În ziua de 18 mai 2019 se va desfășura evenimentul „Noaptea Muzeelor” care se caracterizează printr-o mare afluență de persoane în clădirile muzeelor și în muzeele în aer liber din municipiul Sibiu, în condiții nespecifice vizitării curente, respectiv pe timp de noapte, transmit reprezentanții ISU Sibiu.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „cpt.Dumitru Croitoru” al judeţului Sibiu recomandă respectarea unor măsuri de apărare împotriva incendiilor, de prevenire a situaţiilor de urgenţă şi de conduită în legătură cu evenimentul „Noaptea Muzeelor”, atât a întregului personal al muzeelor, precum şi a vizitatorilor obiectivelor.
Măsuri adresate instituţiilor participante la eveniment:
- Pregătirea din timp a unor scenarii de acţiune în cazul apariţiei unor situaţii neprevăzute, care necesită dirijarea publicului prin mesaje tip voce ori chiar evacuarea acestuia din muzeu;
- Suplimentarea personalului propriu faţă de o zi de vizitare obişnuită, astfel încât să se asigure o supraveghere permanentă şi îndeaproape a grupurilor de vizitatori şi posibilitatea observării operative a unei eventuale surse de incendiu;
- Evitarea supraaglomerării cu vizitatori a muzeelor, prin permiterea accesului publicului doar în limitele în care se poate asigura o supraveghere atentă şi îndeaproape, prin personalul propriu ori cel voluntar, angrenat în activităţile de ghidaj;
- Instruirea personalului muzeelor, de către administratori sau personalul propriu cu atribuţii în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor, spre a cunoaşte modul de utilizare a mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor (hidranţi, stingătoare de incendiu, instalaţii de detectare şi semnalizare a incendiilor);
- Asigurarea funcţionării instalaţiei de iluminat de securitate pentru evacuarea persoanelor şi a mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor care echipează construcţiile muzeelor şi dotarea acestora cu toate accesoriile necesare;
- Respectarea interdicţiei fumatului în incinta construcţiilor muzeale;
- Respectarea interdicţiei utilizării, pentru diverse activităţi, a focului deschis în vecinătatea construcţiilor muzeelor;
- Interzicerea, de către administratorii muzeelor, a blocării căilor de acces pentru intervenţie ale autospecialelor pompierilor sau hidranţilor exteriori/stradali de incendiu, prin parcarea autoturismelor, microbuzelor ori autocarelor cu care au venit vizitatorii.
- Parcaţi autoturismele numai în locuri permise şi nu blocaţi căile de acces pentru intervenţia pompierilor sau hidranţii de incendiu din vecinătatea muzeului;
- Nu vă înghesuiţi în muzeu, aşteptaţi calm să intraţi în spaţiile de expunere, respectaţi întocmai circuitul de vizitare stabilit pentru eveniment şi îndrumările personalului care asigură ghidajul;
- Supravegheaţi permanent copiii mici, nu-i lăsaţi singuri la toaletă ori să se joace cu instalaţiile utilitare ale clădirii şi păstraţi-vă calmul în cazul apariţiei unor situaţii neprevăzute.
- În cazul în care sesizaţi o sursă de incendiu, producerea unui incendiu sau a altui eveniment deosebit în spaţiile vizitate, anunţaţi imediat personalul muzeului, păstraţi-vă calmul, respectaţi îndrumările personalului obiectivului muzeal, ajutaţi persoanele aflate în dificultate, părăsiţi clădirea în care a izbucnit incendiul. Nu vă întoarceţi în clădirea incendiată.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 571
Ultimele comentarii
Acum 9 ore
Q
Acum 9 ore
Newman
Acum 9 ore
Ron
Acum 10 ore
Eu
Acum 11 ore
Emil