Primăria Sibiu a lansat o procedură de achiziție pentru atribuirea contractului de realizare a proiectului tehnic necesar reconfigurării Căii Cisnădiei astfel încât aceasta să aibă patru benzi în zona dintre străzile Gheorghe Dima și Siretului.
Proiectul de reconfigurare lansat de Primăria Sibiu vizează reconfigurarea unei porțiuni de aproximativ 500 de metri din Calea Cisnădiei, mai precis cea cuprinsă între intrarea dinspre Cisnădie și sensul giratoriu de la intersecția cu str. Gheorghe Dima (inclusiv zona girației se cere a fi reconfigurată). ”Reconfigurarea pe care o solicităm trebuie să aibă în vedere mărirea numărului de benzi de circulație, 3-4 benzi, semafoare cu buton la trecerile de pietoni, reducerea numărului de treceri pietonale, reamplasarea stâlpilor de iluminat și relocarea rețelelor care se impun. Stațiile de autobuz se vor realiza în alveole retrase, care să nu stânjenească circulația pe timpul staționării, trecerile de pietoni se vor realiza la distanțe mai mari, astfel încât circulația autovehiculelor să nu fie oprită în giratorii. Pe tronsonul cuprins între străzile Gheorghe Dima și Siretului propunem realizarea a patru benzi de circulație, prin diminuarea zonelor verzi și a trotuarelor și realizarea unui zid de sprijin cu parapet de siguranță pentru pietoni”, se arată în caietul de sarcini realizat de Primăria Sibiu pentru atribuirea contractului în discuție. Referitor la porțiunea dintre intersecția cu str. Siretului și limita administrativă a Sibiului, caietul de sarcini nu specifică în mod clar numărul de benzi solicitate. ”Pe restul străzii până la ieșirea din oral, în limita constrângerilor legate de teren și standarde de – Partea carosabilă și trotuarele vor avea îmbrăcăminte asfaltică (...)”, scrie în documentul amintit, fapt ce lasă loc presupunerii că ”pe restul străzii” sunt cerute trei benzi de circulație.
După intersecția cu str. Siretului, până la ieșirea din oraș, strada va avea - probabil - trei benzi de circulație
Dispar din copaci
Proiectul de lărgire a celor 500 de metri din Calea Cisnădiei va afecta spațiile verzi de pe marginea drumului, posibil și copacii. ”Se va urmări crearea de alveole pentru zone verzi, se va avea în vedere tăierea arborilor (dacă este necesar) și plantarea de noi arbuști. (...) Se va avea în vedere tăierea/plantarea de arbori/arbuști în zonele în care trotuarul permite”, scrie în caietul de sarcini redactat de reprezentanții administrației locale.Caietul de sarcini mai solicită și reproiectarea iluminatului public, eventualele intervenții care se impun asupra rețelelor de apă și canalizare, dar și realizarea unei rețele de cablaj metropolitan.
Primăria Sibiu intenționează ca prin acest proiect să crească siguranța circulației atât pentru autovehicule, cât și pentru pietoni, să ridice confortul deplasării și, mai ales, să reducă timpii de așteptare în trafic. Acești indicatori au crescut imens în ultimii ani, odată cu dezvoltarea și popularea așa-numitului Cartier al Arhitecților, construit la marginea Sibiului, pe teritoriul administrativ al orașului Cisnădie. Potrivit celor care locuiesc în acest cartier, intrarea în municipiul Sibiu la orele de vârf ale dimineții consumă zeci de minute, uneori chiar și mai bine de o oră.
Coloanele de la intrarea, dar și ieșirea din oraș consumă timpi similari traficului din Capitală
Trei luni - documentele, jumătate de an – execuția
Procedura de atribuire a contractului denumit ”Reconfigurare carosabil calea Cisnădiei între str. Gheorghe Dima și ieșire municipiul Sibiu – faza: DALI+PT+ DE +DTAC + verificare + obținere avize + asistență tehnică” are termen de depunere a ofertelor din partea celor interesați ziua de 17 ianuarie 2019. Valoarea contractului a fost estimată la 168.000 de lei, fără TVA. Documentația de avizare a lucrărilor de intervenție (DALI - cea care va indica valoarea și soluțiile propuse pentru reconfigurare) trebuie elaborată în două luni de la semnarea contractului. Proiectul tehnic trebuie elaborat în următoarea lună, iar asistența tehnică va trebui asigurată pe perioada celor șase luni în care se estimează că vor fi executate lucrările de reconfigurare efectivă a străzii.Lucrările de reconfigurare urmează să facă obiectul unei noi proceduri de atribuire a contractului, licitație care va fi lansată după recepția proiectului tehnic.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Gheorghe Dima , Primăria Sibiu , Primăria Cisnădie , Sfânta Treime , Calea Cisnadiei , Căii Cisnădiei , Cătălin Pătru , Artă Stradală , Pentru Sibiu , reconfigurare , Benzi Desenate
Vizualizari: 12444
Ultimele comentarii
Acum 18 minute
@
Acum 28 minute
Barosanu
Acum 1 oră
Popescu Ion
Acum 2 ore
Sodolescu Raluca
Acum 3 ore
Cibi