Marți,
19.08.2025
Ceata
Acum
17°C

Un șofer fără permis și altul băut la volan s-au ales cu dosare penale

Un șofer fără permis și altul băut la volan s-au ales cu dosare penale

Polițiștii sibieni continuă să prindă la volan persoane care își pun în pericol nu numai viața lor, dar și a pietonilor. Aceștia aleg să conducă mașinile indiferent dacă au sau nu acest drept sau după ce și-au satisfăcut pofta de alcool.

Două astfel de cazuri au fost depistate de angajații de la Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu joi, 23 august. Mai întâi, în municipiul Mediaș, în jurul orei 12,15, polițiștii au depistat la volanul unui autoturism un localnic în vârstă de 25 de ani care conducea fără a deține acest drept. Acesta a fost oprit pentru verificări pe strada Constantin Brâncoveanu din oraș. Astfel, la doar 25 de ani s-a ales cu dosar penal de cercetare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.

Tot ieri, seara, aproximativ la ora 20,00, în localitatea Marpod, polițiștii au verificat alcoolscopic un localnic în vârstă de 54 de ani, aflat la volanul unui autoturism condus pe DJ 105A. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o concentrație de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat, a anunțat IPJ Sibiu. Și în acest caz polițiștii au deschis un dosar penal de cercetare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Astfel, cei doi se pot alege chiar și cu închisoare de la 1 până la 5 ani, conform sancțiunilor prevăzute de Codul penal.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 601

Ion Surdu

de Ion Surdu

Redactor

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus