Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
11°C

Cum și de ce a luat ființă Asociația Județeană de Turism Sibiu...

... sau hai să-l luminăm pe dl. consilier local Stroe.

Nu știu dacă dl. consilier Stroe a fost prezent la acea ședință, dar era cu siguranță în anul 2005 consilier local, când s-a stabilit prin Hotărârea de Consiliu Local Nr. 274 ca orașul Sibiu să se asocieze împreună cu Consiliul Județean Sibiu, Universitatea Lucian Blaga precum cu și alte entități sau persoane private active în domeniul turismului pentru a lua ființă Asociația Județeană de Turism Sibiu, pe scurt AJTS. La fel dl. Stroe ar fi trebuit să știe de existență ei pentru că în septembrie 2005 încă conducea conform minutei de la acea dată ședința de consiliu și din 2005 încoace an de an se va aproba cotizația Municipiului Sibiu către AJTS așa cum s-a aprobat și anul acesta. Câteva hotărâri tot o fi prins omul în cariera lui de consilier, iar gafa din ultima ședință de consiliu rămâne în prisma acestor lucruri chiar de neînțeles.

Privit acum, după 12 ani, înființarea AJTS marchează de altfel un moment important în dezvoltarea promovării turistice a județului nostru. Sibiul atunci se pregătea pentru 2007 Capitală Culturală Europeană. Bugetul orașului era în creștere iar primarul Johannis deja decisese și puse în practică crearea centrelor de informare turistică în oraș, în paralel cu participarea Sibiului la diferitele târguri de turism, prima participare de marcă fiind la cel mai mare târg de turism din lume, cel de la Berlin. Orașul nostru era sprijinit în demersul nostru pentru 2007 de GTZ (Societatea de Colaborare Tehnică a Ministerului German pentru Cooperare Internațională) care lângă programele de renovare și reabilitare a clădirilor istorice sprijinea România în dezvoltarea turismului. La Sibiu s-a încercat undeva la nivelul anilor 2000-2003 prin consultanți germani de la GTZ promovarea ideii de a înființa o asociație comună a tuturor operatorilor din turism și a asociaților de profil din Sibiu, cu scopul de a promova și la nivel internațional orașul și regiunea. Întâlnirile moderate de experții germani nu s-au terminat însă cu Hora Unirii ci mai degrabă în spiritul ”mai bine mori tu vecine, și îți iau și capra dacă pot”.

Prin urmare, dacă la nivel de oraș se creaseră deja structurile de promovare turistică a municipiului la nivel de județ nu exista nimic. Într-o analiză sumară Președintele Consiliului Județean Bottesch împreună cu Primarul Johannis decid să se înființeze o asociație în acest scop care să fie subvenționată preponderent de cele două entități. Motivul era simplu. La nivel de CJ nu exista nici know-how și nici crearea de 2-3 posturi prost plătite de funcționar public nu ar fi rezolvat problema, iar bugetul județului, mai mic decât cel al Sibiului, nu suporta singur toată povara financiară. La fel era nevoie de o structură dinamică și flexibilă (cam greu de imaginat așa ceva inclusiv astăzi la CJ), capabilă să scrie proiecte și să fie (din nou) suficient de credibilă (având girul primăriei și a CJ) să coaguleze toți actorii și mai ales experții din turismul sibian. Dacă nu mă înșel, vorbim în acest caz de primul parteneriat public-privat veritabil la nivelul județului și a municipiului (vezi statut) ce își va dovedi până astăzi utilitatea. AJTS a stat astfel la baza înființării centrelor de informare turistică in județ, a contribuit la marcarea corespunzătoare cu indicatoare a obiectivelor de interes turistic, a elaborat nenumărate ghiduri despre județ, a pus umărul la elaborarea master planului de turism Sibiu, a coagulat și alte localități și instituții în proiect și este astăzi implicată în dezvoltarea de trasee tematice, în promovarea Sibiului, ajută în procesul de certificare a ecoturismului în Mărginime și participă - cred că și lor se datorează acest titlu - în programul Sibiu Regiune Gastronomică Europeană.

Interesant de remarcat este faptul că timp de câțiva ani de la înființare niciunul din vicepreședinții de CJ nu reușiseră să se acomodeze cu această structură în slujba județului, dar care era în afara controlului lor. Poate și de aici derivă reacția de neînțelegere domnului Stroe pentru că stânga nu va fi niciodată de acord să cedeze controlul statului în favoarea inițiativei private, chiar dacă statul dă greș în furnizarea acelor servicii. Sibiul în schimb a ales altă cale, mai ales că este dovedit faptul că inițiativa privată poate să realizeze exact cu aceiași bani mult mai mult, și mai poate și genera unii în plus. Unele parteneriate au fost de succes, altele sunt mai puțin. Comparând însă cu ce fac alte orașe de succes din Europa, încă mai avem la nivel de comunitate mult de recuperat la acest capitol.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus