Duminică,
25.09.2022
Cer Senin
Acum
5°C

Cornel Benchea, manager Spitalul Județean Sibiu: „La medici s-au cam dublat salariile”

Cornel Benchea, manager Spitalul Județean Sibiu: „La medici s-au cam dublat salariile”

Cornel Benchea, managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, a vorbit astăzi despre schimbările în sistemul salarial precum și despre conflictele din cadrul spitalului, pe această temă. Conform managerului, în jur de 650 de angajați vor avea salarii reduse, în timp ce medicii ar putea ajunge să ia chiar și 4000 de euro pe lună, după creșterile salariale.  

Ultimele nemulțumiri ale angajaților din Spitalul Județean Sibiu sunt pe fondul unor zvonuri care circulă prin spital, spune Cornel Benchea. Totul ar fi pornit de la faptul că anumite secții ar fi primit sporurile, în timp ce altele au primit banii fără sporuri. Nimic mai fals, spune managerul.

„Oamenii credeau că unele secții au luat integral sporurile și de aceea erau nemulțumiți. Le-am dat însă un excel cu sporurile prevăzute în lege și o să verifice fiecare secție cât a luat, ca să nu apară probleme. S-ar putea să fie o greșeală și dacă este cazul noi o să o corectăm imediat, dar nu cred că sunt foarte bine informați. Eu spun că oamenii au înțeles. Practic, nemulțumirea multora era că zvonurile care circulă în spital spun că unele secții și-au luat integral sporurile și că altele nu, ceea ce nu este adevărat. Toată lumea a luat sporul minim prevăzut de lege în această lună, întrucât nu știm cât se dă, așa că am preferat să dăm sporul minim, respectiv la secțiile medicale în jur de 15%, la neurochirurgie este 35-50%, la secțiile anatomie patologică, medicină legală și urgență este între 55 și 85%. Practic, așa cum spuneam, s-a acordat valoarea cea mai mică la fiecare secție, pentru că preferăm să le mai dăm ceva în plus la recalculare decât să le luăm niște bani în iunie-iulie, spre exemplu”
Pierderile la salarii diferă în funcție de secție, explică Benchea.
„Dacă legea rămâne așa cum este, în jur de 647 de persoane vor avea salarii reduse. După cum știți, săptămâna trecută a avut loc la Guvern o întâlnire destul de lungă cu sindicatele, cu primul ministru și cu ministrul sănătății, în care au promis că vor găsi soluții. Deocamdată nu avem nimic scris, deci nu aș vrea să comentez eu ce s-a discutat acolo. Se caută soluții de a se scoate din anvelopa de 30% unele sporuri. Sunt oameni care au pierdut și până la 500-600 de lei, dar și 50 de lei. Depinde de secție, asta este partea proastă. Sunt și foarte multe zvonuri și, din păcate, mulți au înțeles că soluția ar putea fi la management sau la Consiliul Local, ceea ce este exclus. Sumele sunt destul de mari, deci ca să vă faceți o idee de diferențe, în jur de până la 15-18 milioane pe an sunt diferențele de sporuri, pe care nu avem de unde să le acoperim”
Pe de altă parte, cei care au înregistrat creșteri salariale, respectiv personalul medical-sanitar, pot ajunge să ia chiar și 4000 de euro, dacă se va schimba sistemul de acordare a sporurilor.
„Evident, medicii au niște salarii cu mult crescute. Depinde și de secție, dar sunt salarii care s-au plătit cu peste 3000 de euro net, cu sporurile care au fost atunci. Un medic primar are salariul de încadrare acum de 15.650 de lei. Netul este în jur de 9000 de lei, deci 2000 de euro. Cu sporurile de pe fiecare secție, salariul se duce mult în sus. Practic, putem spune că la medici s-au cam dublat salariile și dacă vin și sporurile, vor fi creșteri substanțiale. Vor fi medici care, cu gărzi și cu sporuri mari, pot să ajungă poate și peste 4000 de euro. Aceste creșteri sunt la medici, anesteziști, asistente, deci la personalul medical-sanitar, dar nu și la cel auxiliar, cum sunt infirmierele, femeile de servici, îngrijitoarele, brancardierii. Acestora din urmă le-au scăzut salariile, pentru că scăzând sporul de secție și nefiind o creștere salarială, evident că este o diminuare de venit”
 

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus