Polițiștii au prins ieri un bărbat în vârstă de 39 de ani, din Alba, care a desfășurat acte de braconaj piscicol în zona Barajului Negoveanu – Gâtul Berbecului.
Potrivit unui comunicat al IPJ, ieri, 16 octombrie, polițiștii Compartimentului Delicte Silvice și Braconaj Piscicol din cadrul Serviciului Ordine Publică au organizat și desfășurat o acțiune specifică în zona Barajului Negoveanu – Gâtul Berbecului. Aceștia au surprins un bărbat în vârstă de 39 de ani, domiciliat în județul Alba, aflat la volanul unui autoturism cu care transporta o barcă pneumatică, o plasă monofilament și cantitatea de aproximativ 5 kg păstrăv. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că, în perioada 14 – 16 octombrie, bărbatul a desfășurat acte de braconaj piscicol constând în deținere și utilizare plase monofilament, respectiv deținere și transport de pește fără documente legale de proveniență. Pe numele persoanei în cauză s-a întocmit dosar penal de cercetare conform art. 64 literele h și k din O.U.G. nr. 23 / 2008. De asemenea, cantitatea de pește a fost confiscată și predată în vederea valorificării, iar barca pneumatică și plasa monofilament au fost ridicate în vederea confiscării și introducerii în Camera de Corpuri Delicte din cadrul IPJ Sibiu. Cercetările continuă la nivelul Serviciului Ordine Publică, se mai arată în comunicatul amintit.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Barajului Negoveanu , Serviciului Ordine Publică Sib , Braconaj Piscicol , Compartimentului Delicte Silvi , Corpuri Delicte , Gâtul Berbecului
Vizualizari: 1328
Ultimele comentarii
Acum 6 ore
Q
Acum 6 ore
Newman
Acum 7 ore
Ron
Acum 8 ore
Eu
Acum 8 ore
Emil