Aceeași Mărie…

Doar nu era să se lase mai prejos. Cititorul își va aduce aminte că atât înainte cât și după 1989, regimurile politice de nuanță comunistă sau neocomunistă au făcut din justiție calul de bătaie pentru protejarea intereselor politice. Așa s-a reîncercat acu, mai aproape, în 2012, în 2013, în 2016, așa se încearcă și azi. Nimic nu s-a schimbat în mijloace și metode deși suntem în UE.

Așa zisa adaptare a legislației la constituție și la deciziile CCR este doar pretextul pentru a reașeza prevederile referitoare la justiție la cheremul politicului. Inițiator și „artizan” al aranjamentului nu este, așa cum pare la prima vedere, dl. Tudorel Toader minstrul justiției. Un bun profesionist cum pare a fi, cedează moral și își terfelește prestigiul la picioarele intereselor lui Dragnea și Tăriceanu, doi penali cocoțați în fruntea statului, situație inedită pe mapamond. Instrumentul bătăii de joc e justiția.

Măsurile preconizate par mai grave decât cele din 2012, 2013 sau buclucașa ordonanță din 2016. Dacă s-ar adopta, autoritatea judecătorească ar fi total supusă autorității politice, echivalent cu eludarea separației și echilibrului între puterea legislativă, executivă și judecătorească, adică un afront direct, concret, la statul de drept. Tot odată, o lovitură dură aplicată anticorupției.

Încă nu au apărut nici textele propuse nici motivarea lor. Cu toate acestea, se poate purcede la o analiză.

a) numirea procurorilor șefi și adjuncților acestora de la PICCJ, DNA și DIICOT de către CSM, la propunerea ministrului justiției. Organul decident este ținut de ceea ce i se propune. Acum, propunerea se face de CSM către președinte. CSM este organismul suprem care răspunde de calitatea justiției deci, interesat să propună cei mai valoroși oameni pe care îi are în sistem. Dacă lucrurile se schimbă și propunerea o face ministrul justiției, organism eminamente politic făcând parte din executiv, alegerea (propunerea) poate fi încărcată de obediență politică până la refuz. CSM ca organ decident poate refuza propunerea odată, de două ori, poate de mai multe ori, dar nu la infinit. Nu avem textul pentru a vedea cum s-ar rezolva disputa, totul lăsând să se înțeleagă că demersul va merge pe mână politică.

b) trecerea Inspecției Judiciare din subordinea CSM în subordinea Ministrului Justiției. O măsură de-a dreptul brutală și haotică. Adică, controlul activității întregii magistraturi – procurori, judecători – să fie la cheremul guvernului (executiv) dar răspunderea pentru calitatea și valoarea prestației acestora să fie la CSM (puterea judecătorească). Vrem o dovadă mai evidentă de subordonare politică?

c) înființarea unei divizii de anchetă penală specială pentru procurori ( 20 de procurori anchetatori), tot în subordinea Ministerului Justiției. Nu ni se spune cine și cum îi va selecționa și numi dar, prezumtiv, tot treabă de minister. O idee care îți dă frisoane (politice).

Competențele de la literele a) și c) ar face trimitere la disp.art.132 din constituție potrivit cărora „ Procurorii își desfășoară activitatea potrivit principiului legalității, al imparțialității și al controlului ierarhic,sub autoritatea ministrului justiției”. Nu e foarte limpede la ce se referă această autoritate. Ministerul Public face parte din Autoritatea Judecătorescă (capitolul VI din constituție) deci ministrul justiției nu-și poate aroga, sub această formulare, o altă competență decât cea de administrare iar nu de subordonare. O astfel de interpretare se întemeiază pe principiul separației și echilibrului puterilor în stat (constituția art.1 pct.4).

d) Impunerea răspunderii patrimoniale pentru o judecată greșită. Chestiune extrem de sensibilă. Nu cred că este funcțională. Eventual în cazuri de culpă grosieră sau de rea credință. Altfel, totul se cantonează în sfera judecății, a aprecierii, a convingerii intime pe care și-o formează judecătorul pe un teren adesea extrem de problematic. Scoaterea la lumină a adevărului, formarea convingerii asupra lui, presupune activarea intrinsecă a unor factori subiectivi cu nuanțe diferind de la om la om. Nu e ca în matematică ci pe un teren fluid unde rezolvarea ecuației implică un impresionant număr de factori de conștiință. Tocmai de aceea, actul de justiție nu aparține unui singur om, unui singur judecător ci, prin sistemul verificării în trepte, este supus judecății și verificării pe 2, 3 sau chiar 4 paliere. Greșelile sunt totuși, posibile, cu tot efortul, cu toată buna credință. A le sancționa pur și simplu s-ar solda cu un defetism judiciar, cu dezechilibrarea funcționării în sistem.

Una peste alta, inițiativa ministrului justiției nu poate fi privită ca o intenție lăudabilă, în sprijinul perfecționării și îmbunătățirii actului de justiție și a justiției ca autoritate în stat, ci ca un gest de lașitate, de slugărnicie politică, servind interesele potentaților zilei, în deserviciul societății, a luptei cu flagelul corupției, o întoarcere la vremuri pe care le credeam definitiv depășite. Gestul său s-ar putea să nu aibă opreliște alta decât reacția promptă și eficientă a societății civile.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi