Sâmbătă,
16.08.2025
Partial Noros
Acum
31°C

Incursiune în multinaționala USR. ”Ne simțim în parlament cum se simțeau primii negri din America, în facultate”

Incursiune în multinaționala USR. ”Ne simțim în parlament cum se simțeau primii negri din America, în facultate”

USR a anunțat că vrea să se întâlnească cu cei care au ieșit în stradă în timpul protestelor anti-guvernamentale. Întâlnirea fixată la Hotel Ibis n-a deranjat din punct de vedere politic pe nimeni. Nici pe PSD-iștii care ar fi putut spune că i-au găsit pe cei care au stat în spatele protestelor, nici pe liberali care ar fi putut clama o tentativă de furt al brandului #rezist. Un eveniment care s-a organizat simultan în 20 de județe, a strâns la Sibiu puțin peste 30 de persoane. ”10% din câți au ieșit la ultimul protest”, după cum se glumea la începutul întâlnirii.

Prezentarea

Au venit trei tipuri de oameni. Gazdele – membrii și simpatizanții USR care au organizat evenimentul; PNL-iștii – un grup relativ mic de membri și simpatizanți PNL care au venit să vadă cum se descurcă vecinii de opoziție și neinițiații – cei care chiar au urcat din stradă la etajul unu al clădirii fostului Continental.

Primii au avut cuvântul gazdele. În cel mai corporaționist mod cu putință USR-iștii locali s-au împrăștiat în sală și s-au așezat așa cum scrie orice manual de multi-națională. Aproape de invitați, pentru a-i integra mișcării. Nu există prezidiu, președintele stă pe un rând în stânga, deputatul pe un alt rând, în dreapta. Nu ”deschide lucrările” un ins în vârstă, un ”elder”, cu vechi state în partid, ci o tânără care se prezintă ca fiind specialistul în PR. Vorbește apoi președintele, apoi iau cuvântul vicepreședinții, fiecare cu domeniul lui: HR, strategii, dezvoltare… Apoi brusc se face pauză. Ca la orice eveniment Avon sau Zepter, exact înainte când vrei să afli mai multe. Pauza nu se numește pur și simplu pauză ”dă țigară”, ci ”cookie break”.

Liberalii

Prilej pentru schimbarea primelor impresii. ”E ca la fotbal. Degeaba zici că tu ești cel mai cinstit club de fotbal, care nu face blaturi și nu intri în cooperativă dacă ai o echipă slabă și fără suporteri. Mai devreme sau mai târziu tot retrogradezi. AI nevoie de unul, doi, trei jucători cu experiență, care știu o fentă”, spune un simpatizant PNL, care corectează puțin din mesajele USR de mai devreme. Un alt argument. ”Suntem o țară mare cu interese mărunte. Aceleași interese se vor regăsi și în USR atunci când va deveni un partid mai mare. E ușor să gestionezi o organizație atunci când ai 50 de membri. Ajungi la o mie și vei întâlni micile interese a celor 50% dintre ei”.

Deputatul

Dan Barna este singurul parlamentar al USR Sibiu și a știut să facă diferența. A vorbit exact despre scopul întâlnirii. El este produsul premium al Avon sau oala sub presiune Zepter despre care s-a ținut momentul de așteptare. ”Este «#rezist» și al clasei politice despre care noi spunem că e bună, respectiv USR? Sau este strict al străzii și trebuie să rămână acolo ceva abstract și difuz, respectiv în zona civismului abstract? Aici am avut discuții destul de ample, de serioase, cu colegii mei și mie mi se pare că dacă am avut membri USR, printre puținii, și mă refer acum la clasa politică, și la Sibiu știm foarte bine că a fost așa, deci mi se pare că acest «#rezist» este în egală măsură al fiecăruia dintre cei care au fost în stradă. Poate nu al nostru ca și partid, dar ceea ce vreau eu să vă spun este că acest «#rezist» și ceea ce încercăm noi să facem în parlament nu este a vota împotrivă la orice. Mie mi se pare că «#rezist» este vorba de implicare, nu ca o opoziție ca o opunere la ceva. Cel mai important lucru este tocmai că acest rezist al nostru ca societate este această formă de implicare, restul e Facebook, demonstrație, vizual, poante, creativitate. Dar în mod obiectiv pentru societatea noastră și pentru lumea noastră ideală, să o facem mai bună în România, ține de această implicare. Mie mi se pare că asta e soluția”, a spus Dan Barna în debutul cuvântului său.

