Zeci de șoferi ocolesc legea zilnic, iar cei care ajung pe mâna polițiștilor se aleg cu dosare penale – fie că urcă la volan băuți, fără permis sau conduc mașini încă neînmatriculate.
Spre exemplu, în ultimele 2 zile, în perioada 7-9 septembrie, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, au fost constatate 15 infracțiuni la regimul rutier, au fost reținute 25 de permise de conducere și s-au aplicat 292 de sancțiuni contravenționale în valoare de 58.000 de lei, anunță instituția.
La data de 7 septembrie, în jurul orei 20,50, pe DJ 141A, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe raza localității Șeica Mare de către un localnic în vârstă de 39 de ani. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că bărbatul nu deține dreptul de a conduce autovehicule, pe numele său fiind deschis dosar penal de cercetare privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.
La data de 8 septembrie, în jurul orei 08,30, pe strada Aurel Vlaicu din municipiul Mediaș, un localnic în vârstă de 49 de ani a fost depistat la volanul unui autoturism neînmatriculat. În cauză s-a deschis dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.
La miezul nopții, pe 10 septembrie, în jurul orei 00,30, pe DN 14, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus pe raza localității Șeica Mare de către un localnic în vârstă de 23 de ani. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că șoferul nu deține dreptul de a conduce, autovehiculul este neînmatriculat, iar plăcuțele cu număr aplicate pe mașină sunt false. Și în acest caz s-a întocmit dosar penal de cercetare sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, conducerea unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat, respectiv conducerea unui autovehicul cu numere de înmatriculare false.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Altceva în afară de a merge la păcănele acolo nu aveai de făcut. Sibiul înțelege economia, cazinourile aduc bani! Bravo…
Da! Da! La fel de clare cum sunt la Aeroport.
Au sunat de la consulat că o firmă germană face un magazin în sensul giratoriu, iar cei de la Primărie……
🚨 DOVEZILE CENZURII LA PRIMĂRIA SIBIU: Raportul complet care arată cum vocea părinților a fost strivită pentru a proteja industria…
Make Cisnădie Great Again !













Lasă un răspuns