Numărul infracțiunilor în satele și orașele din județul Sibiu continuă să crească, potrivit statisticilor Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu. Cauza principală e aceiași, ca de fiecare dată – „lipsa efectivelor care acționează în dispozitivul de siguranță publică și patrulare”, dar IPJ Sibiu precizează că mai sunt și alte motive „de natură obiectivă”.
Astfel, datele din trimestrul al III-la al anului arată că numărul total al infracțiunilor a ajuns la un număr de 2.815, față de 2.627 în aceeași perioadă a anului trecut. Cele mai multe infracțiuni au loc în stradă: în mediul urban acestea au fost cu 76 mai mult (178 față de 102), iar în mediul rural acestea au crescut cu 220% - de la 5 în 2017 la 16 în 2018.
În întreg județul infracțiunile contra persoanei au cunoscut o creștere cu 8,11%, de la 998 în anul 2017, la 1079 în anul 2018. Dintre acestea, 623 au avut loc în mediul urban și 456 în mediul rural. Din analiza situației operative, efectuată de IPJ Sibiu, în județ au scăzut doar infracțiunile economico-financiare – de la 188 la 176, în timp ce cele judiciare au fost cu 52 mai multe (1987 față de 1839).
În total, în trimestrul al treilea polițiștii au înregistrat peste 400 de reclamații, petiții și scrisori, 104 fiind încă în faza de lucru, și au consiliat 825 de persoane cu privire la diverse probleme. În perioada iulie – septembrie polițiștii din Sibiu au fost solicitați să asigure ordinea publică la 142 de evenimente, la 11 manifestații de protest, 68 de manifestații cultural-sportive, 12 manifestații religioase și 51 alte manifestări, vizite oficiale, etc.
Zilnic, pe raza județului activează 77 de polițiști de ordine publică în orașe, 69 de polițiști în sate, 15 jandarmi și doi polițiști locali. Numărul lor este însă insuficient pentru a contribui la reducerea numărului de infracțiuni, recunoaște șeful IPJ Sibiu, Tiberiu Ivancea în raportul privind statistica infracțiunilor comise în trimestrul al III-lea al acestui an.
Am întrebat reprezentanții IPJ Sibiu care sunt soluțiile pe care le întreprinde instituția ca infracțiunile să scadă.
„În vederea creșterii gradului de siguranță a cetățenilor, printre măsurile aplicate la nivelul IPJ Sibiu amintim: S-au întreprins demersuri în vederea reducerii deficitului de personal îndeosebi în ceea ce privește funcțiile de execuție în domeniul ordinii și siguranței publice și poliției rutiere, prin încadrare atât din sursă internă, cât și din sursă externă (sunt cei care dau examen ca să intre în Poliție); Au fost intensificate activitățile de prevenire a faptelor cu caracter antisocial, de la prevenirea producerii de accidente rutiere la prevenirea violențelor, a furturilor și a înșelăciunilor; Săptămânal, împreună cu instituțiile partenere în menținerea ordinii și siguranței publice, respectiv IJJ Sibiu și Poliția Locală Sibiu, sunt analizate infracțiunile constatate în perioada anterioara astfel încât dispozitivele de polițiști să fie adaptate situației operative înregistrate; A fost sporit gradul de fermitate îndeosebi în ceea ce privește reținerea persoanelor identificate săvârșind infracțiuni” - ne-a răspuns IPJ Sibiu.
Vizualizari: 1465
Ultimele comentarii
Acum 14 ore
Ombl
Acum 14 ore
Ion
Acum 14 ore
Ghita
Acum 15 ore
Dorin
Acum 15 ore
David