Benjamin SteakHouse are de ceva vreme în meniu carne de vită Wagyu, preparată pe grill. Dacă nu știați mare lucru de Wagyu, cu siguranță știați de văcuțele Kobe. Toate vitele Kobe sunt de fapt din rasa Wagyu, dar sunt crescute în regiunea Kobe.
În principiu, da, aveți dreptate. Carnea de vită Wagyu este o fiță pe care și-o permit destul de puțini. Din punct de vedere medical, se spune că această rasă produce o mare cantitate de grăsimi nesaturate, iar carnea provenita de la aceste bovine este foarte cunoscuta pentru aspectul marmorat, calitatea și gustul necontestabil al acesteia. Marmorat, adică acele firicele de grăsime pe care le vedeți în carnea brută. Se spune că această carne de vită Wagyu are grăsime, conținând un procent mare de acizi grași Omega-3 și Omega-6. Cei pe care îi auzim din când în când în reclame. Mi se pare că pe la diferite sortimente de margarină. Ar fi bune la circulația sângelui.
De foarte mulți ani, acest tip de vită nu este crescută exclusiv în Japonia, ea fiind exportată și în Statele Unite, Germania, Spania și chiar Australia. Nu vă gândiți că le-au pus pe-un șlep și le-au trimis pe mare. E vorba de embrioni recoltați de la vacile originale, răciți la -196 de grade Celsius și înseminaţi fie pe cale naturală, fie pe cale artificială, pe un alt continent.
Și dacă ți-a crescut din nimic în curte o vacă Wagyu nu e atât de simplu pe cât pare.
În patria lor mamă, Japonia, creşterea vitelor din rasa Wagyu, a devenit de sute de ani un lux. Pe lângă faptul că sunt hrănite cu cereale fără adaos de hormoni de creştere sau antibiotice, ele primesc în fiecare zi cel puțin trei litri de bere. Și dacă vi se pare exagerat, țineți seama că li se face masaj cu sake. În plus, ascultă muzică pentru a se linişti. În Japonia sunt acum peste 750 de mii de vite Wagyu, iar în Germania, spre comparație sunt… puțin peste 300. Aici, acestea sunt hrănite cu paie umezite în bere, ascultă muzică de Simon&Garfunkel şi dispun pe marginea pereţilor de perii rotative pentru masaj. Deci nu e chiar ca acasă.
Și ajungem tot la bani. Kilogramul de carne de vită Wagyu este vândut cu până la 600 de euro, o întreagă carcasă putând fi comercializată cu suma de 20.000 de euro. Un singur embrion înghețat ajunge să coste o mie de euro. O lume nebună. Complet.
La Benjamin Stake House o friptură bună de vită Angus a devenit fix-pix. Fița e să ceri vită Wagyu. Ca și bani, dublu. O porție de Angus costă o sută de lei, iar Wagyu, evident, dublu. Se poate mânca antricot, vrăbioară și mușchi de vită Wagyu.
Am încercat, spre spaima portofelului, o bucată de antricot de 350 de grame. Fix 189 de lei. Cu ceva piure cu parmezan pe lângă și fără salată, pentru a simți din plin gustul cărnii.
N-am auzit îngeri când am gustat din ea, nu am zărit nici măcar un curcubeu răsărind de pe lângă vreun perete al restaurantului. Am văzut recenzii în care se spunea că vita Wagyu are un gust extraordinar! Că ar avea o aromă de alune de pădure. Mie mi s-a părut cea mai fragedă carne de porc pe care am mâncat-o vreodată. Dar cam atât. Sau acesta e nivelul subsemnatului. E foarte bună la gust, ai senzația că ți se topește în gură, dar lăsați-o dracului: e carne de vită cu gust de carne porc.
Vorbind acum de restaurant, meniul nu e foarte stufos, oamenii par că știu ce vor să gătească, fără prea multe complicații. Benjamin nu s-a schimbat foarte mult de la ultima vizită. Din ce-am văzut, numeroși clienți s-au plâns de servirea lentă. Astăzi nu a fost cazul. Ospătarul a fost amabil, prezent permanent, dar nu agasant, iar carnea a venit relativ repede. Și a avut mare grijă să n-o scape naibii pe jos. Mi s-a părut puțin kitsch doar aglomerarea de printuri motivaționale luate de pe net pe un perete al încăperii. E imposibil să nu le știți: cele de genul avem cel mai bun bucătar, adevărul e în vin și alte asemenea stupizenii demne de anii 60. Mi s-au părut prea multe și chiar fără gust.
Și dau legătura comeseanului care n-a avut parte de-o vită Wagyu.
Cu excepția câtorva feluri de paste, în general sunt mâncăruri rar întâlnite în alte restaurante din Sibiu. Vita e regina, firește. Dar, pentru un profan, vita poate fi o alegere riscantă. Nu știi dacă bucătarul e bun, dacă îți va servi o “talpă” de vită sau o bucată care trebuie pansată, să nu mai sângereze.
Adevărul este că nici acasă nu mă prea încumet să gătesc vită. E nevoie de timp, de răbdare, de descântec, în general lucruri de care nu ai niciodată timp suficient. Și să-ți poftești familia lihnită la o masă ratată nu e tocmai cel mai plăcut lucru.
Având aceste considerente drept argument, după ce am lecturat de cel puțin trei ori, exhaustiv, felurile din meniu care conțineau cuvântul-cheie “vită”, am zis că mai bine merg pe ceva sigur. Deh, îmi era foame… Nu m-am aruncat chiar la un burger, deși am auzit multe cuvinte bune despre burgerii de la Benjamin. Am zis, hai, totuși, să fie o ruladă. Din carne tocată, coaptă în cuptor, nu poate să vină nici talpă, nici sângerândă. E safe, nu?
Am făcut o alegere excelentă. Mult mai ieftină decât cea a colegului meu de masă și cel puțin la fel de delicioasă, parol. Rulada a avut gustul perfect de vită, a fost coaptă un pic rumenit, cât să se împrăștie gustul de cuptor la prima îmbucătură. A venit îmbrăcată cu un sos roșu, absolut delicios şi cu garnitură de piure cu parmezan. Combinaţia perfectă. Aş fi renunţat la răzătura de castraveţi muraţi de deasupra, dar am înţeles logica de burger reinterpretat.
Toată farfuria mea a costat de zece ori mai puţin decât a colegului de masă. N-o fi fost cea mai zen vită din Japonia, dar, până la urmă, uite că tot la aceeaşi masă au ajuns.
Pe lângă cele două feluri de mâncare a mai venit o salată și două sticle de apă. În total: 245 de lei. Ai senzația că în afară de bucata de vită cu pricina, restul a fost gratis. Dar când te mai uiți o dată pe nota de plată îți vine rău.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Benjamin Steakhouse , restaurant sibiu , Statele Unite , cronica de restaurant , În Japonia , wagyu , Benjamin Gottschlich , Leopold Köber , cea mai scumpa carne , Mihai Racoviţan , Pentru Sibiu , Benjamin Stake House , La Benjamin Stake House
Vizualizari: 58916
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
MB
Acum 4 ore
Claudiu
Acum 4 ore
Liberal autentic
Acum 4 ore
Neli Oproiu
Acum 4 ore
Bobo