Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
8°C

200 de ani de existență a Muzeului Național Brukenthal. Cu ce vine nou anul 2017

200 de ani de existență a Muzeului Național Brukenthal. Cu ce vine nou anul 2017

200 de ani, aceasta este ,,vârsta” pe care o va serba Muzeul Național Brukenthal anul viitor, de unde au fost inspirate expozițiile, logo-ul și simbolul, iar colecțiile muzeale vor arăta evoluția din vremea Baronului Samuel von Brukenthal până în zilele noastre. În agenda culturală a anului 2017, lansată de curând, se regăsesc și activitățile de reamenajare ale expozițiilor permanente de la etajul II al Palatului Brukenthal, calendarul celor 14 expoziții temporare și al celor 7 simpozioane științifice.

Anul bicentenar 2017, reprezintă pentru Muzeul Național Brukenthal momentul recunoașterii importanței sale, fiind primul muzeu deschis pe teritoriul României.

„Privind în urmă la anul inaugurării 1817, la dificultățile întâmpinate și depășite de-a lungul timpului, putem afla o corectă reprezentare a prezentului. Scopul nostru astăzi este să coordonăm o agendă culturală festivă cu durata de un an în care să fie cuprinse proiectele și activitățile muzeului alături de evenimente organizate de parteneri locali sau naționali”, scriu reprezentanții Muzeului Național Brukenthal în agenda culturală.

Mai mult decât atât, ei adaugă că misiunea acestui an constă în promovarea patrimoniului, adresându-se tuturor, „pentru că ceea ce ne conectează pe toți, angajați ai muzeului, parteneri culturali și vizitatori la identitatea Brukenthal este experiența specială de a fi beneficiarii unui proiect vechi de două sute de ani, dedicat publicului. O experiență pe care fiecare dintre noi o poate întâlni doar o singură dată în decursul vieții”, scriu aceștia în agenda culturală.

logo brukenthal 2017 (5) (Copy)

Simbolul și logo-ul anului 2017 sunt reprezentate de ceasul lui Samuel von Brukenthal alături de sloganul ,,Pentru noi timpul se măsoară în secole”.

,,Simbolul este reprezentat de ceasul lui Samuel von Brukenthal pentru că funcționează, ca și muzeul de 200 de ani. Sunt două proiecte care cumva au reușit să supraviețuiască și să funcționeze până în prezent în paralel. Noi, despre ceas zicem că este o inimă care continuă să bată”, spunea Dana Hrib, director general adjunct al Muzeului Național Brukenthal, într-o conferință de presă în luna septembrie.

ceas brukenthal (3) (Copy)

Tema în jurul căreia se învârte programul Bicentenarului 217 este reprezentată de colecțiile muzeale și a evoluției acestora din vremea Baronului Samuel von Brukenthal până în zilele noastre. Pictură, minerale, hărți și albume cartografice, plante și păsări exotice sunt doar câteva dintre cuvintele cheie din descrierile expozițiilor temporare pe care Muzeul Național Brukenthal le pregătește pentru anul 2017.

„Unele expoziții propun selecții reprezentative de lucrări, altele aduc în atenția publică piese aflate rar în expunere sau puțin cunoscute. Vizitatorii sunt invitați să călătorească în lumile cartografiei, mineralogiei sau a vieții cotidiene din Transilvania secolelor XVII și XVIII, să îl redescopere pe Samuel von Brukenthal prin intermediul colecțiilor sale de biblii sau a apropiaților săi din mediul artistic, să pătrundă în povestea balurilor de altă dată dar și a grădinii secrete din tapetul oriental al saloanelor palatului”, scrie Dana Hrib în agenda culturală a anului 2017.

Agenda culturală poate fi descărcată de aici.

Citește și:

http://www.turnulsfatului.ro/2016/09/01/pentru-noi-timpul-se-masoara-in-secole-logo-aniversar-pentru-muzeul-brukenthal/

http://www.turnulsfatului.ro/2016/09/01/ceasul-lui-samuel-von-brukenthal-expus-pentru-prima-data-in-romania-la-sibiu-foto/

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus