Aproape cinci ore a durat ședința de judecată în cadrul căreia au fost audiați primii martori în procesul în care directorul Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Sibiu, Eugen Iordănescu, este acuzat de fapte asimilate celor de corupție. Prin apărătorii săi, Iordănescu a cerut ca audierile să fie făcute în ședințe la care să nu asiste și presa, pentru a nu crea un „circ mediatic”.
Cu trei martori ai apărării în sala de judecată, avocații lui Eugen Iordănescu (foto principală) au cerut la începutul ședinței care a avut loc miercuri, înainte de prânz, ca presa să nu mai aibă acces la derularea procesului. Unul din cei trei avocați cu care Iordănescu se apără s-a referit direct la redactorul Turnul Sfatului, „care relatează cu lux de amănunte inclusiv numele de martori”. „Pentru aflarea adevărului, solemnitatea unui dosar penal nu trebuie să determine un circ mediatic. Pentru buna înfăptuire a justiției, ședințele în care sunt audiați martori să fie nepublice”, a cerut unul din cei trei avocați.
Apărătorii lui Iordănescu au prezentat judecătoarei inclusiv ultimul articol publicat de Turnul Sfatului despre procesul în discuție. Iar printre motivele invocate pentru a-și susține cererea se numără și faptul că relatările despre desfășurarea procesului ar atrage „oprobiul public” asupra martorilor. „Procesul nu trebuie să se transforme într-un spectacol mediatic”, a intervenit un alt avocat, considerând că relatarea desfășurării procesului ar determina martorii să adopte o atitudine de „satisfacere a intereselor publicului” și nu de aflare a adevărului. Mai mult, avocatul repsectiv a prezumat faptul că relatarea faptelor din sala de judecată ar duce la noi procese și, pentru a preîntâmpina astfel de situații, cel mai bine ar fi ca jurnaliștii să nu aibă acces la audierile martorilor.
Reprezentantul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu a arătat că legislația prevede că ședințele de judecată sunt publice, că a citit și el articolul din Turnul Sfatului invocat și că „nu există tente de scandal mediatic”. Iar dacă presa încalcă legislația prin modul în care relatează evenimentele, cei afectați au pârghiile necesare pentru a sancționa eventuale derapaje.
A intervenit și Eugen Iordănescu, care a cerut ca procurorul să apere inclusiv interesele celor câtorva zeci de martori care ar urma să fie audiați de instanță. „Eu mă întreb, dacă relatarea martorilor de azi apare în ziar, ce se va întâmpla cu următorii martori?”, a spus Iordănescu, care s-a arătat încă o dată deranjat de faptul că numele său apare în Turnul Sfatului.
Instanța a respins cererea de a declara nepublice ședințele de judecată în care sunt audiați martori. „Publicarea unor articole în ziar despre ședințele de judecată nu poate conduce la declararea acestora nepublice”, a arătat judecătoarea.
Întrebarea-capcană: când arde un avion, îl stingi cu apă sau cu spumă?
Din cei cinci martori citați la termenul de miercuri au fost prezenți patru. Trei au fost candidați la concursul pentru consiliul de administrație al Aeroportului Internațional Sibiu, organizat în toamna anului 2021. La propunerea președintei Consiliului Județean (CJ) Sibiu, Daniela Cîmpean, comisia de concurs a fost condusă de Eugen Iodănescu, iar procurorii îl acuză pe acesta din urmă că i-a transmis unuia dintre candidați informații nepublice, ajutându-l astfel să fie singurul candidat selecționat pentru consiliul de administrație al aeroportului.
Este vorba de Radu Bondar, care până în 2021 a fost și președinte al Consiliului de administrație al AIS. Acesta a fost contactat telefonic de către Eugen Iordănescu imediat după publicarea scrisorii de așteptări pe baza cărora candidații să elaboreze mai apoi scrisoarea de intenții cu care să participe la procedura de selecție. „Primul apel l-a efectuat domnul Iordănescu și m-a întrebat dacă am văzut că e publicată scrisoarea de așteptări. Am avut o discuție pe teme generale de aviație, nu a avut legătură cu procedura de selecție”, a spus Bondar despre discuțiile telefonice cu Iordănescu, discuții care, conform procurorilor, au durat aproape o oră.
Numit de CJ Sibiu să aleagă administratorii Aeroportului din Sibiu, Eugen Iordănescu este acuzat de procurori că și-a folosit această poziție pentru a negocia lucruri în afara legii. Sursa foto: arhiva Turnul Sfatului
Bondar a făcut parte și din consiliul de administrație al aeroportului din Bacău, unde a fost director general și a făcut parte și din conducerea executivă a Aeroportului „Henri Coandă”, din București. A mai arătat în fața instanței că nu consideră că discuțiile cu Iordănescu l-au ajutat în vreun fel să fie selectat pentru un nou mandat în consiliul de administrație de la Sibiu. „Nu am fost sprijinit de domnul Iordănescu în procedura de selecție”.
Din punctul de vedere al procurorilor, în selecția de la Sibiu, Bondar ar fi fost ajutat de către Iordănescu prin faptul că acesta i-a sugerat ca scrisoarea de intenție pe care să o prezinte să insiste pe faptul că atenția conducerii trebuie mutată de pe traficul de pasageri pe cel de a crea „un serviciu de mobilitate sustenabilă”.
Una din întrebările care a fost adresată, mai apoi, tuturor martorilor care au participat la selecția condusă de Eugen Iordănescu a fost legată de o întrebare caracterizată drept una „capcană”. „Dacă un avion care aterizează ia foc, incendiul trebuie stins cu apă sau cu spumă?”, ar fi aproximarea întrebării pe care Iordănescu a adresat-o tuturor candidaților, mai puțin lui Bondar, conform procurorului de ședință.
„Eram foarte mirat că mi s-a pus o asemenea întrebare, pentru că în funcție de răspunsul oferit mi se putea spune că nu este treaba mea sau să mi se spună că nu mă implic suficient”, a arătat, de exemplu, Marius Blaga, unul din candidații care a ajuns la proba interviului în fața comisiei condusă de Iordănescu. Acesta din urmă a arătat că a adresat aceste întrebări pentru a verifica dacă cei interesați de CA-ul aeroportului cunosc limitele de competență ale administratorilor.
„M-au întrebat la o cafea de ce sunt supărat”
Eugen Iordănescu este acuzat și de faptul că a intervenit pe lângă șeful Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu, Tiberiu Ivancea, pentru a-l determina să mute un agent de poliție din Vurpăr la Serviciul Rutier Sibiu. Favor pentru care i-ar fi promis șefului IPJ Sibiu sprijin pentru ca soția acestuia să ocupe o funcție de conducere în cadrul Aeroportului din Sibiu.
În fața instanței Sorin Răzvan Cocoșel (agentul de poliție din Vurpăr) a arătat că înainte de toamna lui 2021 a depus mai multe rapoarte pentru a fi mutat, însă cererile i-au fost respinse pe motiv de lipsă de personal. „Într-o zi m-am întâlnit la o cafea cu domnul Iordănescu și fiul său și m-au întrebat de ce sunt supărat și le-am spus că din cauză că nu mă pot muta. După câteva săptămâni m-a sunat fiul domnului Iordănescu să îmi spună să mă prezint în audiență la Inspectorat. La audiență, domnul Ivancea m-a întrebat cine m-a trimis la dânsul, după care mi-a spus că voi fi mutat la Serviciul Rutier timp de două luni”, a povestit agentul de poliție.
El a arătat că nu a cerut să fie sprijinit în acest demers, că este prieten din copilărie cu fiul lui Eugen Iodănescu, că nu știe cine și cum i-a programat audiența la șeful IPJ Sibiu și că în afară de „acea întrebare de la cafea” nu a mai discutat cu președintele CCIA despre intențiile sale de a-și muta serviciul de la Vurpăr.
De la filozof, la „executive MBA”
Pe parcursul audierilor, tensiunea în sală a crescut de mai multe ori, în special în timpul întrebărilor adresate de procuror martorilor, întrebări prin care Iordănescu și avocații săi susțineau că sunt sugerate și răspunsurile.
Printre cele mai vehemente reacții a venit după ce procurorul de ședință, într-o întrebare adresată unui martor, a făcut un rezumat al calităților și funcțiilor în care Eugen Iordănescu s-a prezentat de-a lungul audierilor: cea de filozof (în momentul în care arăta instanței că nu avea ce informații nepublice să-i transmită lui Radu Bondar) sau cele de profesor, manager, doctorand în economie sau absolvent al unui „executive MBA în străinătate” (în care directorul CCIA Sibiu s-a prezentat pentru a justifica faptul că el adresa cele mai multe întrebări candidaților pentru consiliul de administrație al aeroportului).
„Aș vrea să-l întreb pe domnul procuror dacă știe ce este un «executive MBA»? Vă rog să-l întrebați pe domnul procuror dacă pot să-i dau un CV. Am o opoziție la modul în care îi permiteți reprezentantului Ministerului Public să pună întrebări cu răspuns sugerat. Dacă domnului procuror i se permite să se comporte cum dorește în sala de judecată, să spună orice dorește, la fel doresc să mi se permită și mie, să fiu tratat egal”, a reacționat vehement Eugen Iordănescu, în mai multe rânduri.
Președinta CJ, sunată să vină la proces
Citată ca martor al apărării la termenul care a avut loc miercuri, Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu, a lipsit. Instanța a dispus să fie contactată și telefonic pentru următorul termen, la care urmează să fie audiat și Paul Gruian, un alt candidat în procedura de selecție condusă de Eugen Iordănescu.
Fixat pentru ziua de 3 septembrie, la următorul termen urmează să fie audiați și ceilalți membri ai comisiei de concurs condusă de Eugen Iordănescu, precum și actualul președinte al Consiliului de administrație al aeroportului.
Sursa foto principală: arhiva Turnul Sfatului
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: sedinte nepublice , audieri martori , poltist vurpar , proces coruptie , aeroport Sibiu , Tiberiu Ivancea , IPJ Sibiu , Daniela Cîmpean , Eugen Iordănescu ,
Vizualizari: 2667
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
AndreiM
Acum 2 ore
Provizoriul
Acum 2 ore
Barosanu
Acum 2 ore
Barosanu
Acum 3 ore
Gigi