Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

„Gabi, gândește-te bine!” Apelul filmat al primarului Cisnădiei, Mircea Orlățan, către viceprimarul Gabriel Florea. „Am fost trădat de colegi, ți-am cerut sprijinul”

Traian Deleanu
0
Mircea Orlățan, primarul Cisnădiei. Foto: turnulsfatului.ro
Mircea Orlățan, primarul Cisnădiei. Foto: turnulsfatului.ro

Mircea Orlățan, primarul Cisnădiei, a dat publicității un clip în care cere viceprimarului PSD, Gabriel Florea, să-i acorde sprijin în Consiliul local. Orlățan folosește cuvinte dure la adresa foștilor colegi din USR, „partid de contriști”, și arată că din cauza acestora a fost nevoit să îl aducă pe Gheorghe Huja pe funcția de administrator public al orașului.

Publicitate
Publicitate

În clipul dat publicității de către primarul Mircea Orlățan în seara zilei de joi, acesta descrie modul în care, din punctul său de vedere, s-a produs ruptura dintre el și USR, partid din rândurile căruia a făcut parte până în toamna acestui an.

Orlățan o acuză pe fosta administratoare publică a orașului, Oana Ungur – care este și președintă a filialei locale a USR – de faptul că înainte de a fi schimbată din funcție a început să-l denigreze și să boicoteze proiecte ale Primăriei.  „De vreo două luni USR se opune la tot ce vrea să facă primarul”, mai spune Orlățan, făcând referire și la cel mai recent episod, în care rectificarea bugetară a fost respinsă prin abținere de majoritatea consilierilor locali.

Cum a ajuns Huja administrator?

Mircea Orlățan arată că, rămas fără sprijin din partea USR, a negociat cu PNL pentru susținerea proiectelor în Consiliul local Cisnădie. „Condiția lor a fost ca vechiul primar Gheorghe Huja să fie administrator public”.

Primarul cere foștilor colegi de partid să nu asculte de președinta filialei locale „care are niște ambiții personale mult deasupra posibilităților sale”.

„Te rog să te reconsideri”

În mesajul publicat pe pagina sa de Facebook, Orlățan are și un „apel special” către Gabriel Florea, viceprimarul PSD al orașului. Acesta vine în contextul în care Florea și cei doi consilieri PSD s-au abținut la votul privind rectificarea bugetară propusă zilele trecute, fapt care l-a determinat pe primar să-i schimbe biroul viceprimarului.

Publicitate

Citește și „Gabi, hai să-ți arăt ceva. De azi, ăsta e noul tău birou”. Primarul din Cisnădie l-a mutat pe viceprimar, după ce rectificarea bugetară a picat la vot. „Nu este o pedeapsă”

„Am luptat ca USR să fie de acord cu alianța cu PSD în Consiliul Local și cu tine ca viceprimar. Am reușit. Am lucrat foarte bine împreună. Am fost trădat de colegi, ți-am cerut sprijinul. Până acuma nu l-am primit decât parțial. Te rog să te reconsideri. Dumneavoastră reprezentați un partid important pe plan național. Nu cred că aveți vreun motiv să mergeți la remorca unui partid de contriști, unui partid care nu dorește decât să facă război, dezbinare, opoziție cu orice preț”, i se adresează Orlățan lui Gabriel Florea.

„Gabi, gândește-te bine. Partidul tău este un partid de stânga, dar noi am lucrat bine și îți doresc să te reconsideri și să vii din nou către dezvoltarea orașului, așa cum am lucrat doi ani de zile”, mai transmite Orlățan.

Apelul către viceprimar vine în contextul în care în cursul zilei de vineri, 30 octombrie, este programată o ședință extraordinară a Consiliului local Cisnădie, pe a cărei ordinea de zi este repusă rectificarea bugetară.

„Negociere cu pumnul în gură”

Clipul dat publicității de Orlățan vine la câteva ore după ce filiala USR Cisnădie, pe care a condus-o până anul trecut, l-a acuzat pe acesta de faptul că a preluat metodele fostului primar.

„Până nu demult, primarul Mircea Orlățan se plângea că e victima «bullying-ului». Acum, el e cel care îl practică. Metoda nu e nouă și ne amintește de o perioadă pe care o credeam încheiată. Fostul primar Gheorghe Huja punea la colț consilierii «neisprăviți» care îi stricau proiectele. Actualul primar a preluat-o și a dus-o mai departe”, scriu reprezentanții USR Cisnădie pe pagina lor de Facebook, sub titlul „Negociere cu pumnul în gură”.

Ei reclamă faptul că aleșii locali sunt supuși umilirii publice pentru votul lor. „Mesajul pentru fiecare consilier e clar: votezi cum vreau eu sau plătești. Noi nu votăm sub presiune. Votăm pe documente. Ce s-a întâmplat săptămâna aceasta e doar începutul. În lunile care vin, presiunea asupra consilierilor va fi tot mai mare: liste, etichete, amenințări, consilieri puși la colț”, mai transmit reprezentanții USR Cisnădie.

Citește și Echipa Orlățan – Huja n-are susținere: consilierii din Cisnădie au blocat rectificarea bugetului. Primarul spune că se întrerupe transportul metropolitan. „Va fi imposibil să funcționăm”

Publicitate
Publicitate

Traian Deleanu
Traian Deleanu

Investigații, Administrație

0740 039 148

traian[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate