Peste 1,5 milioane de vizitatori au avut, anul trecut, primele trei obiective turistice din județul Brașov: Castelul Bran, cetatea Râșnov și Biserica Neagră. Prin comparație, Biserica Evanghelică din Sibiu, muzeul Brukenthal și muzeul Astra au strâns, laolaltă, puțin peste un million de plătitori de bilete.
Potrivit datelor oferite de curatorii fiecărui obiectiv turistic în parte, pe primul loc în regiune rămâne în continuare Castelul Bran, care a fost vizitat anul trecut de 835.116 turiști, faţă de 798.298 în anul 2016. În materie de încasări, castelul a ajuns la impresionanta sumă de peste 6 milioane de euro.
Următorul dintre cele trei obiective turistice ca număr de vizitatori este Cetatea Râşnov, cu 418.838 de plătitori de bilete, faţă de 406.000 în 2016. Biserica Neagră, cel mai vizitat obiectiv turistic din municipiul Braşov, a fost vizitată anul trecut de 278.442 de turişti, faţă de 257.982, o creştere cu 7,93% faţă de 2016. Mai mult de jumătate dintre vizitatori sunt turişti străini.
Prin comparație, cel mai vizitat obiectiv turistic din Sibiu, muzeul Astra, a înregistrat 577.067 de vizitatori și beneficiari ai programelor culturale. Statistica a fost alcătuită fără să include, însă, și luna decembrie. Muzeul sibian era vizitat anul trecut de 482.606 de oameni, iar în 2015, de 437.374 de turiști.
Muzeul Brukenthal a raportat un număr de 407.100 de turiști, în creștere cu aproximativ o sută de mii față de anul trecut. Biserica Evanghelică a avut 56.720 de plătitori de bilete.
Este, totuși, de menționat că toate cele trei obiective turistice se află în municipiul Sibiu, în timp ce orașul Brașov are un singur obiectiv foarte vizitat, Biserica Neagră, restul aflându-se în alte localități din județ.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Muzeul Brukenthal , Muzeul Astra , bilete , Biserica Evanghelica , Ministerul Turismului , Cetatea Râşnovului , Castelul Bran , turisti , vizitatori , obiectiv turistic , Biserica Neagră , obiective turistice
Vizualizari: 5739
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
@Slamina
Acum 2 ore
Mioara
Acum 2 ore
???
Acum 3 ore
Radu
Acum 3 ore
@Aaa