Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Se deschide primul târg de primăvară de la Sibiu

Madalina Micu
0
targ-primavara-piata-mare-casute-lvbr

Încă de miercuri dimineața, în Piața Mare, au început să apară câteva căsuțe de lemn care vesteau un eveniment. Este vorba despre un târg organizat în premieră la Sibiu, „Tradiții de primăvară- Sărbătorește românește”, pentru care o firmă din Ploiești a cerut aviz de la Primăria Municipiului pentru perioada 24 februarie – 8 martie. Acolo, vor fi prezenți peste 20 de comercianți cu diferite produse, de la patiserie și cadouri până la artizanate specifice zilelor de 1 și 8 martie.

Publicitate
Publicitate
Publicitate

În cele 13 zile, sibienii sau turiștii care vor trece prin centrul orașului vor putea face mici cumpărături de la aproximativ 30 de comercianți. Mai mult decât atât, cei mici se vor putea distra într-un mic parc de distracții. Evenimentul este organizat de Media Music Marketing SRL din Ploiești, iar „avizul pentru ocuparea domeniului public este dat pentru perioada 24 februarie 8 martie, iar târgul va fi deschis între orele 9:00 și 20:00”, spune Mirela Gligore, purtătorul de cuvânt al Primăriei Sibiu. Pe lângă asta, în zilele de 1 și 8 martie, pe scena amplasată va avea loc un program artistic, mai spune purtătorul de cuvânt al Primăriei Sibiu.

Publicitate
Publicitate

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate