Mircea Orlățan, primarul din Cisnădie, a fost exclus din USR. Tot azi, el l-a numit pe Gheorghe Huja administrator public. USR Sibiu: „Oamenii au votat pentru schimbare”

Biroul Național al USR a decis în unanimitate, în cursul acestei zile, excluderea din partid a primarului orașului Cisnădie, Mircea Orlățan. Tot azi, Mircea Orlățan l-a numit pe fostul primar Gheorghe Huja administrator al orașului.
Motivul pentru care USR a decis excluderea lui Orlățan este faptul că l-a readus pe fostul primar, liberalul Gheorghe Huja, la conducerea administrației din Cisnădie pe poziția de administrator public. Iar colegii de partid al lui Orlățan consideră că această alianță este contrară angajamentelor din timpul campaniei electorale, când s-a promis schimbarea.
„Avem responsabilitatea să reconstruim încrederea celor care ne-au susținut, iar această decizie este un prim pas. Oamenii au votat pentru schimbarea administrației din Cisnădie și au dreptul să ne ceară să respectăm ceea ce le-am promis. Încrederea se recâștigă prin fapte, prin consecvență și prin asumarea unor decizii atunci când angajamentele față de alegători sunt încălcate”, transmite Adrian Echert, președintele USR Sibiu, într-un comunicat de presă remis în atenția cititorilor turnulsfatului.ro.
Huja a devenit administrator public
Mircea Orlățan intrase de mai mult timp în conflict cu organizația USR Cisnădie, de la a cărei conducere a fost schimbat în vara acestui an. Cea care i-a luat locul, Oana Ungur, ocupa funcția de administrator public al orașului, din care și-a dat demisia la începutul lunii septembrie.
Pe postul devenit astfel vacant, Mircea Orlățan a anunțat în urmă cu două săptămâni că îl va numi pe Huja. Numirea lui Huja a avut loc pe 2 octombrie, ziua în care conducerea USR și-a anunțat decizia de a-l exlude pe Orlățan.
Citește și:
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Investigații, Administrație
Alătură-te comunității
2 răspunsuri
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Poi, Adrian Ekert ce mama zmeilor a făcut de când e în parlament? Eu n-am auzit de ceva util Sibiului sau țării. Apropo, Ekert e sibian maghiar sau sas din Moldova? Acuma serios: de ce e atâta ură între USR și PNL când ei se pregătesc să facă alianță? Asta e vrăjeală. Oricum la alegeri PNL și USR vor avea candidați comuni. O să fie nevoit USR să-i facă campanie lu Orlatan. HAHAHA!
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Sunt din Rășinari. Atenție că omul ăsta le zice bine! Mai citiți o dată răspunsurile. Căutați să vă informați și…
Confirm din propria experiență ceea ce spune Mihai Protopopescu mai sus: „comunicarea dezastruoasă, sau mai degrabă lipsa ei” nu pare…
Adică, indiferent de referendum, tot autoritățile hotărăsc dacă se face sau nu? Atunci de ce mai întreabă oamenii ce vor?…
in loc sa mearga pe santiere – Str. Rennes trebuia deschisa in 15 aug. apoi in 15 sept. si inca…
tov. Andrei Degeratu este pro industrializare si zice cu gura lui sa mutam poluarea din China la noi aici (pentru…












Lasă un răspuns