E îmbrăcat într-o cămașă albă, fără cravată, pantaloni de costum și pantofi de lac. Are ochelari cu ramă fină din care lipsește un braț. Îi poartă așa, fără o foarte mare greață. Pentru un politician cu vechi studii prin Senat sau Camera Deputaților acesta ar fi fost un semn de slăbiciune. Dă din mâini în timp ce vorbește, schimbă permanent partenerul de discuție, face câțiva pași și pare sigur de cuvântul pe care tocmai îl rostește. Deși se rotește ca un uliu în rotocoale mari deasupra prăzii, respectiv a unei idei în cazul de față, dă senzația că spune ceva foarte important. Și simplu. Tot simplu a demontat ipoteza că opoziția e în plus prin parlament. ”Miza este că odată intrați în parlament, așteptările pe care le avem toți și societatea exterioară și membrii USR, de la USR și de la parlamentarii USR din păcate, sau din fericire, sunt nerealiste. Noi primim foarte multe mesaje de genul de ce nu am început deja revizuirea Constituției, de ce n-am rezolvat cu problema familiei tradiționale, de ce n-am oprit defrișările. Dar așteptarea ca un grup minoritar cu o pondere de vot de 9% să poată schimbe România în două săptămâni este din desene animate. La modul real! Ceea ce ne duce perspectiva pe care am auzit-o în nenumărate emisiuni că opoziția nu face nimic, opoziția nu există. Opoziția prin antura ei nu poate face lucruri majore în activitatea unui stat în perioada în care se află în opoziție. Ceea ce poate să facă și a reușit deja a fost să potențeze succesul. USR a reușit de exemplu să blocheze respingerea «de pe scaun» a Ordonanței 79 a lui Vlad Voiculescu pe reforma în sănătate. Colegul meu Tudor Pop a reușit să provoace dezbaterea publică din care PSD a acceptat să schimbe recomandarea din respingere în admitere cu amendamente”, spune Dan Barna.

Începe apoi treptat să devină tot mai colocvial și spune răspicat: ”Ne simțim în parlament cum se simțeau primii negrii din America în facultate. Eram și noi din alt film. Dar odată cu noi, un alt tip de aer a intrat în parlament”. Dar nu uită să-și și «perieze» puțin auditoriul. ”Trei lucruri îl fac pe un om să se ridice dimineața din pat: banii, puterea și recunoașterea personală. Foarte mulți dintre cei care ați venit aici sunteți pentru recunoașterea personală. Pentru a vă simți bine cu voi”, iar mai apoi a concluzionat: ”USR a avut la alegerile parlamentare aproximativ 600 de mii de voturi. Au ieșit în stradă tot cam 600 de mii de români. Cam ăștia suntem, nu ne mințim”. Lasă apoi liber cuvântul pentru cei veniți să vadă cum stă treaba cu USR-ul ăsta.

