Actualizare, ora 17
Geanta din cauza căreia a fost evacuată parcarea și terminalul Aeroportului Sibiu conținea un laptop, iar proprietarul a anunțat pierderea ei numai după ce a ajuns la hotel.
Directorul Aeroportului Sibiu, Marius Gîrdea, a detaliat întregul șir al evenimentelor: ”La ora 13.25 în zona publică a terminalului Aeroportului Internațional Sibiu a fost identificat un bagaj abandonat. În urma măsurilor preliminare luate de colegii din Comitetul de criză al Aeroportului a fost stabilită ca mod de acțiune predarea modului de clarificare a situației către echipa pirotehnică a Direcției Județene de Informații Sibiu. Colegii de la pirotehnie au ajuns undeva în jurul orei 14 și un sfert, activitatea s-a desfășurat conform mijloacelor lor specifice, iar în jurul orei 15.45 bagajul a fost îndepărtat din zona publică a aeroportului și suspus unor proceduri specifice unor astfel de situații. (…)Pe întreaga perioadă a activității cele două zboruri nu au suferit întârzieri. Împreună cu colegii din aeroport, atât cei angajați ai aeroportului, cât și cei care își desfășoară activitatea în aeroport, am reușit să identificăm soluțiile viabile, astfel încât pasagerii să poată fi deserviți, și implicit aeronavele cu care acești au sosit pe aeroportul nostru”, a declarat directorul Aeroportului Sibiu.
Actualizare ora 15.52
Pasagerii care se îndreptau spre Viena au fost evacuați din aeroport. Deocamdată nu s-a anulat niciun zbor. Afară sunt și pasagerii spre Londra și germanii care au venit de la Munchen. Pasagerii nu au apucat să-și ia mașinile din parcare sau să închirieze altele.
Actualizare, ora 15.38
Pentru ora 16.00 este programată plecarea cursei Austrian Airlines spre Viena. Deocamdată nu se știe dacă plecarea zborului se va putea face la ora stabilită. Pasagerii care erau pregătiți să plece spre Viena au fost evacuați la rândul lor din aeroport.
Știrea inițială
Un colet suspect, nerevendicat de niciun călător, i-a determinat pe angajații Aeroportului Sibiu să cheme poliția. Specialiștii pirotehniști au ajuns la fața locului, după ce parcarea aeroportului și terminalul au fost evacuate. Cercetările se află în curs de desfășurare.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Aeroportului Sibiu , Informaţii Sibiu , parcare , Direcției Județene , Marius Gîrdea , Nicoleta Negură , Pentru Sibiu , evacuate , Directorul Aeroportului Sibiu , Austrian Airlines
Vizualizari: 6621
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Sibianul vesel
Acum 4 ore
Unsibian
Acum 5 ore
PUTEREA
Acum 5 ore
La noi la sat reactionam, nu preintampinam
Acum 6 ore
Sibian