Profilul noului președinte al Ucrainei, proiecții pentru activitatea Parlamentului European în perioada 2019-2024, felurile în care Papa Francisc poate influența viitorul Europei, o analiză despre proiectul armatei europene sunt câteva din subiectele propuse în primul număr al revistei GeoPolBrief, editată de Centrul de Studii Globale al Universității Lucian Blaga. În ”buletinul de analiză politică”, așa cum este denumit, semnează conf. Univ. dr. Silviu Nate, directorul Centrului, asistent univ. dr. Marius Șpechea și interni în cadrul instituției: Alexandra Silea, Andi Bernat, Andreea Adam, Mihai Melintei, Nicolaeta Ciobanu, Robert Mercurean și Ștefan Popa.
Centrul de Studii Globale dezvoltă proiecte de cercetare și analize cu caracter interdisciplinar și funcționează din anul 2016. ”Centrul este un integrator de expertiză și implică specialiști de top în programele pe care le derulează. Printre preocupările noastre, enumerăm dezvoltarea metodologiilor și instrumentelor cu caracter aplicat, implementarea simulărilor decizionale asistate de tehnologii. CSG este o structură academică cu rol dezvoltator de programe postuniversitare și a analizelor în domeniul studiilor de securitate și relațiilor internaționale, un furnizor de expertiză și consultanță pentru beneficiari publici și/sau privați”, scrie pe site-ul instituției.
Buletinul Centrului de Studii Globale, GeoPol Brief, poate fi descărcat de aici:
GeoPol_Brief_CSG_ULBS_iunie2019
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Studii Globale , ulbs , Silviu Nate , Alexandru Papadopol , Universităţii Lucian Blaga , Parlamentului European , Ștefan Popa , Pentru Sibiu , Mihai Melintei , Alexandra Silea , Andi Bernat , Andreea Adam , Buletinul Centrului , Marius Șpechea , Papa Francisc , Nicolaeta Ciobanu , Pol Brief , Robert Mercurean
Vizualizari: 1399
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Dincă Constantin
Acum 3 ore
Sibiu 2025
Acum 3 ore
Sibian
Acum 4 ore
Baciul obsecvios
Acum 4 ore
Hermannstadt