Sâmbătă,
13.09.2025
Ceata
Acum
13°C

Accident cu două victime, la Târnava, din cauza unui șofer vitezoman

Accident cu două victime, la Târnava, din cauza unui șofer vitezoman

Un șofer a pierdut controlul volanului, din cauza vitezei excesive, anunță polițiștii sibieni. Bărbatul a ieșit cu mașina în afara drumului, apoi a revenit și s-a oprit pe stradă. În urma accidentului, două persoane au fost rănite.

Accidentul s-a petrecut pe DN 14, la intrare în localitatea Târnava. Șoferul unui autoturism condus dinspre Sibiu nu a adaptat viteza, a pierdut controlul direcției de deplasare, a ieșit în afara drumului apoi a revenit și s-a oprit pe partea carosabilă, transmite Elena Welter, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu.

Două persoane au fost rănite. Una a fost transportată cu altă mașină spre CPU Mediaș, fiind preluată ulterior de pe drum de un echipaj SAJ Mediaș. Este vorba de o femeie de aproximativ 20 ani, cu traumatism cranio-cerebral minor, zgârieturi și suspiciune de fractură la un picior, transmite Genu Scridon, purtător de cuvânt al SAJ Sibiu. A doua victimă rămasă la locul accidentului are zgârieturi și răni ușoare.

 

Foto: arhiva TS

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus