Sâmbătă,
13.09.2025
Cer Senin
Acum
22°C

Proiect: Impozitul pe venit se va reduce de la 16% la 10% de la 1 ianuarie

Proiect: Impozitul pe venit se va reduce de la 16% la 10% de la 1 ianuarie

Impozitul pe venit se va reduce, de la 1 ianuarie 2018, de la 16% la 10% pentru salariați, pensionari, persoane fizice autorizate, drepturi de autor, se arată în proiectul de Ordonanță de Urgență privind modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal publicat, joi, de Ministerul Finanțelor Publice (MFP).

Conform documentului, citat de Agerpres, impozitul pe venit se reduce de la 16% la 10% pentru următoarele categorii de persoane/venituri: salariați, pensionari, persoane fizice autorizate, drepturi de autor și cabinete individuale (ex. avocați, medici, notari), chirii, dobânzi, arenda, premii, activități agricole, investiții și venituri din alte surse.

"Se propune reducerea cotelor de impozit aplicabile în cazul veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală, pentru care plătitorii veniturilor, persoane juridice sau alte entități care au obligația de a conduce evidență contabilă și care au și obligațiile de a calcula, de a reține și de a plăti impozitul cu titlu de plăți anticipate, corespunzător sumelor plătite prin reținere la sursă, de la 10% la 7%, pentru stabilirea plăților anticipate, efectuate în contul impozitului anual și de la 16% la 10%, pentru stabilirea impozitului pe venit ca impozit final. În acest caz, baza de calcul o reprezintă venitul brut din care se deduce cota forfetară de cheltuieli", se arată în nota de fundamentare care însoțește proiectul.

Potrivit acesteia, modificarea cotei standard de impozit pe venit de la 16% la 10% determină corelarea tuturor articolelor în cuprinsul cărora se regăsea cota de impozit pe venit de 16%.

"În acest sens, au fost corelate articolele care reglementau impozitarea veniturilor din salarii și asimilate salariilor, veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală, veniturilor din arendă, venitului determinat pe baza normei anuale de venit sau potrivit regulilor generale, în cazul închirierii în scop turistic a camerelor situate în locuințe proprietate personală, pentru veniturile sub formă de dobânzi, venituri obținute din lichidarea unei persoane juridice, venituri din pensii, venituri din activități agricole, venituri sub formă de premii, venituri din alte surse", informează MFP.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus