Strada Bastionului, una din căile de acces auto în zona istorică a Sibiului, va fi închisă circulației timp de două zile, pentru lucrări de intervenție la rețelele de gaz.
Strada Bastionului va fi afectată de acest tip de lucrări în perioada 11 martie – 4 aprilie, anunță reprezentanții Primăriei Sibiu. Comisia de circulație din cadrul acestei instituții a cerut ca lucrările la rețelele de gaz să se desfășoare în două etape. În ultimele două zile ale acestei săptămâni, sâmbătă și duminică (11-12 martie), circulația ar urma să fie restricționată total pe tronsonul cuprins între străzile Tribunei și Ioan Lupaș. „În perioada 13 martie – 4 aprilie se vor executa lucrările pe tronsonul cuprins între strada Lupaș și strada Andrei Șaguna, sub circulație“, mai anunță reprezentanții Primăriei Sibiu.
Comisia de circulație a avizat lucrări de intervenție la rețelele de gaz și pe alte străzi din oraș. Timp de o lună, începând cu 6 martie, este avizată intervenția pe strada Viitorului, cu închiderea unei benzi de circulație. Parțial, în perioada 20 martie – 30 aprilie va fi închisă circulația și pe strada Heirich Heine. La fel, se va închide parțial circulația și pe strada Presaca, în intervalul 8 – 31 martie. În același interval de timp strada Iazu Morii urmează a fi închisă total circulației.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Andrei Șaguna , Primăriei Sibiu , Autoportretul unei fete cumint , Strada Bastionului , restricții de angajare , Ioan Lupaş , Heirich Heine , Pentru Sibiu , Strada Iazu Morii
Vizualizari: 4217
Ultimele comentarii
Acum 7 ore
Adrian
Acum 7 ore
Loijhbloijh
Acum 7 ore
Emil
Acum 7 ore
Pastor marginas
Acum 7 ore
Emil