De câteva zile, așteptarea este din ce în ce mai grea pentru sibieni, deoarece toată lumea așteaptă un răspuns din partea lui Costel Enache, actual antrenor al FC Hermannstadt. În tot acest timp, Enache a fost în atenția celor de la FCSB, care i-au făcut și oferte pentru a antrena echipa lui Gigi Becali. Fiecare dintre echipe și-a susținut până acum punctul de vedere, sibienii spunând că antrenorul nu va pleca, iar ceilalți au susținut că va exista o întâlnire cu acesta.
Încă de vineri a fost programată pentru astăzi întâlnirea decisivă pentru cele două echipe, dar până la această oră nu a avut loc. De dimineață, Iuliu Mureșan a intrat din nou în direct la o televiziune pentru a întări ideea că antrenorul sibienilor va fi în continuare Costel Enache.
„Costel este în drum spre Sibiu, a fost acasă şi el, acum se întoarce. GPS-ul este la noi. Este exclus ca Enache să ajungă la FCSB. Din punctul meu de vedere e exclus. Am discutat cu el şi a ajuns şi el la această concluzie”, a transmis președintele executiv al clubului de fotbal FC Hermannstadt.
Mureșan pare convins de faptul că FCSB-ul nu este o variantă bună pentru Costel Enache. A motivat asta prin rezultatele obținute de aceștia în meciul de ieri contra celor de la Iași, când au pierdut cu scorul de 2-1. „Jocul de aseară al FCSB-ului, deşi eu nu vorbesc despre alte echipe, nu cred că dă multe speranţe viitorului antrenor. Foarte greu pentru un antrenor care merge astăzi să poată schimba ceva în jocul echipei până joi. Să-ţi legi numele de o ratare a obiectivului nu este tocmai bine. Şi altele mai sunt”, spune acesta.
Gigi Becali a declarat astăzi că nu s-a mai înțeles cu Costel Enache pentru că acesta nu i-a mai răspuns la telefon: „Nu am discutat nimic, nu mai are rost să discutăm. Vorbisem cu Enache, azi trebuia să-l prezint, nu mai știu, nici nu a mai răspuns la telefon, asta e”, a transmis patronul FCSB.
Reporterul Turnul Sfatului a încercat să obțină câteva reacții și de la câțiva jucători ai FC Hermannstadt, dar aceștia au refuzat să discute problema, spunând că treaba lor este să dea ce e mai bun, indiferent de antrenor. Între timp, toată lumea așteaptă un răspuns oficial din partea lui Costel Enache, care nu a vorbit deloc până acum despre acest subiect.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Nu era pentru tine postarea ca ai alte conexiuni neuronale decat un roman.
Am citit de patru ori articolul dar nu am gasit nicion cuvintel despre ficaței. Poate e o gresala de editare?
Nu suntem încă în topul prostiei – noul Caracal – dar suntem aproape. Pentru top ar trebui pasaj subteran cu…
Unii sunt tâmpiți rău de tot. Cum să dai termen de execuție 30 de luni pt un drum de 8km…
Scuzati-mi aroganta, insa fraza urmatoare nu ar trebui sa fie exact pe dos in ceea ce priveste deplasarea spre zona…














Lasă un răspuns