Primăria Sibiu a semnat la începutul acestei luni contractul de furnizare a noului brad care urmează a fi amplasat în Piața Mare a orașului, cu ocazia Crăciunului. Un brad artificial de peste 11 tone și aproape 24 de metri înălțime.
MK Illumination, din Hunedoara, este firma căreia Primăria Sibiu i-a încredințat contractul de furnizare a bradului de Crăciun, cu globuri și instalații luminoase, care urmează a fi amplasat în Piața Mare a Sibiului. Contractul a fost semnat pe data de 2 septembrie, pentru suma de 530.500 de lei, fără TVA (față de 533.500 de lei, fără TVA, la cât a fost evaluată valoarea contractului înainte de licitație). Atribuirea contractului a fost contestată de o altă societate participantă la licitație (Light More Light SRL), însă contestația a fost respinsă pe motiv de neconstituire a cauțiunii solicitată în astfel de cazuri.
Potrivit contractului, termenul de livrare a bradului și a ornamentelor este de 80 de zile de la semnarea contractului, dar nu mai târziu de 7 noiembrie 2019. Firma din Hunedoara va trebui să ofere și asistență pe perioada montării bradului care, potrivit datelor din caietul de sarcini, va avea mii de componente.
3.600 de globuri
Bradul artificial ornamental va trebui să aibă aspect natural, cu un număr cuprins între 2.400 și 2.500 de ramuri, formă conică, să fie de culoare verde și să fie destinat amplasării în exterior, sunt cerințele Primăriei Sibiu, din caietul de sarcini în baza căruia a fost atribuit contractul.
Montat la sol cu contragreutăți, bradul va trebui să aibă o înălțime cuprinsă între 23 și 24 de metri, iar diametrul la bază să fie cuprins între nouă și zece metri. Potrivit datelor din caietul de sarcini, bradul va trebui să aibă o greutate cuprinsă între 11 și 12 tone.
Bradul artificial va trebui să vină și însoțit de decorații: cel puțin 1.800 de globuri sferice argintii cu un diametru cuprins între 13 și 15 cm și alte câte 1.800 de globuri aurii și roșii cu diametru cuprins între 19 și 21 cm. Ghirlandele luminoase, echipate cu led-uri de culoare alb-cald și led-uri “cu flash alb rece“, vor trebui să aibă între 134.000 și 135.000 de puncte luminoase. Iar în vârf va trebui amplasată o stea tridimensională de cel mult un metru lungime, care să emită o lumină de culoare alb-caldă.
Toate aceste instalații luminoase vor trebui să poată fi puse în funcțiune prin comandă centralizată, practic prin apăsarea unui singur buton, se mai arată în caietul de sarcini întocmit de reprezentanții Primăriei Sibiu. Termenul de garanție solicitat pentru toate componentele bradului artificial este de patru ani de la data livrării.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Investigații, Administrație
Alătură-te comunității
21 de răspunsuri
-
fdgr-ista ecologista, ne-a dat anul trecut un brad din conserve, primit gratis, iar anul acest sarind in extrema opusa cheltuie 115.000 de euro pe unul din sarma ghimpata. Da, un brad natural pe bon, de 90 Lei, ca la primaria lugoj, ecologista asta, n-a gasit? Schweighofer asta, chiar a taiat tot?
-
MK Illumination merita mai multa atentie. Sibienii merita sa stie mai multe.
https://www.facebook.com/Baniinostrisibiu/posts/2366225976827988
-
in conditiile in care padurea este la 15 km de Sibiu si NIMENI in afara de baba Fodor nu gusta kitschul unui brad artificial, primaria Sibiu isi bate joc de cetateni si chiar vrea sa ajunga de pe primul la ultimul loc din tara la frumusetea targului de Craciun. Am auzit la un moment dat placa cu ecologia. Pai cu 530.000 de lei + manopera infinita, se putea aduce un brad frumos natural care chiar creeaza spirit de Craciun si nu alta hidosenie metalica precum anul trecut. De banii astia se taia cel mai frumos brad din judet si se puteau planta sute sau mii de alti braduti ca o compenseze pt acel brad.
Se vede ca n-are nimic de-a face cu nemtii. Unde o fi vazut ea asa ceva in targurile traditionale din Germania, Austria sau Europa de vest ? -
Daca as fi Primar,as comanda o holograma 3D.Chiar daca pare o gluma,vorbesc serios.Priviti aici:
https://geekchronicles.ro/cum-faci-o-holograma-3d-cu-telefonul/. Sau aici:
https://www.youtube.com/watch?time_continue=20&v=1rWLC3Uo9vo
Fara a fi rautacios,ar putea si IT-istii intoarce cumva scutirle de impozite.In Oradea studentii in domeniul IT primesc gratuitate la cazare si masa.Pe cit punem pariu ca in Oradea va aparea la un moment dat,inaintea altora, bradul 3D de care va povesteam mai sus? -
Deci, ca să înțelegem: doamna primar a dat peste 530.000 de lei pe o fieratanie care va fi folosită doar un Crăciun – pt ca de anul viitor poate o sa avem alt primar cu alte gusturi (sau domnia sa crede că e primar pe viață?), iar pt parcarea subterană din Piata Gării aceeași primărie a alocat doar 350.000 de lei. Ăștia îs dusi cu capul!
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
-
Din cauza comentariilor răutăcioase si vesnicei nemultumiri se ajunge la situația asta. Pentru ca sibienii sunt mereu nemulțumiți , daca este natural nu este suficient de mare, daca este artificial de ce nu este natural, daca este din metal este chicios…….pe bune….de asta nu mai adormiți voi. Noi romanii ne pricepem la toate…
-
Dacă s-ar face anchete la cum se cheltuiesc banii publici , probabil Tolontan ar fi mic gazetar ! Street- festuri, music-festuri,bere-festuri și multe altele , astea toate costa ! Pe noi ! Dupa distractie ei numara banii cistigati, noi…. Ne spun ca e pentru binele Sibiului , pentru reclama ! Nu tu dezbatere publica , nu sondaje,azi propun, mîine aplica, sa nu avem timp sa comentam decît aici in TS. Noi stam in fata la PSD sa protestam, ei stau in fata la bancomat. Va pleca si NEALEASA asta ,dar va lua si obiceiurile astea cu ea?
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Acum, nu mă miră deloc că mulți nu înțeleg ce e chestia asta cu letteringul, desigur este peste nivelul lor…
Bravo Traiane ! Majoritatea drumetilor, n-au vazut posibilitatea scenariului astuia de aborare niciodata. Cainii de stana se agita rau doar…
Dumnezeu sa o odihneasca in pace …
Sincere felicitări Traian Deleanu!
„Această primă biserică de tip sală, asemănătoare cu cele de la Gârbova, indică prezența unei comunități puternice, posibil slavo-române sau…













Lasă un răspuns