Neinițiații

Primul vorbește un tânăr care avea mâna ridicată încă de la ultimele cuvinte ale deputatului. ”Eu m-am condus în viață pe principiul află și distruge cauza la orice problemă. Știm cu toții că în spatele PSD se află o echipă de consilieri israelieni foarte bine pregătiți, care manipulează tot. De ce nu vine USR-ul cu o echipă de consilieri și mai buni ca să facă mișto de israelieni?”, vine ca un trăsnet prima întrebare. E drept, afară plouă cu găleata. Barna îi vorbește despre o intenție a partidului de a reglementa și transparentiza finanțarea partidelor. ”De ce nu tăiem liderul?” Iar de aici încep să apară zâmbete. Se cere apoi o lege a votului obligatoriu. Se doresc apoi niște măsuri concrete, nu vorbe, semn că n-au fost foarte atenți atunci când deputatul spunea că ”opoziția, prin natura ei, nu poate face lucruri majore în activitatea unui stat în perioada în care se află în opoziție”.

N-am stat până la sfârșit, deci nu știu câți dintre neinițiați și liberali au completat fișele de tip ”multinațională” ale USR-iștilor: ”Ați fost în stradă? Ce părere aveți despre USR…”

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

28 comentarii

Un protestatar

Acum 8 ani

"Se doresc apoi niște măsuri concrete, nu vorbe, semn că n-au fost foarte atunci când deputatul spunea că ”opoziția prin antura ei, nu poate face lucruri majore , " Foarte cum ? ma gandesc ca atenti, cum ar trebui sa fie si cel care a scris articolul. Dar suntem oameni si mai gresim. Era fain daca stateai pana la final, mai interesant decat inceputul, unele intrebari chiar bune. Multi chiar nu mai fumeaza e de bine ca nu mai e pauza de tigara si da e nevoie de o pauza chiar buna ideea..
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Darth Vax

Acum 8 ani

Era f fain daca inainte de orice actiune s-ar fi citit si respectat legea. F fain, democrat, salutar cu orgasme la politicienele blonde sau cu ochelari...indiferent de culoarea politica. Atat cat mergem ca albina de beci (vb lui regretatul G Pascu) asa cum au facut-o inaintasii nostrii...ce sa mai bb.
Raspunde

gigi

Acum 8 ani

Ce comparatie a facut dl. Barna! Adica ceilalti parlamentari se feresc de dvs. pt. ca sunteti useristi?
Raspunde

e-manuela

Acum 8 ani

Buna! Nenea Barna, fiecare se simte exact cum este el in realitate...
Raspunde

Darth Vax

Acum 8 ani

Din pacate...nu e nici pe departe spetanta "salvarii nationale". Sunt exact imaginea comunistilor care au intrat in "primul " guvern democrat al Romaniei, din 6 martie. In opinci si ghete erau ei, fara cultura si cravata. Noi am zis...niste boi care ne-au condus. Posibil. Acum? Ce s-a schimbat? Regret sincer ca se intampla ce se intampla. Le recomand hipsterilor care vor sa salveze Romania: 1.sa citeasca mai mult 2. sa nu puna botul la manipulari 3. sa bea vin 4. sa citeasca...sa puna mana pe carte 5. sa invete codul buneli maniere 6. sa nu transmita mesaje contradictorii 7. da nu poarte pantofii de lac...decat la bal sau srtate. Sa piarte cravata. Ca sa respecte prin tinuta cetatenii. 8. Sa scoata lumea in strada sa protesteze plantand copaci...ca prima masura de remediere a defrisarilir ilegale. Deci...sa#rezistam pe dealuri la plantat copaci nu la "plimvari" prin piete. 9. sa ia atitudine, daca au cele doua atarnatoare, impotriva TUTUROR OAMENILOR POLITICI SAU DE STAT, care au probleme cu legea penala sau...contraventinala. 10. Mai am 99 de solicitari. Dar ma opresc aici sa vad daca macar la adtea sunt in stare. Ultima...nu stiu inca nr . ei...da nu ne dezamageadaca, asa cam au facut-o sefii usereului lor! 4.
Raspunde

protestatar

Acum 8 ani

Cravata nu-i chiar obligatorie... Dar pantofii de lac sunt aiurea la o asemenea intrunire.. Sau poate celelalte perechi erau la reparat?
Raspunde

