Curtea Constituţională a României ar putea pronunţa, marţi, o decizie asupra iniţiativei legislative cetăţeneşti de revizuire a Legii fundamentale, prin care se doreşte ca persoanele condamnate definitiv să nu mai ocupe funcţii publice, anunță Agerpres. Pe 12 februarie, Uniunea Salvaţi România anunţa că semnăturile iniţiativei civice "Fără penali în funcţii publice" au ajuns la Curtea Constituţională a României, după peste 100 de zile de întârziere, iar, potrivit legii, judecătorii CCR au la dispoziţie 60 de zile calendaristice pentru a se pronunţa asupra constituţionalităţii textului propus.
USR susţinea că, "la comanda politică a lui Liviu Dragnea", angajaţii Secretariatului General au trecut în nota informativă care urma să fie trimisă Curţii Constituţionale un număr de 591.097 de semnături, deşi au fost depuse în Parlament 931.249 de semnături, dintre care 825.624 validate de primării.
Iniţiativa "Fără penali în funcţii publice" propune ca articolul 37 din Constituţie, care reglementează dreptul de a fi ales, să fie completat cu un nou alineat, având următorul conţinut: "Nu pot fi aleşi în organele administraţiei publice locale, în Camera Deputaţilor, în Senat şi în funcţia de preşedinte al României cetăţenii condamnaţi definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, până la intervenirea unei situaţii care înlătură consecinţele condamnării".
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Camera Deputatilor , Liviu Dragnea , Uniunea Salvaţi România , fara penali in functii publice , Curtii Constituționale , Curtea Constituţională , Secretariatului General , judecătorii CCR , Ministerului Justiției
Vizualizari: 775
Ultimele comentarii
Acum 10 ore
Adi Gliga
Acum 11 ore
Calitate nu cantitate
Acum 11 ore
Pastor Marginas
Acum 11 ore
Nemo
Acum 11 ore
Ion Iliescu