Aproape 20 de magistrați din Sibiu au oprit astăzi lucrul și au ieșit în fața instituției de pe Calea Dumbrăvii în semn de protest.
La acțiune au luat parte 18 reprezentanți ai Parchetului, ai Tribunalului și ai Judecătoriei Sibiu. Cu toții au ținut în mâini pancarde pe care scria ”Independența Justiției” sau ”Stat de drept”.
”Considerăm că nu s-a schimbat nimic esențial, au fost operate modificări la OUG 7, însă ceea ce ne nemulțumește cel mai mult, prevederea legată de anchetarea magistraților, a rămas neschimbată. În continuare credem că este un organism menit să creeze presiune asupra magistraților. Pentru Judecătoria Sibiu am hotărât să suspendăm activitatea timp de o oră și săptămâna viitoare, între orele 10:00 și 11:00. Ulterior vom decide dacă și sub ce formă vom mai protesta. Avem speranța că până la urmă se vor rezolva și celelalte probleme”, a declarat judecătorul Florin Zereș
Fața în față cu magistrații au stat în jur de 30 de reprezentanți ai comunității #vavedem, cunoscuți pentru protestele lor anti-PSD din Sibiu. Acțiunea a durat aproximativ zece minute, la final protestatarii oferind flori doamnelor și domnișoarelor.
Este pentru a treia oară când magistrații sibieni (judecători din cadrul Judecătoriei, ai Tribunalului, dar și procurori ai parchetelor locale) ies să protesteze împotriva adoptării OUG 7/2019.
Tot astăzi, adunarea generală a judecătorilor din Judecătoria Sibiu a decis suspendarea temporară a activității în zilele următoare.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: Calea Dumbrăvii , Judecătoriei Sibiu , Judecătoria Sibiu , independenta justitiei , magistrati , Artă Stradală , Pentru Sibiu , vavadem , Pentru Judecătoria Sibiu , stiri sibiu , proteste , Florin Zereș
Vizualizari: 1399
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Mircea
Acum 4 ore
Ion de la raion
Acum 4 ore
Teo
Acum 4 ore
Trotineta
Acum 4 ore
Marina