Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Raliul Sibiului UniCredit Leasing 2017 a stabilit clasamentele finale ale sezonului

Ștefan Dobre
0
raliu-upzd

Dan Gîrtofan și Tudor Mârza (ProRally Team Brașov) s-au impus în finala de la Sibiu, dar titlul național absolut a mers către Bogdan Marișca și Carmen Poenaru (Napoca Rally Academy).

Publicitate
Publicitate

Pe podium la general în Raliul Sibiului Unicredit Leasing 2017 au urcat cei trei piloți din fruntea ierarhiei generale. Aceștia au punctat cu regularitate în actuala campanie, regulamentul N-1 făcându-i să scadă la final de an cea mai slabă clasare, care în cazul campionului a fost chiar un loc 3 obținut la Bacău.

Așadar, Bogdan Marișca a triumfat în 2017 alături de Carmen Poenaru, la 12 ani de la primul său titlu național. Clujeanul a învins de trei ori: în etapa de casă, apoi la Arad și Harghita. Dan Gîrtofan și Tudor Mârza au obținut victorii în ultimele două raliuri, la Iași și Sibiu, clasându-se la doar 5 puncte de campioni.

Simone Tempestini a câștigat la Brașov și Bacău, însă problemele cu care s-a confruntat la Cluj și Arad lau îndepărtat de vârful ierarhiei și absența din finala de la Sibiu i-a asigurat lui Valentin Porcișteanu poziția a treia la general, la revenirea sa full-time în campionat.

Clasament General

  1. Marișca/Poenaru 212p;

  2. Gîrtofan/Mârza 207p;

  3.  Porcișteanu/Dobre 154p.

Campionul național absolut Bogdan Marișca și-a trecut în cont victoria și la clasa 2, înaintea lui Gîrtofan și Tempestini. Valentin Porcișteanu a triumfat de 6 ori în 7 etape la clasa 3 și a câștigat titlul aferent, înaintea lui Florin Tincescu și Adrian Grigore.

Publicitate

Adrian Răspopa a fost reperul clasei 5 în acest sezon, reușind 5 victorii din 7 posibile. În ierarhia finală, a fost urmat de Adrian Teslovan și de Cristi Toader, care și-a păstrat poziția în fața lui Gabriel Ene, învingătorul clasei la Sibiu.

Clasa 7 a fost adjudecată de către Mihai Manole, clasa 11 de către sibianul Jean Tatu, iar clasa 12 îl are drept campion pe Remus Cotuț.

Clasa 9 a fost și în acest an cea mai populată, victoria revenindu-i lui Radu Necula, cel care a triumfat și în cadrul cupei monomarcă Suzuki. Mihnea Mureșan a încheiat sezonul cu o prestație remarcabilă la Sibiu, trecându-și în cont trei titluri: al debutanților, al juniorilor și al disputatei Cupe Dacia.

Gabriel Stanciu și Levente Kovacs (Ford Escort Mk. II) au câștigat actuala ediție a Campionatului Național pentru Vehicule Istorice de Competiție, cu victorii în toate cele 5 etape la care au luat startul. Petru Constantinescu și Antoine Brajkovic au completat podiumul sezonului.

În cadrul Campionatului Național Rally2 Dunlop, Cosmin Săliștean și Alin Lăpădușa s-au impus în fața echipajelor Dan Nicoschi/Alexandra Jiman și Ovidiu Almașa/Laura Cristina Almașa.

Publicitate
Publicitate

Ștefan Dobre
Ștefan Dobre

Administrație

0724 605 815

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate