Primăria Sibiu vrea să se modernizeze, adică să ofere servicii mai calitative și să reducă birocrația din birourile funcționarilor. Dar spune că acest lucru o poate face numai cu bani europeni: mai mult de 3 milioane de lei va costa transformarea administrației Sibiului în una „calitativă și accesibilă locuitorilor prin tehnologie”. Nu se cunoaște însă cât timp le va lua funcționarilor locali să ducă acest proces până la final.
Consilierii locali din Sibiu au de gând să adopte pe 31 ianuarie 2019 o hotărâre prin care să aprobe un proiect cu finanțare europeană cu titlul „SALT-Sibiu: Administrație de Calitate, Accesibilă Locuitorilor prin Tehnologie”. Proiectul a fost depus de municipiul Sibiu în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă și prevede îndeplinirea mai multor activități care să „crească calitatea actului administrativ”.
Este vorba despre:
- implementarea unui sistem de management al calității la nivelul Primăriei municipiului Sibiu;
- dezvoltarea serviciilor electronice de depunere a actelor, automatizarea proceselor și eliberarea online/offline a documentelor: certificate/avize/acorduri/autorizații;
- implementarea unui program pilot ce constă în achiziționarea unui terminal self-service ce va permite depunerea de documente indiferent de programul de funcționare al Primăriei mun. Sibiu;
- retro-digitalizarea documentelor din arhivele Direcției Amenajarea Teritoriului și Urbanism, Direcției Fiscale Locale și Direcției Tehnice;
- implementarea unei soluții digitale de management a dosarelor pentru Compartimentul juridic-contecios al Primăriei mun. Sibiu;
- diversificarea/extinderea/îmbunătățirea sistemului electronic de plată pentru serviciile publice oferite de Primăria mun. Sibiu și instituțiile din subordinea sa, soluție disponibilă dintr-un cont online accesibil și pe terminale mobile;
Valoarea totală a proiectului este de 3,1 milioane de lei cu TVA, contribuția proprie a primăriei fiind de aproape 62.000 de lei. În proiectul de hotărâre supus aprobării nu se menționează cât timp îi va lua administrației locale să implementeze acest proiect. Între timp, Primăria vrea să includă Sibiul în topul celor mai bune 20 destinații europene.
http://www.turnulsfatului.ro/2019/01/26/sibiul-vrea-in-top-20-destinatii-europene-si-e-gata-sa-plateasca-10-000-de-euro-pentru-aceasta/
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Primăria Sibiu , Direcției Fiscale Locale , Accesibilă Locuitorilor , Programului Operațional Capaci , Direcției Amenajarea Teritoriu , Direcției Tehnice
Vizualizari: 3715
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Sebastian Petrumihai Dendrologea ( pensionar, 50 de ani, senator )
Acum 2 ore
Mangalitza Intotero_Trifoi
Acum 2 ore
Asdfasdf
Acum 2 ore
Asdfasdf
Acum 2 ore
Un român