Duminică este ultima zi în care sibienii își pot înscrie grădinile amenajate pe balcon sau în jurul casei în concursul al cărui scop este răsplătirea celor care aleg să își crească singuri legumele și plantele aromatice de care au nevoie.
Două premii în valoare de 1.500 de lei și alte două mențiuni de câte 500 de lei (aferente grădinilor din balcoane, respectiv celor din jurul casei) sunt premiile oferite în cadrul proiectului “Grădina mea de la oraș“, proiect cofinanțat de Primăria municipiului Sibiu, prin intermediul Agendei Comunității. Proiectul are drept scop încurajarea sibienilor să își amenajeze spații de creștere a legumelor și plantelor, indiferent că locuiesc în blocuri sau la casă.
Pentru a participa la concurs, sibienii trebuie să își posteze cel mult trei fotografii cu grădina amenajată de ei și să descrie în câteva cuvinte felul în care își cresc plantele. Juriul care va desemna câștigătoarele celor două premii va puncta grădinile înscrise în cadrul concursului atât prin prisma aspectului acestora (modul de îngrijire a plantelor), cât și pe baza informațiilor furnizate referitor la metodele aplicate (ce fel de îngrășământ folosiți, dacă utilizați sau nu substanțe de combatere a dăunătorilor și ce fel, dacă procedați și la rotația culturilor etc).
Cele două mențiuni vor fi acordate grădinilor ale căror fotografii primesc cele mai multe voturi din partea sibienilor.
“Nu există satisfacție mai mare decât aceea de a pune în farfurie ce ai crescut în grădină“
În cadrul concursului și-au înscris, deja, grădinile mai mulți sibieni. “Tot ce am plantat in grădina mea este crescut în mod natural, tratat cu îngrășământ organic și metode naturale de eliminare a dăunătorilor. De pildă, am folosit îngrășământ pe bază de alge, cenușă, fiertură de urzici și am stropit plantele cu ceai de pelin și coada calului. Am încercat să învecinez corect plantele pentru a ține departe dăunătorii și bolile (cimbrul cu fasolea, busuiocul printre roșii, morcovii printre ceapă). Am săpat și pus la nivelul solului capcane-borcane cu bere pentru limacși iar pe marginea grădinii am plantat flori care să atragă fluturii si albinele. Plantele aromatice nu lipsesc nici ele. (busuioc grecesc, busuioc violet, rozmarin, oregano, pătrunjel, leuștean, cimbru, am avut chiar și coriandru) Sunt la al doilea an de «grădinăreală» și nu există satisfacție mai mare decât aceea de a pune în farfurie ce ai crescut în grădină. Totul bio“, scrie, de exemplu, Iulia Scrob, una dintre sibiencele care și-a înscris grădina din jurul casei în concurs.Fotografiile grădinilor înscrise în concurs până la această dată pot fi văzute și votate accesând acest link. Tot urmând linkul respectiv veți găsi și formularul de înscriere la concurs, dar și regulamentul integral.
Important: Cei care pot participa la concurs sunt doar persoanele care locuiesc în municipiul Sibiu. De asemenea, grădinile înscrise în concurs trebuie să fie în interiorul municipiului Sibiu. Cei care nu îndeplinesc aceste condiții vor fi descalificați.
Acesta este un material publicat în cadrul proiectului “Grădina mea de la oraș“, inițiat de Turnul Sfatului cu susținerea administrației locale. Scopul proiectului este acela de a determina cât mai mulți sibieni să își amenajeze o grădină de legume în balcon sau în jurul casei. Detalii despre acest proiect puteți găsi aici.
“Grădina mea de la oraș“ este o acțiune cofinanţată de Primăria Municipiului Sibiu prin Agenda Comunității.
Sponsor principal: Oasis
Partener: Grădina Verde Sibiu
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Turnul Sfatului , Premiile Oscar , Concursului Internaţional , Primăria Municipiului Sibiu , Agenda Comunității , Pentru Sibiu , gradina mea de la oras , Grădina Verde Sibiu , Iulia Scrob , Agendei Comunității
Vizualizari: 2736
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Verzii?
Acum 4 ore
Un român
Acum 4 ore
Xman
Acum 4 ore
Q
Acum 4 ore
Till Eulenspiegel