Sâmbătă,
04.10.2025
Innorat
Acum
10°C

Cel mai ghinionist șofer din Sibiu, după ce a fost lovit de o șoferiță

Cel mai ghinionist șofer din Sibiu, după ce a fost lovit de o șoferiță

O tânără de 21 de ani, în timp ce conducea prin Sibiu, a lovit mașina unui alt șofer când a intrat în intersecție fără să acorde prioritate. Polițiștii au descoperit la fața locului că tânărul lovit nu deținea permis de conducere.

Incidentul s-a petrecut ieri, în jurul orei 17:30. Conducătoarea auto în vârstă de 21 de ani, din Cisnădie, a pătruns în intersecția străzilor Arcului cu Oțelarilor fără să acorde prioritate și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de către un tânăr în vârstă tot de 21 de ani, din Săliște, pe care l-a proiectat în alte două turisme parcate în apropiere, relatează Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu. În urma evenimentului au rezultat numai pagube materiale.

Din verificările efectuate de către polițiști, s-a stabilit că tânărul din Săliște nu deține permis de conducere, în cauză fiind deschis dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis, arată sursa citată.

 

foto: arhiva TS

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Tag-uri: Elena Welter

Vizualizari: 6373

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

2 comentarii

Politia Locala vai de capul ei

Acum 6 ani

Daca firma de asigurari ar da in judecata Primaria Sibiu, ar castiga procesul fara probleme. In acea intersectie, accidentarile sunt multe accidente. Nu sunt trasate locurile de parcare si se parcheaza pana in intersectie.
Raspunde

Anonymus

Acum 6 ani

pai si Tuta aia nu a patit nimic? o amenda ceva...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus