Laurențiu Georgilaș: Cred că, până la urmă, fiecare dintre noi are o problemă. La mine, se întâmplă să fie fizică dar nu mă dranjează

La cum se mișcă pe pârtie și ce calitățile sportive are oricine ar putea spune despre el că este un sibian îndrăgostit de snowboard. Povestea lui însă putea fi oricând un exemplu pentru cei lipsiți de motivație și încredere în propriile forțe. Pe când avea patru ani, a suferit un accident grav care i-a marcat viața. De atunci, Laurențiu Georgilaș este diagnosticat cu parapareză spastică. Însă asta nu l-a împiedicat să facă sport și să ajungă în echipa paralimpică a României la snowboard.

Laurențiu are 34 de ani și este din Sibiu. A terminat o facultate și un master în Statistică și cibernetică economică însă a început și Dreptul.

„Sportul e parte din viața mea”

La un moment dat, visa să devină avocat. Însă, a renunțat, pe parcurs, la această idee. De patru ani, de când a descoperit snowboard-ul, tanărul nu se mai dezlipește de partie.

„Fac sport de când mă știu. Cumva, sportul e parte din viața mea. Mă ajută atât fizic cât și psihic. Îmi plac provocarile, îmi place să simt adrenalina, natura și să experimentez. Pasiunea pentru snowboard a apărut în urmă cu patru ani de zile. Într-o iarnă, am mers în Paltiniș și am pus, de curiozitate, o placă în picioare. Îmi amintesc și în ziua de astăzi acea senzație și când mă gandesc că am mers mai mult pe fund decât pe ea. Mi-am zis că acest sport nu e de mine, mai ales că pe vremea aceea nu cunoșteam persoane cu dizabilități care să practice acest sport. Însă, după un an de zile, am primit o placă de la un prieten. După câteva zile pe munte nu am mai reușit să mă despart de ea. Cumva, sportul acesta mă chemă. Zilnic mă trezeam și mă gândeam cum o să fie următoarea dată când o să fiu pe munte”, își amintește sibianul.

„Am fost împins de la etajul patru”

În copilărie, Laurențiu a suferit un accident. A fost șase luni în comă, iar alte șase și le-a petrecut legat de un pat de lemn, având un inel deplasat și unul zdrobit la coloană. Ani buni a făcut tratamente, iar din clasa a II-a s-a mutat la Techirghiol. Acolo a făcut tratamente de recuperare șase ani de zile.

„La vârsta de patru ani, am fost împins de la etajul patru de o fată. Ne jucăm pe casa scării cu un ghem de ață. Fata a aruncat ghemul pe geam, iar eu m-am uitat să văd unde cade. În acel moment, ea m-a împins. Am avut un timp după ce am ieșit din comă în care nu mi-am simțit picioarele, dar pot să spun că am avut noroc. Neurologul care s-a ocupat de mine și-a dat toată silința să mă recupereze”, spune el.

Reprezintă România în echipa paralimpică

Acum câteva ierni, la Păltinis, s-a organizat un eveniment pentru persoanele cu dizabilități. În urma acestuia, avea să se formeze echipa paralimpică de Snowboard a României. Pe vremea aceea, Laurențiu abia dacă știa să stea pe placă. Însă, a ținut legătura cu organizatorii.

„Anul trecut, în octombrie, eu, Mihăiță Papară, Ionuț Burlacu și Dan Marcu am mers în Olanda să ne antrenăm. Asta înainte să formăm echipa. După aproximativ o săptămâna m-am înscris la un club sportiv în Cluj-Napoca pentru a face pasul spre echipa națională, iar după o prioadă scurtă de timp am primit confirmarea că am fost acceptat și în echipă paralimpică. În luna octombrie, a fost primul meu concurs internațional. Am primit o invitație să merg într-o tabără de pregătire, în Dubai. După un antrenamnt de cinci zile, am intrat în prima mea competiție internațională în care am terminat pe locul șapte”, povestește sibianul.

„Mă antrenez singur”

De atunci, alte porți i s-au deschis. În perioada următoare va participa la competiții în Spania și în Franța. Între timp, însă, se antrenează la Arenă Platoș, unde participă la toate concursurile care se organizează acolo.

„Antrenamentele sunt destul de solicitante. Iau în serios ceea ce am de făcut. Fac antrenamente de maxim trei ore pe zi, după care iau o pauză de două-trei ore și încă o oră de dat la liber. În general, mă antrenez singur. Dacă am nevoie de ajutor, mai apelez la băieții de la Fresh-Meat, aceștia fiind instructori de snowboard. Din păcate, antrenorul meu are un job solicitant și este cam greu să se împartă între antrenamente și ceea ce face el dar când are ocazia mă antrenează. În general, mă filmez și îi trimit ceea ce fac iar el îmi spune ce am de corectat”,  explică Laurențiu.

Cel mai mare vis al tânărului

Sibianul mărturiseste că statul nu încurajează foarte mult persoanele cu dizabilităti. „În țară nu sunt condiții de antrenament și nici concursuri pentru persoanele cu dizabilități. În România concurez cu persoane normale pentru a căpăta experință, dar nu mă plâng, bine că sunt lasat”, completează tanărul, care mărturiseste că îi place să se „ia în piept” cu persoanele fără dizabilităti.

„Eu mă văd un om normal. Cred că, până la urmă, fiecare dintre noi are o problemă. La mine, se întâmplă să fie fizică, dar nu mă dranjează. Sunt călit, cu un psihic rezistent și o gândire pozitiva”.

Asta nu insemană însă că nu-și dorește să elimine obstacolele și barierele care li se pun persoanelor cu diziabilități în toate domeniile, inclusiv în sport. Una dintre dorințele arzătoare ale tanărului este să inspire și, totodată, să ajute alte persoane cu handicap. Își dorește să urce și podium și să reprezinte cu mândrie România. „Cât despre cel mai mare vis al meu: să existe o metodă prin care să mă pot face bine”, conchide Laurențiu.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi