Vineri,
02.12.2022
Partial Noros
Acum
6°C

Denisa Frățean, a doua elevă cu 10 la BAC: „Nu-mi doresc să plec din țară”

Denisa Frățean, a doua elevă cu 10 la BAC: „Nu-mi doresc să plec din țară”

Singura elevă din orașul Sibiu care a obținut media 10 la BAC în acest an își dorește să devină profesoară de limba română. „Limba română, din păcate, nu este respectată nici măcar de către cei care ar trebui să ne reprezinte țara cu mândrie”, spune ea.

Numele ei este Denisa Frățean și a absolvit clasa a XII-a a Colegiului Național „Octavian Goga”. Denisa împreună cu Teodora Popa din Mediaș sunt singurele eleve din județul Sibiu care au obținut medii maxime.

Despre examene, tânăra spune că au fost accesibile și că i-au plăcut foarte mult subiectele. „Toate cerințele au fost pe sufletul meu, în special la Română și la Istorie”, menționează ea , precizând că cea mai dificilă probă i s-a părut cea de Istorie. „Am avut foarte multe date de învățat, am studiat foarte multe evenimente, dar doamna profesoară de Istorie a reușit să transforme predatul în poveste”.

După studiile liceale, urmează cele universitare. Denisa își dorește să studieze la Facultatea de Litere, profilul română-engleză, cel mai probabil în Sibiu, la Universitatea „Lucian Blaga ”, deoarece vrea să devină profesoară de limba română. „În viitor aș vrea să devin profesor de limba română. Acesta este visul meu din clasa a V-a, atunci când m-am calificat prima data la olimpiada națională de limba română”.

„Mi-aș dori foarte mult să devin profesor de limba română, fiindcă limba română este materia mea de suflet și ar fi meseria pe care aș practica-o cu plăcere. Într-adevăr, este o meserie puțin apreciată, dar îmi doresc să găsesc metode inedite de a-i atrage pe elevi și de a-i inspira. Nu mi-aș dori să plec din țară, dar mi-aș dori să studiez într-o altă Românie în care valorile sunt apreciate și promovate ”, explică ea.
Despre pasiunile sale, Denisa spune că îi place foarte mult să citească. „Pentru mine lectura este un mijloc de evadare într-un alt univers. De asemenea, îmi place să petrec timp în aer liber, să înot... ”.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Ion Surdu

de Ion Surdu

Redactor

Comentarii

5 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

carcotasul

Acum 4 ani

Normal... Cu limba romana si cu lectura ce poti face in strainatate?
Raspunde

carcotasul

Acum 4 ani

A... urat din partea mea ca am uitat... Felicitari si mult succes mai departe! Nu e de colo sa iei 10 la bac!
Raspunde

Vecina

Acum 4 ani

Bravo mult succes in continuare sint sigura ca o sa Reușești multe in viața
Raspunde

Ion Ionescu ot Ionești

Acum 4 ani

ăsteia nu-i mai spui să stea casă? că de,asta-i de la oraș, nu?
Raspunde

sb

Acum 4 ani

daca nu pleci din romania, macar pleaca din sibiu. meriti mai mult.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus