amintit. Noul parc la care se face referire va fi amenajat în jurul Statuii Minerului, văzută drept un ”element de reper al zonei, ce se va pune în valoare prin crearea unei piațete de 50 de mp în jurul ei”. Legată de acest parc, la rândul ei, va fi o nouă zonă sportivă propusă a îngloba actualul teren de fotbal. Acesta ar urma reabilitat, iar în jurul lui urmează a fi amenajate un nou teren de minifotbal, două de tenis și un parc de fitness în aer liber.

O nouă parcare și alte nouă străzi

Pentru că după modernizarea zonei lacurilor în vechiul proiect cu finanțare europeană, numărul turiștilor a crescut simțitor, autoritățile vor să mai creeze o parcare. Una de 200 de locuri, la intrarea în Ocna Sibiului dinspre Șura Mică. Până în prezent, pe respectivul teren de 6.000 de mp au fost aduse tot felul de materiale de umplutură.

Alături de această parcare, proiectul mai prevede modernizarea străzilor Alămorului, Trecătoarei, Podului, Lacului, Sărăturii, Salinelor, Mihai Eminescu, Mândrii și de Jos.

În fine, proiectul mai prevede amenajarea unui loc de joacă în zona blocurilor ANL din orașul Ocna Sibiului și a unui teren de sport multifuncțional și instalație de iluminat.

Proiectului în discuție i-au fost aprobați indicatorii tehnico-economici de către Consilul Județean Sibiu și Consiliul local Ocna Sibiului, parteneri în acest caz. Urmează ca acest proiect să fie depus în vederea obținerii de finanțare. În cazul în care va fi declarat eligibil și va fi semnat un contract de finanțare, abia apoi urmează organizarea procedurilor de achiziție publică pentru proiectare, execuție și dirigenție de șantier.

Publicitate
Publicitate

Traian Deleanu
Traian Deleanu

Investigații, Administrație

0740 039 148

traian[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

7 răspunsuri

  1. Avatar Marius Giupana
    Marius Giupana

    Sper doar sa aiba si bagaboante bune pestii astia, ca ne-am saturat de toate stirbele de pe centura.

    2
    0
    1. Avatar e-manuela
      e-manuela
      Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
      2
      6
    2. Avatar gigi duru
      gigi duru

      Rău ai ajuns amice, dacă nu poți păcăli o femeie cumsecade de trebuie să mergi pe centură ca să te rezolvi. Ori ai 50 de ani, ori ești știrb ca și ele!

      0
      0
  2. Avatar turist
    turist

    Dar Lacul fără fund, cel declarat monument al naturii și lăsat în paragină, va mai fi deschis publicului pt. baie ?

    0
    1
  3. Avatar Popa
    Popa

    Sa darame si acele suri penibile cu statut de restaurant !

    5
    0
  4. Avatar Mario
    Mario

    S-a gandit cineva ca poate ar fi o varianta ca macar unul din lacuri sa fie acoperit si in anotimpurile reci?

    2
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate