Pentru prima dată în istoria Sibiului, elaborarea noului Plan urbanistic general va fi încredințată unei companii aleasă în cadrul unui concurs și nu ca urmare a unei licitații “clasice“. Săptămâna viitoare urmează a fi adoptat regulamentul de organizare a concursului în urma căruia vor fi aleși urbaniștii care să “traseze“ liniile de dezvoltare ale orașului pentru următorii zece ani.
“Concursul de soluții are ca scop selectarea celei mai bune idei de concept de dezvoltare spațială integrată pentru Municipiul Sibiu“, se arată în documentația pregătită de executivul local, documentație care urmează a fi supusă aprobării Consiliului local Sibiu.
Concursul va avea un juriu în care sunt propuși a lucra șapte arhitecți: Radu Radoslav (fost arhitect șef al Timișoarei), Constantin Enache (membru al Comisiei tehnice de urbanism din Capitală), Cătălina Preda (manager de proiecte internaţionale în cadrul Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare), Vasile Mitrea (unul din cei mai cunoscuți urbaniști din Cluj-Napoca, oraș asupra căruia și-a pus amprenta prin noile cartiere proiectate), Ioan Bucur (arhitect sibian, recunoscut pentru inițiativele sale în domeniul zonelor istorice protejate), Augustina Stan (arhitect din cadrul Direcției de dezvoltare a Ministerului Dezvoltării Regionale) și Ioan Cristian Șandru (arhitectul care conduce în prezent Ordinul Arhitecților din România, filiala Sibiu – Vâlcea). Membri supleanți sunt arhitecții Angela Kovacs și Mihai Țucă.
“Juriul este suveran. Decizia sa nu poate fi contestată și este obligatorie pentru organizator (Primăria Sibiu – n.r.). Deciziile juriului vor fi luate prin vot majoritar“, se arată în regulamentul propus pentru organizarea concursului de soluții.
Viitorul PUG va trebui să aibă în vedere și Cartierul Arhitecților
Viitorul PUG al Sibiului va trebui să aibă în vedere rolul de “pol urban de importanță regională“, dar să și definească un set de obiective măsurabile, însoțite de resursele necesare îndeplinirii acestora.
Mai concret, cei care vor să fie angajați pentru elaborarea noului plan urbanistic general vor trebui să aibă în vedere și intențiile de listare a zonei istorice a orașului în Patrimoniul UNESCO, dar și planurile de amenajare și dezvoltare a malurilor Cibinului, cele de construire a noului spital județean, a unui Centru multifuncțional în zona Teatrului, precum și soluțiile de regenerare urbană a platformelor industriale degradate și abandonate din imediata apropiere a centrului istoric. Nu în ultimul rând, viitorul PUG va trebui să vină cu soluții pentru “integrarea cartierelor periferice“, iar în acest caz sunt date ca exemple Gușterița și cartierul Arhitecților, aflat pe teritoriul orașului Cisnădie.
“Cartierele Sibiului cu locuire colectivă (predominantă) sunt zonele aflate în continuare în cea mai mare nevoie de completare a elementelor legate de calitatea vieții rezidenților. Principalele solicitări primite confirmă analizele la scară urbană. Spațiile publice, dotările de învățământ preșcolar și școlar, sociale, cele sportive, spații verzi și conexiuni de mobilitate lentă (pietonale și velo) reprezintă priorități preconizate“, se mai arată în caietul de sarcini pregătit pentru concursul de soluții.
Autoritățile cer celor interesați de elaborarea documentului programatic să crească gradul de înțelegere a inițiativelor urbanistice în rândul populației “prin asigurarea unui instrument dinamic de informare și consultare a publicului, susținut de un set amplu de comunicări cu populația municipiului și cu ceilalți actori importanți – companii mari, IMM-uri etc“.
Trei premii
În urma concursului vor fi acordate trei premii. Cu 45.000 de lei va fi premiată propunerea cu cel mai mare punctaj, cu 35.000 de lei cea de pe locul doi și cu 25.000 de lei – cea de pe locul III. “Premiul I conferă dreptul câștigătorului de a negocia semnarea contractului pentru elaborarea PUG. În caz de diferende între cele două părți, organizatorul are obligația de a relua procedura de negociere cu ceilalți premianți, obligatoriu în ordinea descrescătoare a pozițiilor ocupate în concurs“, este prevăzut în regulamentul care urmează a fi dezbătut de aleșii locali.
Desemnarea soluției câștigătoare va fi realizată în decurs de cel mult patru luni de la data primirii propunerilor.
Prețul contează mai puțin
Oferta birourilor de arhitectură interesate de elaborarea noului plan urbanistic va trebui să conțină trei planșe cu propuneri, un memoriu cu conceptul de dezvoltare al municipiului Sibiu și unul de prezentare a conținutului minimal al viitorului PUG (fiecare de câte maxim 100 de pagini). Ofertele depuse în cadrul concursului vor trebui să fie anonime, identificate doar prin câte un cod aleatoriu format din litere și cifre.
Cei interesați vor trebui să facă dovada, printre altele, că au mai elaborat planuri urbanistice generale pentru municipii și că serviciile prestate au o valoare de cel puțin patru milioane de lei.
Evaluarea ofertelor va pune accent pe componenta tehnică în proporție de 70%, celelalte 30 de procente fiind alocate criteriului financiar. Printre criteriile tehnice de evaluare se numără, de exemplu, “identificarea explicită a maxim cinci zone din municipiu ale căror reglementări/prevederi din Planul urbanistic general adoptat în 2011 vor fi revizuite și corelate cu noile cerințe de dezvoltare ale municipiului Sibiu“. Un alt factor tehnic de evaluare este “descrierea viziunii și a conceptului de dezvoltare, care să prezinte, în urma analizei și sintezei, modalități eficiente de rezolvare a principalelor disfuncții ale municipiului Sibiu“.
Un contract de milioane de lei
Durata maximă a contractului de elaborare a noului PUG al Sibiului va fi de trei ani. Actualul PUG al orașului va expiră în aprilie 2021. Valoarea estimată a procedurilor de elaborare a noului PUG este de 4,96 milioane de lei.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Investigații, Administrație
Alătură-te comunității
8 răspunsuri
-
Va fi o varza totala. Asa se intampla cand „scoti la concurs” sau faci alte giumbuslucuri de imagine fara sa iei in considerare abilitatile arhitectilor si urbanistilor mai ales cand 95% din ei se considera artisti si nu ingineri. Asa te trezesti cu o varza totala care duce la o adevarata shaorma urbana :).
(cand ai o problema simpla si nu o poti rezolva in timp util si eficient ar cam trebui sa pleci rapid de pe postul tau de „urbanist”) -
Mai exista vreo speranta pentru Cartierul Arhitectilor, atata timp cat in continuare se emit autorizatii de constructie fara respectarea documentatiilor de urbanism.?
Daca exista vreun interes ( evident-nu public) se modifica cu usurinta si culorile de pe plansele reglementatoare, simplu- din calculator.Doresti bloc cu regim de inaltime mai mare decat cel stabilit in documentatiile de urbanism, se rezolva!-
NU cred ca locuitorii sa mai aiba vre-o sansa,sunt prea multe ilegalitati,si probabil mult prea multi implicati.Singura sansa sa ii zic asa,e sa nu mai votati hotii pnlistii pe care i-ati votat pana acum.Nici psdul care a renuntat la lupta si face jocul pnlului.USR e singura sansa pe care o are Romania de a devenii insfarsit,o tara occidentala civilizata si normala !
-
PNL, PSD,USR-de ce sa va votam?
Este plina presa locala de sesizarile si nemultumirile locuitorilor din Cartierul Arhitectilor.Cu totii stiti cum arata si se dezvolta acest cartier, cu strazi inguste, neasfaltate, fara trotuare, cu locuri de parcare insuficiente etc. Cu totii cunoasteti traficul de cosmar, lipsa transportului in comun – dar cu 4 statii de autobuz- in care nu stiu locuitorii pe cine sa astepte. Ne solicitati cu totii votul, ne amagiti cu promisiuni,dar cu totii ati asistat la umilirea cetatenilor de catre autoritea locala si celelalte institutii ale statului. PNL, PSD, USR- de ce nu ati reactionat, de ce nu ati luat atitudine fata de abuzurile primariei Cisnadie , singura vinovata ? Pentru locuitori, DNA – singura solutie.
-
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Apa si lemnele servite din fantani si paduri No care ati ras toti ? domnul fantanarul ? Io mi as…
Emile, O fi de la prafu ala saharian va avea ceva
** (Acest comentariu a fost moderat din cauza limbajului licențios/jignitor)
:))) aveti retea de gaze doar de cativa ani aveti padurile voastre :))))
Cei care fac propunerile nu citesc macar C.V.-ul candidatului ? „taxe mai mici pe salarii,pensii indexate cu inflația în limita…













Lasă un răspuns