Mihăiță Conservă

Acum 8 ani

E usor din fata tastaturii dragul meu Darth Vax.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Wss

Acum 8 ani

Barna. In 4 ani nu luati nici 1% . Poate nici nu mai existati. Sunteti o amestecatura de pui de securisti. M-am lamurit si cu voi. Sunteti niste pzde cu aspect masculin, tipic generatiei de azi
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

un sibian

Acum 8 ani

e cam devreme sa fii deja beat!!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

ToTo

Acum 8 ani

Bun articolul, acoperă orice comentariu pe care l-as fi putut aduce. O sa- l recomand și o sa-l recitesc
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Virgil Robescu

Acum 8 ani

Romania este PSD si PSD este Romania! Acum suntem la putere si nu ne va da nimeni la o parte! PSD respira traditiile si datinile strabune! Nu poti fi un roman bun daca nu esti pesedist!
Raspunde

Profu' de geogra'

Acum 8 ani

Bine omule blond cu ochi albastri am inteles ca vrei sa pui PSD in lumina proasta prin exagerare. Te intelegem. Asta-i jobul tau. :)
Raspunde

un sibian

Acum 8 ani

ce treaba au traditiile strabune cu furtul legalizat, minciuna si incompetenta specifica PSD?
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

B.Utoru

Acum 8 ani

USR este bitangul făcut de Soros cu SRI. Slugi ale străinilor, instruiți în diversiuni și manipulare, Iude vândute pe 30 de dolari. Huoooo, clonelor !!!
Raspunde

Dan Barna

Acum 8 ani

Evident ca înțeleg natura jurnalismului şi tentatia stilului coroziv care da într-o oarecare măsură savoarea dialogului social prin urmare nu o sa comentez cheia în care a ales Alin sa prezinte întâlnirea. Intervin punctual pentru a corecta o eroare de percepție, necesară, dacă tot s-a încercat portretizarea mea. Nu am purtat niciodată pantofi de lac, îmi par ridicoli, aseară având o pereche decenta de pantofi din piele. Voie buna şi spirit.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Forseti

Acum 8 ani

Pantofii de lac ca si pantofii de lac dar sa afirmati ca "Ne simțim în parlament cum se simțeau primii negrii din America în facultate" ... cam rasista afirmatia. Domnule Barna dupa secole de sclavie si opresiune aveti acum dreptul de a fi in parlament? Stiu ca probabil nu va interseaza dar eu sunt profund dezamagit.
Raspunde

gigi

Acum 8 ani

Pantofi decenti si idei indecente!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Clau

Acum 8 ani

Articolul a inceput cu o minciuna. Am fost si eu acolo. Erau aproximativ 60 de oameni. Restul nu mai conteaza, din start si-a demascat intentiile autorul. Articol este gen Antena3 sau RomaniaTV, unde realitatea este denaturata in folosul unora.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Zexe

Acum 8 ani

Astia sunt ca PPDD-ul lui Diaconescu si vor avea aceeasi soarta, adica vor disparea.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

dancp2

Acum 8 ani

usr ciuma alba e!vinzatori de iluzii,promisiuni,si poate ceaiuri.............. cazutii din copacul lui soros sint ca negrii................ aveti dreptate ca habar nu aveti ca mai exista si lege iin tara asta nu numai protest la protest e usor a spune vorbe cind nimic nu ai a spune
Raspunde

Dreptate

Acum 8 ani

Cred ca ai vrut sa scrii:"psd ciuma rosie e!vinzatori de iluzii,promisiuni,si poate ceaiuri………….." Nu inteleg atata ura indreptata asupra unora atat de mici, care din pacate nici nu au inca forta necesara de a invinge in lupta cu ELEFANTII ROSII. Usr-ul nu afecteaza viata nimanui pe cand psd-ul ne afecteaza pe totii, ei vand iluzii si promisiuni desarte! P.S. Teleormanul ti se potriveste mai bine, acolo nu te vor mai deranja protestele!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus