Pentru Centenarul Marii Uniri, autoritățile locale sibiene au pregătit un program bogat în manifestări, care se vor întinde pe parcursul a 11 ore. Ca o noutate, anul acesta sibienii sunt așteptați în Piața Unirii să se prindă într-o imensă horă a unirii alături de oficialități și de militari, de ansambluri locale venite din Săliște, Gura Râului și Arpașu, în timp ce alpiniști din cadrul ISU Sibiu, cu sprijinul Salvamont Sibiu, vor arbora un drapel pe o clădire din imediata apropiere.
O altă noutate o constituie faptul că ceremonia militară religioasă și depunerea de coroane și jerbe de flori vor avea loc anul aceasta în fața Cercului Militar.
Programul activităților:
- Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale ”Cindrelul Junii” Sibiu va organiza spectacolul folcloric „Noi suntem români”, la Sala Transilvania, unde publicul va face o călătorie muzical-coregrafică prin marile regiuni etnografice ale țării. Vor urca pe scenă, alături de Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” și Ansamblul Folcloric „Ceata Junilor”, Nicolae Furdui Iancu, Laura Lavric, Constantin Enceanu, Răzvan Năstăsescu, Traian Stoiță, Ovidiu Homorodean, Cristian Fodor, Gabriel Dumitru, Paul Ananie, Nicu Mâță, Oana Tomoiagă, Mariana Anghel, Adriana Anghel, Sînziana Ștefan, Geanina Gavrilă, Alexandru Brădățan, Vlăduța Lupău, Bogdan Firu, Daniel Pop și Adrian Neamțu.
- Studioul Astra Film, parte a Complexului Național Muzeal ASTRA va face o prezentare de gală a filmului „Transalpina – Drumul Regilor” la Centrul Cultural „Ion Besoiu”
- Filarmonica de Stat Sibiu va susține la Sala Thalia concertul simfonic al cărui program include lucrări de compozitori români ca George Enescu, Ciprian Porumbescu, Paul Constantinescu, Gioachino Rossini, Theodor Rogalski, Pablo de Sarasate, Constantin Dimitrescu, Gherase Dendrino, George Grigoriu. Orchestra va fi dirijată de Mihail Agafița, iar soliștii invitați vor fi soprana Oana Andra și violonistul Gabriel Croitoru.
- La Biblioteca Județeană Astra va avea loc vernisajul unei expoziții tematice și prezentarea volumelor: „Primul Război Mondial în colecţia de iconografie a Bibliotecii Judeţene ASTRA Sibiu”, „Românii în Primul Război Mondial”, și „Franța, o inimă care a bătut pentru Marea Unire”.
Programul mai include ceremonia militară cu defilarea gărzii de onoare și a trupelor de pe bulevardul Corneliu Coposu, precum și expoziție de tehnică militară și retragerea cu torțe organizată de cadrele Sistemului Națioanal de Apărare și Ordine Publică.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Alătură-te comunității
2 răspunsuri
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Ce babilonie absolut fără sens ! Gravura e profilul unui Karolus K !
miticu’ o crezut ca se circula ca prin tara lui, bucale
I-as da inchisoare vreo 30 de ani daca a depasit in curba. L-as incadra in premeditare.
Inreresant si educativ acest articol. Ar fi bine sa publicat cat mai multe articole bine documentate ca acesta, in locul…
Care popor , bă? 2 milioane înseamnă poporul? Când a candidat georgel peluzarul dus de mânuța de kakalin și a…














Lasă un răspuns