În seara zilei de ieri, 14 mai, în jurul orei 20:00, Poliția Municipiului Sibiu a fost sesizată telefonic cu privire la faptul că un minor de 14 ani a fost victima unei infracțiuni comise cu violență.
În urma cercetărilor și investigațiilor efectuate, polițiștii Biroului Investigații Criminale Sibiu au stabilit faptul că minorul, în jurul orei 15:00, în timp ce se afla într-un apartament împreună cu alți tineri, a fost deposedat prin violență de telefonul mobil, pantofii sport cu care era încălţat şi suma de 45 lei. Autoarea acestei fapte fiind o tânără de 17 ani, din municipiul Sibiu.
Cei doi se cunoscuseră în aceeași zi și petrecuseră mai multe ore împreună, în același apartament.
În apartamentul respectiv a fost identificată tânăra bănuită de săvârșirea faptei, o parte din prejudiciu fiind recuperat, respectiv pantofii sport și telefonul mobil.
Tânăra este cercetată penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie, fiind reținută de polițiști pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Sibiu, în cursul acestei zile urmând a fi prezentată instanței pentru luarea unei măsuri preventive. În reținerea fetei a contat și faptul că este recidivistă, ea aflându-se în atenția polițiștilor de mai multă vreme.
Foto: Arhiva TS
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Administrație
Alătură-te comunității
2 răspunsuri
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Ce babilonie absolut fără sens ! Gravura e profilul unui Karolus K !
miticu’ o crezut ca se circula ca prin tara lui, bucale
I-as da inchisoare vreo 30 de ani daca a depasit in curba. L-as incadra in premeditare.
Inreresant si educativ acest articol. Ar fi bine sa publicat cat mai multe articole bine documentate ca acesta, in locul…
Care popor , bă? 2 milioane înseamnă poporul? Când a candidat georgel peluzarul dus de mânuța de kakalin și a…




![ALIN]bosumflat](https://www.turnulsfatului.ro/wp-content/uploads/2017/05/politia-etilotest-gsqt.jpg)








Lasă un răspuns