Un tânăr sibian, în vârstă de doar 24 de ani, a fost prins în weekend-ul care tocmai s-a încheiat după ce a tâlhărit o femeie.
Evenimentul a avut loc în data de 26 iulie, în plină zi, în jurul orei 14:00. Bărbatul a urmărit o femeie și a atacat-o, smulgându-i lănțișorul de aur de la gât, în momentul în care aceasta a intrat într-o curte de pe strada Andrei Șaguna. Imediat după atacatorul a fugit, făcându-se dispărut.
Polițiștii sibieni au reușit să-l prindă a doua zi, în prezent fiind în arest preventiv.
”La data de 27 iulie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale Sibiu au reținut un sibian în vârstă de 24 de ani, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie. La data de 28 iulie, instanța a dispus arestarea preventivă a persoanei în cauză pe o perioadă de 30 de zile pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie. Cercetările continuă în vederea stabilirii și documentării întregii activități infracționale a sibianului”, explică reprezentanții IPJ Sibiu, într-un comunicat de presă.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: Andrei Șaguna , Investigații Criminale Sibiu , femeie , tâlhărie , Pentru Sibiu , barbat , stiri sibiu , Dan Pataca
Vizualizari: 20195
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Anwald
Acum 2 ore
Papa di Gio
Acum 2 ore
Papa di Gio
Acum 2 ore
Ogarul visiniu
Acum 2 ore
Vivi Dragan